CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 IUNIE-14 IULIE
BURSA 16.07.2014

Gabriela Mărăcineanu
 
mărește imaginea
     Titlurile "OMV Petrom" (SNP) au urcat cu 6,67%, față de euro, în perioada 14 iunie-14 iulie 2014, pe fondul unor tranzacții de peste 30,43 milioane lei, în perioada respectivă, ceea ce le-a plasat pe prima poziție în clasamentul acțiunilor ce compun indicele BET.
     Pe 2 iulie, titlurile SNP au atins prețul maxim la care au fost tranzacționate în acest an, de 0,5 lei/acțiune.
     OMV Petrom (SNP) a înregistrat în primul trimestru al acestui an, vânzări de 5,29 miliarde de lei, cu 9% mai mici decât în primele trei luni ale anului trecut, și un profit net de 1,07 miliarde de lei, în scădere cu 19% față de aceeași perioada a lui 2013.
     "OMV Petrom" este cea mai mare companie de petrol și gaze din țara noastră. Principalii acționari ai SNP sunt grupul austriac OMV (51,01%), statul român (20,64%) și Fondul Proprietatea (18,99%), restul de 9,36% dintre titluri aflându-se sub controlul altor acționari.
     Topul creșterilor din indice a fost completat de "Transgaz" (TGN), cu un avans de 5,81% față de euro și "Fondul Proprietatea" (FP), care a avansat cu 4,29%.
     Totuși, indicele BET a înregistrat, în perioada analizată, o scădere de 0,05%.
     Acțiunile "MJ Maillis" (MJM) au marcat o creștere de 41,82%, în perioada 14 iunie-14 iulie 2014, clasându-se astfel pe primul loc în topul randamentelor. Acțiunile Impact (IMP) s-au apreciat cu 27,29%, raportat la moneda euro, poziționându-se astfel pe cel de-al doilea loc din punct de vedere al randamentelor.
     Podiumul creșterilor pe BVB a fost completat de fondul deschis de investiții STK Emergent (STK), care a avut un plus de 19,71%.
     Titlurile Impact au marcat cel mai mare avans în indicele BET-XT, care include primele 25 de societăți de la BVB, inclusiv SIF-urile.
     Pe segmentul fondurilor de investiții, Certinvest BET-FI Index a acordat cel mai bun randament, în perioada analizată, creșterea fiind de 3,73%. Fondul a fost urmat de FDI STK Europe, cu un avans de 2,82%, ultimul loc fiind ocupat de FDI Carpatica Stock (1,89%), un fond diversificat care comportă un risc mediu-ridicat grație plasamentelor de peste 60% în acțiuni.
     Indicele BET-FI a marcat o creștere de 4,47%. Pe primul loc în acest indice s-au situat titlurile SIF Muntenia (SIF4), cu un avans de 6,87%, urmate de acțiunile SIF Oltenia (+5,76%) și SIF Banat Crisana (+4,39%).
     Cel mai bun randament al depozitelor bancare în euro a fost oferit, în perioada 14 iunie-14 iulie 2014, de "Marfin Bank" (0,19%), "Romanian International Bank", răsplătind deponenții cu cel mai bun randament pentru depozitele în moneda națională, de -0,19%.
     Leul s-a depreciat cu 0,53% față de euro, în perioada analizată. 

     
     *  Precizare
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața Rasdaq nu este luată în calcul.
     Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.
     Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  crestere artificiala
    (mesaj trimis de dan oradeanul în data de 16.07.2014, ora 09:53)  
 În ceea ce privește IMPACT-ul repet că este vorba despre o creștere ARTIFICIALĂ! Dirijată și controlată de IACIU! Care în ultima perioadă a tot cumpărat(în 14 iulie 2014 a achiziționat 5.900.000 acțiuni la un preț extrem de apropiat de valoarea nominală, în 15.07.2014 2.617.000 acțiuni). În plin scandal din presa germană. Titluri precum Mafia imobiliară, implicarea în mod necurat a HSBC în afaceri cu DORALY , calificativele acordate României(țară condusă în stil mafiot)par să nu-l impresioneze pe IACIU. Dar nici pe MATEESCU care în calitate de director general IMPact a semnat fără nici o jenă un contract de antrepriză generală pentru GF2 cu firma în care deține 51% și este tot....DIRECTOR GENERAL! Pe sistemul noi centrăm, noi dăm cu capul!


 
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12-19 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10-17 IULIE
ESTONIA CONDUCE EUROPA ÎN SOCIETATEA DIGITALĂ
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6-13 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5-12 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4-11 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 IUNIE-7 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 IUNIE-6 IULIE
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 13:33
ROGOZIN IRONIZEAZĂ AUTORITĂȚILE DE LA CHIȘINĂU:
     Războiul declarațiilor dintre vicepremierul rus Dmitri Rogozin și autoritățile de la Chișinău continuă, oficialul rus insistând pe pagina sa de Facebook că poate ajunge în Republica Moldova cu elicopterul sau motocicleta în cazul în care nu va fi lăsat să intre în țară cu un avion militar, scrie site-ul Agora.md.  detalii
Strategia Naţională Anticorupţie, 13:07
     * Aceștia sunt acuzați de evaziune fiscală din comerț cu articole textile
       Managerul din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, Gabriel Popa, directorul din cadrul RATB Florin Badiu și Constantin-Cosmin Coman, acuzați de evaziune fiscală din comerț cu articole textile, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov.  detalii
Bănci-Asigurări, 12:56
     Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a scăzut cu 3,48%, ajungând, la 31 iunie anul acesta, la 1.672.974, comparativ cu 1.733.327 de polițe PAD active la 31 iunie 2016, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.  detalii
Miscellanea, 12:49
     Unsprezece localități din șapte județe ale țării au fost afectate, în ultimele 24 de ore, de furtuni, înregistrându-se copaci și stâlpi doborâți de vânt, inundații locale, aluviuni, mașini avariate și drumuri blocate, potrivit unui bilanț al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).  detalii
Politică, 12:29
TOMAC (PMP), DUPĂ DISCUȚII CU CONGRESMENI REPUBLICANI:
     O delegație a Partidului Mișcarea Populară (PMP) a avut discuții cu o serie de congresmeni americani republicani, unul dintre subiectele de interes fiind dezbaterea din urmă legată de definirea familiei în Constituție, președintele executiv Eugen Tomac precizând că PMP susține familia în forma ei tradițională.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.07.2017
BVB
     * Creștere de 14,84% pentru "Armătura"
       Principalul indice al Bursei de Valori București (BVB) a bifat, ieri, cea de-a patra zi de creștere la rând, cotația acestuia apreciindu-se cu 1,21%, față de cea de închidere din ședința de miercuri.  detalii
21.07.2017
BURSELE DIN LUME / BCE SUGEREAZĂ O EVENTUALĂ MODIFICARE A POLITICII MONETARE ÎN TOAMNĂ
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au fluctuat ieri, după ce președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că va lua în toamnă o decizie privind o eventuală...  detalii
20.07.2017
     * Călina Mihali, "Tradeville": "Indicii BVB, în creștere pe fondul unei evoluții pozitive la nivelul burselor vestice"
     * BET-FI, singurul indice în scădere
       Ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, în contextul unui volum de 35,92 milioane lei (7,73 milioane euro), superior celui din ziua precedentă, de...  detalii
20.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în baza raportărilor financiare pozitive.  detalii
19.07.2017
BVB
     * Dragoș Mesaroș, "Goldring": "Intrarea dividendelor de la Transgaz a mișcat puțin piața"
       Piața a încheiat a doua zi de tranzacționare a săptămânii în urcare, cea mai mare apreciere fiind înregistrată de indicele BET-Plus, care a crescut cu 0,75%.  detalii
19.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate în Europa au urmat un curs negativ ieri, investitorii considerând că aprecierea euro va afecta veniturile exportatorilor din regiune.  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
     23.07.2017 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei. În aceste regiuni, dar pe arii mai restrânse și în rest disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă și local să depășească pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 37 de grade, mai ridicate până în jurul a 38 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului, iar cele minime se vor situa, în general, între 14 și 22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiază și în timpul nopții, când local în jumătatea nord-estică a țării, precum și la deal și munte și pe arii mai restrânse în rest vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când și indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi spre seară, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade. 
Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 iulie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,1134
2,3385
3,1229
4,1326
0,1757
0,6150
0,2198
4,5737
5,1086
1,4988
3,5158
0,2192
0,4889
1,0809
0,0667
0,4760
1,1111
3,9269
0,3034
1,2582
0,5800
0,0610
0,3511
0,2246
2,9216
0,0380
0,1514
1,0691
0,6170
0,1174
157,4632
5,5038
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
14.07.2017
THE WEAKNESS OF THE MANAGEMENT OF THE BSE IN ACTION
     The officials of the Bucharest Stock Exchange avoid explaining why they are excluding BURSA from events.  details
13.07.2017
AFTER FOUR YEARS AT THE HELM OF THE BSE
     * The Board of the Stock Exchange has been waiting for Ludwik Sobolewski's answer for about three weeks now
       Ludwik Sobolewski, who called himself the Alpha Male of the stock market, has received from BSE president Lucian Anghel, an offer for a new term as CEO of the Bucharest Stock Exchange, which...  details
11.07.2017
     The commotion caused by the old news that BURSA published, which were revealed as if they were new, by the Rise Project "investigators", drew attention to the detail, (that we presented...  details
11.07.2017
JOURNALISTS WITHOUT MORAL BOUNDARIES
     The news that PSD president Liviu Dragnea is the shareholder of Tel Drum S.A., which does road infrastructure works and which was awarded all the contracts of the County Council of Teleorman in...  details
08.07.2017
MINISTRY OF PUBLIC FINANCES (MFP):
     * MFP: "CEC Bank has decided to terminate the loan agreements of Romcab, after the company refused to allow the bank access to its raw materials warehouses"
     * MFP: "The decisions to lend the money as well as the allocation of the exposure limits by Romanian insurers and international insurers were done based on the financial statements made available by the company"
       "Romcab", which filed for insolvency in February, had inventories of 493 million lei at the end of 2016, according to the certification report received by EximBank, according to a response...  details
08.07.2017
IN 2012, THE OPENING OF THE BIDS FOR THE PRIVATIZATION OF THE PLANT TOOK PLACE IN THE PRESENCE OF THE PRESS
     * Chimcomplex has announced it has made a bid
     * Sources: "PCC did not participate in the call for bids"
     * Gheorghe Piperea: "We have several offers, both for the five asset packages of Râmnicu Vâlcea, as well as for other packages"
       Whereas in 2012, the privatization of "Oltchim" generated a media blitz, as the opening of the bids occurred with the participation of the press, yesterday, the closing of the call for...  details
05.07.2017
     The Italian Chamber of Deputies recently organized the conference called "Italy's public debt in the Eurozone", which saw experts in the restructuring of public debt, academics,...  details
04.07.2017
     * A new blunder, trademark Toma Petcu: "Energy companies do not have investments in the pension funds "
       While Agriculture Minister Petre Daea causes amusement through his speeches about sheep, Energy Minister Toma Petcu seems to be the champion of blunders.  details
03.07.2017
FINES OF 337,000 LEI, FOR ABUSIVE CLAUSES IN LENDING CONTRACTS
     * Some Non-Banking Financial Companies (NBFCs) have been forced to return to their borrowers the money collected illegally, as well as to freeze their advertising campaigns until their activity complies with the law * The ANPC has also audited Easy Credit, managed by Ianfred Silberstein, consultant with the NBR * Dan Suciu, NBR: "Ianfred Silberstein is no longer on the payroll since 2015, but he can work as a project-based consultant" * Provident fined 40,000 lei
       The non-banking financial institutions have been fined a total of 337,000 lei, following the audit conducted by the National Consumer Protection Agency (ANPC), between May 8th, 2017 - June 16th,...
  details
30.06.2017
     Liviu Dragnea "swore", in December 2016, on the electoral program, which then became the governing program and the "Bible of the PSD": he guaranteed, in a TV Show, that he would...  details
28.06.2017
     * The BSE CEO is bragging about something that he didn't do and wants to do something that partially exists
       Nearing the end of his term, Ludwik Sobolewski, the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BSE), is bragging about things that he didn't do, perhaps in an attempt to persuade he deserves to stay...  details
27.06.2017
ALMOST THREE MONTHS AFTER THE ELECTION OF NEW MANAGEMENT
     * Leonardo Badea, validated by the parliamentary commissions as president of the ASF
       Two SIFs are in complete deadlock and one more is getting close to a similar situation, as the Financial Oversight Authority (ASF) has not approved the new board members elected in the General...  details
.