CCR:  Omisiunea reglementării duratei maxime a arestului la domiciliu este neconstituţională

Curtea Constituţională (CCR) a decis joi că dispoziţiile articolului 222 din Codul de procedură penală (CPP) încalcă legea fundamentală, întrucât nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.

Curtea a constatat că, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul articolului 222 din CPP termenul şi durata maximă a măsurii preventive a arestului la domiciliu luate în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă, se încalcă libertatea individuală, libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi este restrâns exerciţiul drepturilor sau libertăţilor fundamentale.

Potrivit textului de lege analizat de judecătorii constituţionali, "(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile", "(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile".

Acelaşi articol stipulează că "(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală".

De asemenea, textul de lege stabileşte că durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

Totuşi, niciunul dintre alineatele acestui articol nu stabileşte perioada maximă de impunere a arestului la domiciliu, n procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.