CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 21 DECEMBRIE 2013 - 21 IANUARIE 2014
BURSA 23.01.2014

OCTAVIAN RADU
 
mărește imaginea
     *  Nicu Grigoraș, "Intercapital Invest": "Cotația TLV a fost impulsionată de reducerea dobânzilor"
     *  Simion Tihon, "Prime Transaction": "Creșterea cotației TLV este justificată și de situația fundamentală bună a băncii"
     *  Marcel Murgoci, "Estinvest": "Baza creșterii cotației IMP a fost Oferta Publică de Preluare a companiei, din toamna anului 2013"
     *  Georgiana Androne, "Tradeville": "Din punct de vedere bilanțier, situația Impact s-a îmbunătățit"
       Acțiunile cotate la Bursă ale companiei "Electroputere" Craiova (simbol EPT) au adus investitorilor, în perioada 21 decembrie 2013 - 21 ianuarie 2014, cele mai mari randamente din piață, de 134,5% (raportat la moneda euro), potrivit unei analize a ziarului "BURSA".
     Astfel, ultimul preț de închidere de la începutul perioadei analizate al unei acțiuni EPT a fost de 0,0139 lei/unitate, în timp ce, pe 21 ianuarie 2014, a fost de 0,0310 lei/unitate.
     La 60 de puncte procentuale distanță, locul al doilea al clasamentului este ocupat de producătorul de metraje prin tricotare sau croșetare "Siretul" Pașcani (simbol SRT), ale cărei cotații au crescut, în intervalul analizat, cu 73,76%.
     A treia companie dintre cele listate la Bursă, din punctul de vedere al randamentului obținut în piață, este "Amonil" (simbol AMO), a cărei cotație s-a apreciat cu 68,8%, în perioada 21 decembrie 2013 - 21 ianuarie 2014. Brokerii din piață sunt de părere că evoluția puternic ascendentă a acestei companii este de natură speculativă.
     *  TLV, cel mai bun randament din rândul companiilor din BET
     Din rândul companiilor componente ale indicelui BET, cel mai bun randament a fost obținut de "Banca Transilvania" (simbol TLV), ale cărei cotații s-au apreciat, în intervalul analizat, cu 7,89%, raportat la euro. Astfel, prețul de închidere al cotației TLV din 20 decembrie 2013 a fost de 1,565 lei/unitate, iar cel de pe 21 ianuarie, de 17,2 lei/unitate.
     Nicu Grigoraș, directorul departamentului Front Office de la "Intercapital Invest", ne-a spus că sunt două aspecte importante pentru aprecierea cotației TLV din ultima lună. Pe de o parte, domnul Grigoraș apreciază că politica monetară a BNR, de scădere a ratei dobânzii, crește apetitul investitorilor pentru acțiuni, inclusiv pentru titlurile băncilor listate. Directorul de la "Intercapital Invest" consideră că diminuarea dobânzilor bancare ar putea conduce la reluarea creditării. "Dacă activitatea de creditare va începe să funcționeze, acest lucru se va vedea pozitiv în activitatea băncilor", a adăugat Nicu Grigoraș.
     Domnia sa opinează că un alt motiv de întărire al titlurilor TLV îl constituie programul de răscumpărare al acțiunilor proprii, care pune presiune la cumpărare, cu implicații pozitive asupra cotației.
     Domnul Nicu Grigoraș este de părere că, după ultimele creșteri de preț, "Banca Transilvania" este evaluată corect din punct de vedere fundamental, dar că potențialul de creștere al acțiunilor TLV este mai scăzut decât a celorlalte bănci listate.
     Nicu Grigoraș ne-a mai spus că evoluția viitoare a "Băncii Transilvania" va depinde mult de cum va evolua sistemul bancar. Domnia sa a mai adăugat: "Dacă activitatea de creditare va începe să funcționeze, ar putea avea efecte pozitive și asupra Băncii Transilvania".
     Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", ne-a spus că acțiunile "Băncii Transilvania" au beneficiat, în ultima lună, de un context bun de piață și totodată de o creștere a optimismului în privința băncilor din Europa. Potrivit brokerului, creșterea cotației este justificată și de situația fundamentală bună a băncii.
     Simion Tihon ne-a mai declarat: "Cred că titlurile TLV vor continua să beneficieze de o vizibilitate bună, iar în lipsa unor evenimente negative pe piețele internaționale, cred că actualul trend se va păstra".
     Adrian Ormenișan, director de tranzacționare la "SSIF Broker", opinează că, din punct de vedere fundamental, "Banca Transilvania" are o situație bună. Potrivit domniei sale, reducerea dobânzilor bancare ar putea stimula creditarea. Adrian Ormenișan ne-a mai spus că, în cazul relansării creditării, efectul ar fi unul pozitiv pentru sistemul bancar, per ansamblu, inclusiv pentru "Banca Transilvania".
     Banca Transilvania (TLV) a raportat, pentru primele nouă luni de anul trecut, un profit net de 240,23 milioane lei (aproximativ 54,4 milioane euro), cu 9,5% mai redus decât nivelul din aceeași perioadă din 2012, potrivit unui comunicat al băncii. Activele totale au crescut, la finalul lunii septembrie 2013, cu 2,4% față de finalul anului 2012, la 30,28 miliarde lei.
     *  IMP, cel mai bun randament din BET-XT
     Cel mai mare avans, din perioada 21 decembrie 2013 - 21 ianuarie 2014, din rândul companiilor ce alcătuiesc BET-XT a fost înregistrat de "Impact Developer&Contractor" (simbol IMP). Acțiunile dezvoltatorului imobiliar s-au apreciat, în perioada analizată, cu 33,32%, raportat la euro.
     Ion Milea, director general adjunct la "Muntenia Global Invest", este de părere că titlurile IMP au crescut datorită faptului că acționarul majoritar al companiei, domnul Gheorghe Iaciu, a achiziționat destul de multe acțiuni în ultima perioadă. Domnul Milea se așteaptă ca domnul Iaciu să mai cumpere acțiuni IMP, până la o deținere de aproape 50% din capitalul social al dezvoltatorului imobiliar. "Evoluția cotației IMP va depinde de ceea ce face principalul acționar", a adăugat Ion Milea.
     Directorul general adjunct al "Muntenia Global Invest" apreciază că, din punct de vedere fundamental, "Impact" nu stă prea bine, iar rezultatele financiare de pe primele nouă luni ale anului trecut arată acest lucru. Ion Milea ne-a spus: "Întotdeauna Bursa anticipează ceea ce va fi. Depinde dacă Impact are posibilitatea de finanțare, inclusiv dacă oferta de obligațiuni va avea succes. Probabil că societatea vizează anumite investiții foarte bune. Însă domeniul imobiliar nu arată deocamdată un reviriment".
     Marcel Murgoci, directorul de operațiuni al "Estinvest", consideră că acțiunile "Impact" au fost căutate în ultima perioadă, în acest sens referindu-se la achizițiile făcute de cei mai mari acționari ai societății, Gheorghe Iaciu și Adrian Andrici. Domnul Murgoci este de părere că baza creșterii cotației IMP a fost Oferta Publică de Preluare a companiei, inițiată de domnul Iaciu, din toamna anului 2013.
     Directorul de operațiuni de la "Estinvest" ne-a mai spus că, din punct de vedere fundamental, "Impact" nu stă "foarte strălucit", dar a adăugat că situația nu este nici gravă. Domnia sa apreciază că dezvoltatorul imobiliar deține active importante, iar acționarii IMP fac eforturi pentru ca societatea să reintre pe profit. Mai mult, brokerii preconizează că emisiunea IMP de obligațiuni convertibile în acțiuni va avea succes.
     "Cât timp există interes din partea domnului Iaciu, prețul ar putea să evolueze în jurul valorilor actuale", ne-a mai declarat directorul de operațiuni de la "Estinvest".
     Cel mai mare acționar al "Impact", omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a mai achiziționat, saptămâna trecută, 4.091.500 de titluri ale dezvoltatorului imobiliar, potrivit unor notificări remise BVB.
     Georgiana Androne, analist "Tradeville", ne-a spus, la rândul său, că ascensiunea cotației "Impact", din ultima lună, a fost susținută de achizițiile de acțiuni, pe care principalul acționar, Gheorghe Iaciu, le-a făcut, chiar și după încheierea ofertei de preluare. Doamna Androne a adăugat că aceste achiziții au fost făcute la prețuri peste cele din piață.
     Analistul de la "Tradeville" ne-a mai declarat: "Din punct de vedere bilanțier, situația companiei s-a îmbunătățit față de anii precedenți, gradul de îndatorare scăzând de la 42%, în 2008, la 12% la jumătatea anului trecut, în timp ce nivelul lichidității este confortabil de ridicat. Totuși, Impact a continuat să meargă în pierdere în 2013, atât pentru că prețurile imobiliare au continuat să scadă anul trecut, cât și pentru că managementul a implementat o strategie agresivă de restructurare, care a condus la costuri mai ridicate".
     Georgiana Androne este de părere că, pe viitor, avansul cotațiilor "Impact" ar putea avea atât o componentă speculativă, respectiv pariul că acționarul majoritar va continua să achiziționeze pachete importante de acțiuni, cât și una fundamentală, respectiv că piața imobiliară va începe să se dezghețe în 2014, ajutând compania să redevină profitabilă. "Cu datele observabile în acest moment, probabil că latura speculativă va domina pe termen scurt, conducând la noi creșteri impulsive ale cotației", a adăugat analistul.
     * SIF-urile, evoluție peste media pieței
     Indicele care a crescut cel mai mult, în perioada 21 decembrie 2013 - 21 ianuarie 2014, a fost BET-FI, al celor cinci societăți de investiții financiare (SIF) și "Fondul Proprietatea" (FP), care a avansat cu 2,88%.
     Indicele BET-XT, al primelor 25 de societăți de la BVB, inclusiv SIF-urile, a avansat, în intervalul analizat, cu 2,5%, în timp ce BET, al celor mai lichide zece companii listate, a urcat cu 1,57%.
     SIF-urile au avut, în perioada analizată, o evoluție peste media pieței. Societățile de investiții financiare au o pondere ridicată în BET-FI, mai mică în BET-XT, în timp ce, în indicele BET, SIF-urile nu se regăsesc. Brokerii consideră că aceste motive au condus la ordinea radamentelor, în rândul indicilor bursieri.
     Prețul aurului s-a apreciat cu 5,33%, în intervalul analizat, iar cotația de ieri de pe piețele externe a metalului prețios a fost de aproximativ 1.240 dolari/uncie.
     Cele mai bune randamente oferite pentru depozitele bancare în euro au fost, în perioada 21 decembrie 2013 - 21 ianuarie, la "Marfin Bank", respectiv 0,23%.
     În aceeași perioadă, depozitele în lei, tot la "Marfin Bank", au înregistrat randamente negative, de -1,01%, raportat la moneda unică europeană. Instituția de credit cipriotă este cea unde deponenții ar fi înregistrat cele mai mici pierderi, raportate la euro, pentru depozitele în lei. Cauza pentru care depozitele în lei ar fi adus randamente negative este deprecierea monedei naționale.
     Leul s-a depreciat, în intervalul 21 decembrie 2013 - 21 ianuarie 2014, cu 1,38%, în raport cu moneda unică europeană. La oficial, cursul din 20 decembrie (ultima ședință de dinaintea începerii intervalului) a fost de 4,4754 lei pentru un euro, iar pe 21 ianuarie, de 4.5379 lei/euro.
     Radu Ciofu, analist la "Admiral Markets", pune deprecierea leului pe seama modificărilor de politică monetară luate de Banca Națională, acum două săptămâni. Potrivit analistului, după deprecierea leului în raport cu moneda unică europeană, cauzată de deciziile BNR, leul a recuperat o parte din pierderi.
     Radu Ciofu ne-a mai spus că va urma o perioadă de stabilizare a cursului, în jurul valorii de 4,5 lei pentru un euro.
     Fondul cu cel mai bun randament a fost "BT Index Austria ATX", care a urcat, în perioada 21 decembrie 2013 - 21 ianuarie 2014, cu 6,82%, și a depășit cele mai bune randamente ale depozitelor bancare în lei (-1,1%) și ale celor în euro (0,23%).
     "BT Index Austria ATX" este un fond pasiv, care urmărește evoluția indicelui ATX de la Viena.
     Următoarele fonduri de investiții, în materie de randament, au fost, în perioada analizată, "Active Dinamic", care a crescut cu 5,59%, și " FDI Zepter Equity ", (fost "FDI Zepter Acțiuni"), care a progresat cu 3,68%.
     Potrivit datelor oferite de fond, investiția făcută în "FDI Zepter Equity" este recomandată pe un orizont de timp de cel puțin trei ani, și în special persoanelor cu un apetit de risc crescut, deoarece o pondere semnificativă din activele Fondului este investită în instrumente financiare cu risc ridicat, cum ar fi acțiunile. 

     *  Precizare
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața Rasdaq nu este luată în calcul.
     Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții.
     Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12-19 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10-17 IULIE
ESTONIA CONDUCE EUROPA ÎN SOCIETATEA DIGITALĂ
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6-13 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5-12 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4-11 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 IUNIE-7 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 IUNIE-6 IULIE
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Companii-Afaceri, 18:59
     Accesul dinspre Splaiul Independenței și Bulevardul Unirii în stația de metrou Unirii 1 va fi deschis începând de mâine, cu o zi mai devreme față de data estimată inițial, a anunțat "Metrorex", într-un comunicat de presă.  detalii
Companii-Afaceri, 16:06
     * Firea: "Până în septembrie va fi gata și zona de tramvai"
       Pasajul rutier de la Piața Sudului a fost redat integral circulației astăzi, fiind deschis și pasajul pietonal, în timp ce trecerile de pietoni de la suprafață au fost desființate.  detalii
Companii-Afaceri, 15:47
PENTRU PROMOVAREA DESTINAȚIILOR LOCALE,
     Ministerul Turismului a elaborat un proiect de Ordonanță de Guvern prin care vrea să înființeze Organizația de Management al Destinației (OMD), pentru promovarea destinațiilor autohtone, argumentând că implementarea acestui concept va permite dezvoltarea turismului, cu implicații directe în creșterea circulației turistice, a volumului de încasări din turism atât la nivel local, cât și la nivel național.  detalii
Miscellanea, 15:33
POLIȚIA DE FRONTIERĂ:
     Polițiștii de frontieră au depistat, în primele șase luni ale acestui an, un număr de 2.474 cetățeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, din care 1.437 pe sensul de intrare în țară și 1.037 străini pe sensul de ieșire din țară, arată un bilanț publicat astăzi de Poliția de Frontieră.  detalii
Internaţional, 15:13
     Un număr de opt morți și 28 de răniți, foarte probabil imigranți clandestini, au fost descoperiți în remorca unui camion aflat într-o parcare din orașul american San Antonio, statul Texas (sudul SUA), relatează astăzi AFP și DPA.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.07.2017
BVB
     * Creștere de 14,84% pentru "Armătura"
       Principalul indice al Bursei de Valori București (BVB) a bifat, ieri, cea de-a patra zi de creștere la rând, cotația acestuia apreciindu-se cu 1,21%, față de cea de închidere din ședința de miercuri.  detalii
21.07.2017
BURSELE DIN LUME / BCE SUGEREAZĂ O EVENTUALĂ MODIFICARE A POLITICII MONETARE ÎN TOAMNĂ
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au fluctuat ieri, după ce președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că va lua în toamnă o decizie privind o eventuală...  detalii
20.07.2017
     * Călina Mihali, "Tradeville": "Indicii BVB, în creștere pe fondul unei evoluții pozitive la nivelul burselor vestice"
     * BET-FI, singurul indice în scădere
       Ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, în contextul unui volum de 35,92 milioane lei (7,73 milioane euro), superior celui din ziua precedentă, de...  detalii
20.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în baza raportărilor financiare pozitive.  detalii
19.07.2017
BVB
     * Dragoș Mesaroș, "Goldring": "Intrarea dividendelor de la Transgaz a mișcat puțin piața"
       Piața a încheiat a doua zi de tranzacționare a săptămânii în urcare, cea mai mare apreciere fiind înregistrată de indicele BET-Plus, care a crescut cu 0,75%.  detalii
19.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate în Europa au urmat un curs negativ ieri, investitorii considerând că aprecierea euro va afecta veniturile exportatorilor din regiune.  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
     23.07.2017 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei. În aceste regiuni, dar pe arii mai restrânse și în rest disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă și local să depășească pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 37 de grade, mai ridicate până în jurul a 38 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului, iar cele minime se vor situa, în general, între 14 și 22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiază și în timpul nopții, când local în jumătatea nord-estică a țării, precum și la deal și munte și pe arii mai restrânse în rest vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când și indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi spre seară, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade. 
Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 iulie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,1134
2,3385
3,1229
4,1326
0,1757
0,6150
0,2198
4,5737
5,1086
1,4988
3,5158
0,2192
0,4889
1,0809
0,0667
0,4760
1,1111
3,9269
0,3034
1,2582
0,5800
0,0610
0,3511
0,2246
2,9216
0,0380
0,1514
1,0691
0,6170
0,1174
157,4632
5,5038
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
14.07.2017
THE WEAKNESS OF THE MANAGEMENT OF THE BSE IN ACTION
     The officials of the Bucharest Stock Exchange avoid explaining why they are excluding BURSA from events.  details
13.07.2017
AFTER FOUR YEARS AT THE HELM OF THE BSE
     * The Board of the Stock Exchange has been waiting for Ludwik Sobolewski's answer for about three weeks now
       Ludwik Sobolewski, who called himself the Alpha Male of the stock market, has received from BSE president Lucian Anghel, an offer for a new term as CEO of the Bucharest Stock Exchange, which...  details
11.07.2017
     The commotion caused by the old news that BURSA published, which were revealed as if they were new, by the Rise Project "investigators", drew attention to the detail, (that we presented...  details
11.07.2017
JOURNALISTS WITHOUT MORAL BOUNDARIES
     The news that PSD president Liviu Dragnea is the shareholder of Tel Drum S.A., which does road infrastructure works and which was awarded all the contracts of the County Council of Teleorman in...  details
08.07.2017
MINISTRY OF PUBLIC FINANCES (MFP):
     * MFP: "CEC Bank has decided to terminate the loan agreements of Romcab, after the company refused to allow the bank access to its raw materials warehouses"
     * MFP: "The decisions to lend the money as well as the allocation of the exposure limits by Romanian insurers and international insurers were done based on the financial statements made available by the company"
       "Romcab", which filed for insolvency in February, had inventories of 493 million lei at the end of 2016, according to the certification report received by EximBank, according to a response...  details
08.07.2017
IN 2012, THE OPENING OF THE BIDS FOR THE PRIVATIZATION OF THE PLANT TOOK PLACE IN THE PRESENCE OF THE PRESS
     * Chimcomplex has announced it has made a bid
     * Sources: "PCC did not participate in the call for bids"
     * Gheorghe Piperea: "We have several offers, both for the five asset packages of Râmnicu Vâlcea, as well as for other packages"
       Whereas in 2012, the privatization of "Oltchim" generated a media blitz, as the opening of the bids occurred with the participation of the press, yesterday, the closing of the call for...  details
05.07.2017
     The Italian Chamber of Deputies recently organized the conference called "Italy's public debt in the Eurozone", which saw experts in the restructuring of public debt, academics,...  details
04.07.2017
     * A new blunder, trademark Toma Petcu: "Energy companies do not have investments in the pension funds "
       While Agriculture Minister Petre Daea causes amusement through his speeches about sheep, Energy Minister Toma Petcu seems to be the champion of blunders.  details
03.07.2017
FINES OF 337,000 LEI, FOR ABUSIVE CLAUSES IN LENDING CONTRACTS
     * Some Non-Banking Financial Companies (NBFCs) have been forced to return to their borrowers the money collected illegally, as well as to freeze their advertising campaigns until their activity complies with the law * The ANPC has also audited Easy Credit, managed by Ianfred Silberstein, consultant with the NBR * Dan Suciu, NBR: "Ianfred Silberstein is no longer on the payroll since 2015, but he can work as a project-based consultant" * Provident fined 40,000 lei
       The non-banking financial institutions have been fined a total of 337,000 lei, following the audit conducted by the National Consumer Protection Agency (ANPC), between May 8th, 2017 - June 16th,...
  details
30.06.2017
     Liviu Dragnea "swore", in December 2016, on the electoral program, which then became the governing program and the "Bible of the PSD": he guaranteed, in a TV Show, that he would...  details
28.06.2017
     * The BSE CEO is bragging about something that he didn't do and wants to do something that partially exists
       Nearing the end of his term, Ludwik Sobolewski, the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BSE), is bragging about things that he didn't do, perhaps in an attempt to persuade he deserves to stay...  details
27.06.2017
ALMOST THREE MONTHS AFTER THE ELECTION OF NEW MANAGEMENT
     * Leonardo Badea, validated by the parliamentary commissions as president of the ASF
       Two SIFs are in complete deadlock and one more is getting close to a similar situation, as the Financial Oversight Authority (ASF) has not approved the new board members elected in the General...  details
.