Plenul Curţii Constituţionale a respins astăzi, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului Victor Ciorbea, având ca obiect dispoziţiile din Codul penal referitoare la termenele de prescripţie a răspunderii penale.
Victor Ciorbea contestase articolul conform cărora "Termenele prevăzute la art.154 (Termenele de prescripţie a răspunderii penale, n.n.), dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.155 alin.(4) din Codul penal. Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Avocatul Poporului arăta, în sesizarea transmisă judecătorilor constituţionali, că articolul 335 alineatul 4 din Codul de procedură penală încalcă legea fundamentală, având în vedere că nu este respectat dreptul la apărare.
"Textul legal criticat este neconstituţional, contravenind dispoziţiilor articolului 21 alineatul 3 referitor la soluţionarea cauzei în mod echitabil şi articolului 24 privind dreptul la apărare, din Constituţia României. În speţă, supunerea confirmării ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale - sub aspectul legalităţii şi temeiniciei -, judecătorului de cameră preliminară fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului, nu respectă exigenţele de soluţionare a cauzei în mod echitabil, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, şi nici dreptul la apărare", preciza Avocatul Poporului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2015, 14:12)
Avem cel mai slab avocat al poporului; in fapt este/a ramas doar procuror.