Casa Albă declară SUA oficial "în război contra SI"

E.D.
Internaţional / 13 septembrie 2014

Generalul american John Allen, numit în fruntea coaliţiei contra Statului Islamic

Casa Albă a declarat ieri că Statele Unite sunt în "război" contra jihadiştilor Statului Islamic (SI), o punere la punct după o fluctuaţie semantică asupra strategiei anunţate miercuri de preşedintele Barack Obama.

Secretarul de stat John Kerry, în turneu în Orientul Mijlociu pentru a forma cea mai largă coaliţie posibilă împotriva SI, a părut reticent în a folosi termenul de "război" pentru a califica extinderea operaţiunii militare americane contra Statului Islamic în Irak şi Siria, notează AFP.

"Statele Unite sunt în război contra SI în acelaşi mod în care ne aflăm în război împotriva Al Qaida şi aliaţilor săi din întreaga lume", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest, într-un briefing de presă cotidian.

John Kerry a anunţat ieri, de asemenea, că generalul american John Allen, fost comandant al forţelor americane în Afganistan şi omul-cheie în războiul din Irak, a fost numit să coordoneze coaliţia internaţională contra Statului Islamic (SI), potrivit Departamentului de Stat american, citat de AFP.

"Astăzi, (secretarul de stat John) Kerry a anunţat numirea generalului John Allen în postul de trimis special al preşedintelui pentru coaliţia" contra Statului Islamic, a declarat Marie Harf, purtătorul de cuvânt adjunct.

Preşedintele american, Barack Obama, s-a declarat miercuri seara pregătit să lanseze atacuri aeriene în Siria împotriva grupării Stat Islamic şi a anunţat că forţele americane vor extinde raidurile pe care le efectuează împotriva jihadiştilor din Irak.

Casa Albă a subliniat ulterior că Statele Unite sunt în "război" contra jihadiştilor din gruparea Stat Islamic (SI).

Chiar şi mesajul purtătorului de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, a fost la fel: "Suntem în război împotriva SI în acelaşi mod în care ne aflăm în război şi continuăm să fim cu Al Qaida şi aliaţii săi", a spus el.

Secretarul de stat John Kerry a preferat în ajun să vorbească despre "o operaţiune antiteroristă de mare anvergură", într-un interviu la canalul american CBS.

"Cuvântul război este o terminologie şi analogie proastă, dar de fapt noi suntem angajaţi într-un efort internaţional de importanţă pentru a opri terorismul", a declarat el.

Washingtonul a repetat de asemenea vineri că o coordonare între regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi Statele Unite împotriva SI iese din discuţie.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb