CCIR va organiza o misiune economică în Vietnam

Mina Irina
Miscellanea / 8 iulie 2016

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) va organiza o delegaţie a oamenilor de afaceri care efectuează o misiune economică în Republica Socialistă Vietnam, în perioada 11-14 iulie 2016, conform unui comunicat al instituţiei trimis redacţiei.

Delegaţia economică, din care fac parte reprezentanţi din 18 companii, însoţeşte delegaţia Guvernului României, în scopul dezvoltării climatului investiţional dintre cele două state.

"Asia reprezintă o destinaţie de afaceri prioritară, în contextul strategiei CCIR de sprijinire a companiilor româneşti pentru accesarea pieţelor non UE. Suntem convinşi că România şi Vietnam pot identifica proiecte interesante pentru ambele părţi", declară preşedintele CCIR, Mihai Daraban.

Preşedintele CCIR consideră că trebuie menţinut dialogul între mediile de afaceri şi trebuie orientate politicile publice către atragerea de investiţii străine, iar Europa reprezintă o direcţie prioritară pentru pieţele non UE.

Misiunea economică are loc în contextul vizitei în Vietnam a premierului Dacian Cioloş, care va fi însoţit de Lazăr Comănescu, ministrul Afacerilor Externe şi de Vlad Vasiliu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Acţiunea va include un Forum de afaceri dedicat deschiderii unor noi oportunităţi de afaceri şi dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale dintre companiile celor două state. În cadrul Forumului vor fi organizate întâlniri B2B cu companii vietnameze reprezentative din domenii precum căi ferate, petrol şi gaze, agricultură, produse farmaceutice, biotehnologie pentru agricultură, materiale de construcţii, industria de apărare şi turism, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb