Catalogul serviciilor livrate contribuabililor, care oferă suport şi îndrumare pentru aplicarea legislaţiei fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor, precum şi al comunicării unor acte administrative, a fost publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrate Fiscală (ANAF).
Într-un comunicat de presă, instituţia a precizat: "Catalogul este un instrument menit să crească eficienţa operaţională a serviciilor livrate contribuabililor, răspunzând priorităţii ANAF de îmbunătăţire a conformării voluntare. ANAF pune accent pe susţinerea civismului fiscal al contribuabililor, cărora le furnizează asistenţa şi îndrumarea necesare pentru îndeplinirea corectă şi cât mai facilă a obligaţiilor fiscale".
Catalogul serviciilor livrate contribuabililor este un document elaborat în cadrul proiectului "Îmbunătăţirea proceselor de activitate ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală".