CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8-15 SEPTEMBRIE
BURSA 19.09.2017

ANDREI IACOMI
 
mărește imaginea
     Tendința ascendentă pe care s-au înscris acțiunile companiei ce activează în domeniul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) începând cu cea de-a doua parte a anului 2017 a continuat și în ultima săptămână (intervalul 8-15 septembrie), când cotația IMP a urcat cu 15,32%, în raport cu moneda europeană, reprezentând titlurile cu cea mai bună evoluție de la Bursa de Valori București (BVB).
     În perioada menționată, societatea a cumpărat un număr de 130.305 de acțiuni IMP, în valoare de 155.394 de lei, achizițiile făcând parte din programul de răscumpărare a cel mult șapte milioane de acțiuni, reprezentând 2,52% din societate. Prețul minim de achiziție este de 0,6 lei/acțiune, iar cel maxim de 1,5 lei/acțiune.
     Joi, 14 septembrie compania anunța, printr-un raport trimis BVB după închiderea ședinței de tranzacționare, încheierea unui contract de împrumut între Impact Developer & Contractor în calitate de împrumutator și Bergamot Developments Phase II SRL în calitate de împrumutat, în valoare de 12,21 milioane lei, în scopul achiziționării unui lot de teren și edificării pe acesta a unui ansamblu rezidențial. Suma împrumutată va purta pentru fiecare perioadă a dobânzii o rată egală cu 6,5%/an.
     Împrumutatul se angajează să ramburseze în întregime suma împrumutată către împrumutător, nu mai târziu de 14 octombrie 2017 (data scadenței). La această dată, părțile pot conveni și proceda la majorarea capitalului social al împrumutatului cu suma împrumutată, se mai specifică în raport.
     Impact deține 99% din capitalul social al Bergamot Developments Phase II.
     În aceeași zi, compania anunța plata dividendelor aferente exercițiului financiar 2016 începând cu data de 16 octombrie 2017, către acționarii înscriși în Registrul Acționarilor la data de 3 octombrie 2017. Implicit, data de 2 octombrie 2017 reprezintă data ex-dividend (prima zi în care cei care vor cumpăra acțiuni nu vor mai beneficia de dividende).
     Valoarea dividendului brut este de 0,0404 lei/acțiune.
     Vineri, 15 septembrie, cotația IMP a închis ședința de tranzacționare indecis, în contextul înregistrării unui rulaj de 64.669 de acțiuni, sub media celor 20 de zile anterioare de peste 95.500 de acțiuni.
     Din punct de vedere tehnic, cu toate că se află pe un trend ascendent în toate cele trei orizonturi de timp - scurt, mediu și lung (cotația IMP tranzacționându-se deasupra celor trei medii mobile simple importante de 20, 50 și 200 de zile, ce indică tendința pentru cele trei orizonturi de timp menționate), pe graficul zilnic, ascensiunea titlurilor IMP dă semne de slăbiciune. Astfel, dacă prețul face o serie de maxime în creștere, oscilatori importanți (indicatori tehnici ce evaluează gradul de accelerare/decelerare a trendului) precum Indicele Puterii Relative sau Rata Schimbării dezvoltă o serie de maxime în scădere. Se formează astfel o divergență negativă între preț și oscilator, ceea ce semnifică faptul că, cel puțin pe termen scurt, există o probabilitate mai ridicată ca trendul ascendent al acțiunii să își oprească ascensiunea.
     Pe locul al doilea în topul celor mai rentabile acțiuni de la BVB se află acțiunile Oil Terminal (OIL), care au urcat cu 9,87%, în intervalul 8-15 septembrie, podiumul fiind completat de titlurile Bucovina-Club de Munte (BCM) a căror apreciere a fost de 9,75%, în perioada menționată.
     Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 3,07%, în raport cu moneda euro, reprezentând coșul de acțiuni cu cea mai mare apreciere dintre cei analizați, în perioada avută în vedere.
     Cea mai bună evoluție din cadrul indicelui societăților financiare a fost obținută, în intervalul menționat, de titlurile SIF Moldova (SIF2), care au urcat cu 6,58%, în raport cu moneda euro.
     Vineri, 15 septembrie, acțiunile societății de investiții financiare au stagnat, în contextul unui rulaj de 1,94 milioane de acțiuni, peste media celor 20 de zile anterioare de circa 0,6 milioane de unități.
     Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii listate la BVB s-a apreciat, în perioada 8-15 septembrie, cu 1,93%, în raport cu moneda euro.
     În intervalul avut în vedere, cea mai mare creștere a fost consemnată de acțiunile Conpet (COTE), al căror preț a urcat cu 9,03%, în raport cu moneda euro, în intervalul 8-15 septembrie.
     Pe data de 15 septembrie, cotația societății a crescut cu 0,94%, fiind transferate 3.316 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 4.650 de unități.
     Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a crescut cu 2,02%, în perioada 8-15 septembrie, raportat la moneda euro.
     Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluție au avut-o acțiunile IMP, a căror pondere în indicele extins este de doar 0,28%.
     Topul fondurilor de investiții, în intervalul 7-14 septembrie, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, cu o apreciere de 4,11%.
     Pe locul al doilea, în acest clasament, s-a situat FDI Audas Piscador, ce a înregistrat o creștere de 3,18%, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de titlurile FDI Napoca, care au urcat cu 2,66%.
     Depozitele bancare în lei au avut o rentabilitate de 0,05%, în intervalul de timp 8-15 septembrie, în timp ce depozitele în euro au avut un randament de 0,02%, în perioada menționată.
     Cotația aurului s-a depreciat cu 1,04%, iar cursul monedei naționale în raport cu moneda europeană a urcat cu 0,01%, în intervalul de timp precizat.
     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 13,94%, în perioada 8-15 septembrie.
     Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 9:00, criptovaluta se tranzacționa în apropierea nivelului de 3.210 euro (aproximativ 14.760 de lei, la cursul de schimb de luni, de 4,5982 lei, pentru un euro).
     Tot ieri, la ora menționată, capitalizarea de piață a criptomonedei era de aproape 52,07 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 

     
     *  Precizare:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 - 12 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 - 10 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 - 9 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 IUNIE - 6 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 IUNIE - 4 IULIE
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 6.24 milioane lei (1.34 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,41%, de la 3,39%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în depreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în apreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.07.2018
BVB
     * Prime Transaction: "Indicii - în creștere, după ce Ministerul Finanțelor a retras proiectul privind plafonarea prețului gazelor"
     
     Ultima ședință de tranzacționare a Bursei de Valori...  click să citești tot articolul
23.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs descendent vineri, după ce președintele american Donald Trump a amenințat China cu noi taxe vamale.  click să citești tot articolul
20.07.2018
BVB
     * Circa 64% din rulaj, dat de transferurile cu acțiunile Romgaz
     
     Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat scăderi, în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii,...  click să citești tot articolul
20.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza evoluțiilor sectorului minier, afectat de declinul cotațiilor metalelor.
     Titlurile grupului minier global "Anglo American" Plc s-au depreciat...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul negativ, majoritatea cotațiilor terminând ziua în scădere, pe fondul...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv, ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.
     Titlurile producătorului suedez de echipamente de rețea "Ericsson" AB s-au...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9428
2.3782
3.0233
4.0078
0.1797
0.6242
0.2220
4.6512
5.2182
1.4248
3.5783
0.2393
0.4870
1.0752
0.0630
0.4496
0.8351
3.9767
0.2938
1.0553
0.5856
0.0578
0.3501
0.2079
2.7073
0.0394
0.1503
1.0827
0.6288
0.1189
157.1331
5.5853
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.