CE dă în judecată ţara noastră pentru legislaţia în domeniul deşeurilor

A.C.
Politică / 27 aprilie 2017

CE dă în judecată ţara noastră pentru legislaţia în domeniul deşeurilor

Comisia Europeană (CE) a decis sa trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că ţara nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a îşi actualiza legislaţia naţională privind deşeurile conform unei directive a UE.

Potrivit unui comunicat al Comisiei, remis HotNews, executivul european susţine că România nu şi-a îndeplnit "obligaţia de a revizui şi adopta planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare".

Bruxelles-ul susţine: "În pofida avertismentelor anterioare din partea Comisiei, autorităţile române nu şi-au îndeplinit obligaţia de a revizui şi actualiza planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri. Această revizuire ar fi trebuit să aibă loc cel târziu în 2013. Comisia a iniţiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în septembrie 2015 şi a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităţilor să adopte rapid aceste instrumente de bază prevăzute de legislaţia în materie de deşeuri".

Tot astăzi, Comisia Europeană a decis să trimită şi Slovenia în faţa justitiei UE, pentru faptul că această ţară "nu a închis şi nu a reabilitat 28 de depozite ilegale de deşeuri care reprezintă un risc grav pentru sănătatea umană şi pentru mediu".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb