CAZUL FEMEII CARE S-A ARUNCAT DE PE BLOC Raed Arafat: "Salvatorii au respectat procedurile"

Elena Deacu
Miscellanea / 24 mai 2015

Procedurile de salvare ale femeii care a căzut în gol, vineri, de pe o clădire de pe Calea Victoriei, după circa 35 de ore de negocieri, au fost respectate, dar victima nu a cooperat, contactul verbal cu victima fiind imposibil, relevă raportul privind intervenţia din zilele 21-22 mai.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, care a prezentat, duminică, raportul a precizat că folosirea pernei pneumatice, aduse de la ISU Argeş, a fost o soluţie excepţională, care "nu însemna că i-ar fi salvat viaţa".

"Noi folosim toate mijloacele posibile, nimeni nu poate fi sigur. Clădirea are 30 de metri, peste nivelul autorizat oficial prin cartea tehnică a pernei. Perna pneumatică a fost o soluţie excepţională. Perna e folosită doar pentru persoanele cooperante care pot fi instruite", a adăugat Arafat.

Raportul relevă că de la începutul anului au fost 6 cazuri de tentativă de suicid, iar după cazul femeii, începând de vineri seara şi până în prezent, alte 7 cazuri.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb