CE investeşte 600 de milioane de euro pentru decongestionarea spaţiului aerian al Europei

F.A.
Internaţional / 10 iulie 2013

Comisia Europeană (CE) a anunţat, astăzi, o finanţare nouă de 600 de milioane de euro pentru decongestionarea spaţiului aerian al Europei, informează un comunicat de presă.

Astfel, CE doreşte să prevină o criză de capacitate, deoarece se preconizează o creştere cu 50 % a numărului de zboruri în următorii 10-20 de ani.

Obiectivul este de a dezvolta noua tehnologie necesară pentru a realiza Cerul unic european - proiectul menit să reformeze spaţiul aerian al Europei, dublând capacitatea acestuia şi reducând la jumătate costurile de management al traficului aerian.

Comisarul european pentru transporturi, Siim Kallas, a declarat: "Spaţiul aerian şi aeroporturile Europei riscă să ajungă la saturare. Dacă lăsăm lucrurile aşa cum sunt, ne vom confrunta cu o congestionare puternică şi cu haos în spaţiul nostru aerian. La sol, aeroporturile vor fi atât de aglomerate încât 2 milioane de zboruri nu vor mai putea să decoleze sau să aterizeze. Creşterea gradului de congestionare aduce cu sine un risc pentru siguranţă crescut, precum şi întârzieri şi costuri economice reale. Această finanţare pentru cercetare este vitală şi reprezintă calea de acces spre tehnologia necesară pentru un spaţiu aerian european mai curat, mai eficient şi adecvat secolului XXI".

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb