CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13 - 20 IUNIE
BURSA 22.06.2018

A.I.
 
mărește imaginea
     Acțiunile producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) au avut un randament de 0,54%, în raport cu moneda euro, în perioada 13 - 20 iunie, reprezentând, astfel, titlurile cu cea mai bună evoluție din cadrul indicelui BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la Bursa de Valori București (BVB), în intervalul de timp analizat.
     Luni, 18 iunie, înainte de deschiderea ședinței de tranzacționare, emitentul anunța că acționarul său majoritar, Vimetco NV, împreună cu firma Conef, acționar minoritar al Alro, vizează lansarea unei oferte publice de vânzare pentru titlurile producătorului de aluminiu, vânzătorii nespecificând la cât doresc să își reducă participația și nici prețul la care intenționează să își înstrăineze acțiunile.
     Potrivit analiștilor din piața de capital, cel mai mare câștig al acestei operațiuni de piață este creșterea free float- ului (proporția din capitalul social al unei companii disponibile pentru a fi tranzacționată în mod public în cadrul bursei) emitentului și, odată cu acesta, a lichidității emitentului.
     În prezent, free float-ul titlurilor ALR este de 13,06 milioane de acțiuni, reprezentând numai 1,83% din capitalul social al emitentului.
     În aceași zi, operatorul de piață a anunțat că titlurile ALR vor fi promovate, începând cu data de 21 iunie, din Categoria Standard în Categoria Premium din cadrul Pieței Reglementate la vedere administrată de BVB.
     Piața a reacționat, cotația ALR urcând pe data de 18 iunie cu 2%, până la 3,57 lei/titlu, după ce, pe parcursul ședinței de tranzacționare, prețul acțiunii a atins un maxim de 3,75 lei/unitate. Rulajul consemnat în acea zi a fost de 71.811 titluri, de circa două ori și jumătate mai mare decât media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 27.700 de acțiuni.
     De altfel, evoluția titlurilor ALR din data de 18 iunie a fost cea mai bună din întreaga periodă menționată, atât din punctul de vedere al prețului, cât și al volumului.
     Pentru restul ședințelor de tranzacționare cuprinse în intervalul 13 - 20 iunie, cotația producătorului de aluminiu a oscilat între o scădere de 1,68%, consemnată pe data de 19 iunie, pe fondul unui volum de 27.725 de acțiuni și o apreciere de 1,71%, înregistrată pe 20 iunie, în contextul în care au fost tranzacționate doar 7.457 de acțiuni.
     Din punct de vedere tehnic, prețul acțiunii producătorului de aluminiu se situează pe un trend ascendent pe termen lung, cotația ALR tranzacționându-se peste media mobilă simplă (instrument de analiză tehnică folosit, îndeosebi, pentru identificarea tendinței unui titlu financiar) de 200 de zile ce definește acest orizont de timp.
     Primul suport (prag de preț ce acționeză ca o potențială barieră în fața scăderii cotație) relevant se situează la prețul de 3,2 lei/titlu, în timp ce cea mai apropiată rezistență (prag de preț ce acționează ca o potențială barieră în fața creșterii cotației) se află la 3,9 lei/titlu.
     Grupul Vimetco NV, deține 84,19% din producătorul de aluminiu, în timp ce Fondul Proprietatea (FP) are 10,21% din emitent, iar Conef deține o participație de 3,77%, din capitalul Alro.
     Producătorul de aluminiu din Slatina a raportat, pentru primele trei luni ale acestui an, un profit net la nivel consolidat de 125 de milioane de lei, în creștere cu 39% față de cel obținut în aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unei aprecieri a cifrei de afaceri cu 10%, până la 749 de milioane de lei.
     Ponderea titlurilor ALR în indicele BET-XT, care a coborât cu 2,16%, în intervalul 13 - 20 iunie, este de 1,36%.
     Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acțiuni de la BVB, cu excepția SIF-urilor, a coborât cu 1,92%, în raport cu moneda euro, în intervalul avut în vedere.
     Din cadrul său, cea mai bună evoluție a fost avută de acțiunile MedLife (M), al căror avans a fost de 0,29%, în raport cu moneda euro.
     Miercuri, 20 iunie, prețul acțiunii M s-a apreciat cu 0,31%, în contextul unui volum de doar 128 de titluri, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 3.500 de unități.
     Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a depreciat cu 3,05%, în raport cu moneda euro, în intervalul 13 - 20 iunie.
     Cel mai bun comportament din cadrul său a fost bifat de acțiunile SIF Transilvania (SIF3), al căror avans, în intervalul menționat, a fost de 0,44%, în raport cu moneda euro.
     Pe data de 20 iunie, cotația SIF3 s-a apreciat cu 0,46%, pe fondul unui rulaj de 449.803 de acțiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 113.800 de unități.
     Titlurile SIF3 au cea mai mică pondere dintre toți constituenții indicelui financiar, de 6,87%.
     Clasamentul rentabilităților de la BVB este condus de acțiunile Amonil (AMO), cu un avans de 14,25%, în raport cu moneda euro.
     Pe locul al doilea al acestui top se găsesc titlurile Sinteza (STZ), care au urcat cu 5,12%, în perioada 13 - 20 iunie, podiumul acestui top fiind completat de acțiunile Prebet (PREB), cu un avans de 4,03%.
     Topul fondurilor de investiții, în intervalul 12 - 19 iunie, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, care au urcat cu 2,49%.
     Pe locul al doilea în acest clasament se află FDI Audas Piscator, cu o creștere de 0,43%, în timp ce titlurile FDI Piscator Equity Plus, care s-au apreciat cu 0,22%, completează podiumul fondurilor de investiții.
     Cotația aurului a coborât cu 0,12%, iar cursul monedei naționale, în raport cu cea europeană, a scăzut, în intervalul 13 - 20 iunie, cu 0,03%.
     Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce randamentul depozitelor în lei a fost de 0,01%.
     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a urcat cu 9,29%, în intervalul 13 - 20 iunie.
     Potrivit CoinDesk Price Index (indice care reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacționa în apropierea nivelului de 6.750 de dolari.
     Tot ieri, la ora menționată, valoarea de piață a monedei digitale era de circa 115,7 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 

     * Precizări:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 - 12 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 - 10 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 - 9 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 IUNIE - 6 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 IUNIE - 4 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 26 IUNIE - 3 IULIE
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.07.2018
BVB
     * Circa 64% din rulaj, dat de transferurile cu acțiunile Romgaz
     
     Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat scăderi, în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii,...  click să citești tot articolul
20.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza evoluțiilor sectorului minier, afectat de declinul cotațiilor metalelor.
     Titlurile grupului minier global "Anglo American" Plc s-au depreciat...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul negativ, majoritatea cotațiilor terminând ziua în scădere, pe fondul...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv, ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.
     Titlurile producătorului suedez de echipamente de rețea "Ericsson" AB s-au...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BET-FI, SINGURUL INDICE ÎN SCĂDERE
     Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au cunoscut aprecieri moderate, în ședința de tranzacționare de ieri, pe fondul unui volum de numai 26,2 milioane de lei, sub valoarea...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut o evoluție mixtă ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele anunțate de corporațiile listate.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9463
2.3807
3.0169
4.0019
0.1800
0.6248
0.2232
4.6562
5.2019
1.4298
3.5534
0.2409
0.4865
1.0765
0.0630
0.4491
0.8319
3.9954
0.2967
1.0432
0.5894
0.0580
0.3522
0.2098
2.7025
0.0395
0.1511
1.0877
0.6297
0.1195
157.3290
5.5975
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.