Cazul BURSA

     De aproape un deceniu, libertatea presei şi, mai general, condiţia presei din România nu este un subiect de actualitate. Ultima dată cînd a fost luat în seamă, s-a întîmplat într-un context electoral şi s-a referit la rolul "mîinii invizibile", de la Palatul Victoria, care dirija fondurile de publicitate ale instituţiilor de stat, funcţie de "tonul" diferitelor publicaţii faţă de guvernul PSD, condus la acea vreme de Adrian Năstase. De atunci, nici pentru politicieni, nici pentru jurnalişti, nici pentru organizaţiile independente care studiază societatea românească, acest subiect nu a mai existat. Analele Parlamentului Româ-niei stau mărturie: nu există nicio şendinţă de dezbateri politice dedicată libertăţii presei. Motive ar fi fost destule! Suficient să se uite cineva prin coada listelor anual întocmite de diferite organisme internaţionale, inclusiv Departamentul de Stat al SUA, pentru a regăsi numele Româ-niei în rîndul statelor cu o presă precară, la capitolul libertate de existenţă şi de exprimare. Dar, oamenii politici ai României au alte preocupări, mult mai importante! În plus, trăiesc toţi cu convingerea fermă că ei sunt Democraţia şi, prin urmare, dacă ei există, democraţia există; doar nebunii sau răuvoitorii ar putea să conteste această solidă realitate!!
     Ziarul Bursa a îndrăznit să spargă, din cînd în cînd, acest zid al tăcerii, şi a reuşit să deranjeze, deopotrivă, politicieni şi ziarişti "de marcă". A făcut-o cînd Clubul Român de Presă a fost scopit, transformîndu-se dintr-o voce autonomă şi cu autoritate, a presei independente, într-un glas ascuţit de ţîrcovnic al "puterii", adică al celor care plăteau, deci voiau să comande muzica! A făcut-o şi atunci cînd presa de la noi a făcut pasul în neant, de la jurnalismul de opinie, la cel de partid sau mercenar; a mai ridicat semne de exclamare şi cînd forma de organizare "standard" a presei în România a devenit trustul, un tip de monopol care a contribuit în cele din urmă la distrugerea aproape totală a libertăţii redacţionale şi de orientare a publicaţiilor din România. A fost printre puţinele locuri în care s-a scris despre consecinţele devas-tatoare pentru democraţia din România şi pentru rolul presei, angrenate de dominaţia subculturii tabloide.
     În linia unei atitudini care arată atît "non-conformismul" de la Bursa, cît şi consecvenţa într-o logică de bun simţ, aceea de a apăra drepturile şi rolul presei într-o societate democratică, ziarul a înfăţişat publicului presiunile masive, nedreptăţile şi chiar ilegalităţile pe care ziariştii le îndură, atunci cînd suportul economic, artificial creat unor publicaţii şi instituţii de presă, se prăbuşeşte, iar condiţiile de exercitare a profesiei iau forma unei lungi liste de restricţii şi "exerciţii impuse".
     Jurnalismul promovat de Bursa creează, însă, mari pericole. Cazul merită, de aceea, o discuţie publică.
     Primul şi probabil cel mai mare pericol este acela care decurge din forţa exemplului. Chiar dacă nu rimează în varianta adaptată, refrenul "Azi la Bursa, mîine-n toată ţara" trebuie să fi dat fiori reci pe spinare marilor mînuitori de păpuşi din presa românească. Sunt tentat să cred că au luat publicarea articolului ca pe un afront personal!
     Al doilea motiv de supărare trebuie să fi fost acela că, prin publicarea articolului, Bursa "strică piaţa", face nesigure "regulile jocului". Care reguli? Acelea care stabilesc relaţia patronat-jurnalişti, după chipul şi asemănarea feudalismului timpuriu. Adică "Libertatea ta este să faci ce-ţi spun/cer eu, iar libertatea mea este să fac ce vreau cu tine!". Dacă n-aţi auzit de această regulă de aur a presei de trust, atunci înseamnă că n-aţi lucrat niciodată în branşă.
     Al treilea motiv de mare supărare trebuie să fi fost "delictul de consemnare". Vedeţi, dumneavoastră, dacă ar fi umblat prin tîrg vorbe cu carul despre ce se întîmplă cu una sau alta dintre instituţiile de presă din România, nimeni n-ar fi fost supărat. Pentru că nu există consecinţe care să poată fi sedimentate. Consemnarea publicistică, adică scrisul negru pe alb, are însă o altă forţă. El poate fi folosit oricînd ca referinţă, poate fi invocat ca semn al autenticităţii faptelor, în condiţii speciale poa-te fi invocat chiar şi în instanţă. Greutatea faptului consemnat e ca o piatră de moară pusă pe pieptul celor care se simt cu musca pe căciulă! Nu-i mai lasă să respire, îi obligă la efortul de a o îndepărta.
     În sfîrşit, "fapta nesăbuită" a ziarului Bursa, aceea de a relata despre ceea ce se întîmplă în lumea presei, încalcă o altă regulă a jocului, aceea că jurnaliştii nu trebuie să aibă posibilitatea de a folosi platforma lor profesională pentru a-şi apăra şi promova drepturile şi interesele de breaslă. Pana jurnaliştilor a fost cumpărată, ca să servească "interesele trustului", nu pe cele personale!
     Nu sunt sigur că acest episod va avea puterea de a declanşa o dezbatere serioasă cu privire la situaţia presei din România. Nu puţini dintre oamenii de presă sunt speriaţi, se simt tot mai nesiguri, iar grija zilei de mîine nu este uşor de dat la o parte. Din partea spaţiului politic, nicio speranţă de ajutor! Fără excepţie, chiar dacă în grade diferite, politicienii ajunşi la putere în România au suferit de boala profesională numită "Presa e de vină!"
     Rămîne doar să ne punem speranţe în cei pentru care "Libertatea presei" nu este doar o sintagmă obligatorie în seminarii, workshop-uri şi conferinţe, adică aceia dintre noi care încă n-au renunţat la credinţa că e mai bine să trăieşti într-o ţară în care libertatea nu a fost definitiv alungată din spaţiul public, decît într-una în care ea este doar o marionetă a puterii.