CCR amână dezbaterile privind sesizarea lui Băsescu legată de Memorandumul cu Rompetrol

F.A.
Politică / 13 noiembrie 2013

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, astăzi, dezbaterile în ce priveşte sesizarea formulată de preşedintele Traian Băsescu, referitor la legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi The Rompetrol Group N.V., până la data de 21 noiembrie, potrivit surselor de presă.

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, la 24 octombrie, Curtea Constituţională în legătură cu legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V.

Recent, senatorii au respins cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu solicita, în iulie 2013, respingerea legii de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

Şeful statului a arătat în sesizare că legea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român, în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul S.C. Rompetrol Rafinare S.A. şi The Rompetrol Group N.V.

"Astfel, cele două părţi semnatare îşi asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group N.V. a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al < Rompetrol Rafinare > - S.A., deţinut în prezent de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), în schimbul a 200 de milioane de dolari americani. Ca o premisă a implementării tranzacţiei mai sus-amintite, OPSPI va face demersuri utile şi necesare pentru ca toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi măsurile administrative iniţiate împotriva S.C. < Rompetrol Rafinare > - S.A. să înceteze", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Preşedintele precizează că cele două părţi stabilesc constituirea unui fond de investiţii kazah-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80% The Rompetrol Group şi 20% statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic.

"Aşadar, legea supusă reexaminării are un caracter individual ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres pentru realizarea tranzacţiei cu The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, Amsterdam, Olanda", a scris Băsescu în sesizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb