CEL MAI DEVREME Băncile spaniole nu vor putea fi recapitalizate cu ajutorul MES decât la anul

Internaţional / 7 iulie 2012

Băncile spaniole nu vor putea fi recapitalizate cu ajutorul MES decât la anul

Băncile spaniole nu vor putea fi recapitalizate direct cu ajutorul Mecanismului European de Stabilitate (MES) decât cel mai devreme anul viitor, a afirmat, ieri, un responsabil european sub acoperirea anonimatului, transmite AFP, citat[ de Agerpres.

Consiliul European din luna iunie a stabilit că MES va putea fi folosit pentru recapitalizarea directă a băncilor aflate în dificultate, măsură prin care Spania încearcă să evite ca împrumuturile acordate în acest scop să mărească datoria sa publică. Însă, la acelaşi summit european, s-a decis ca recapitalizarea directă să fie pusă în practică numai după ce va fi creat şi un mecanism de supraveghere bancară la nivelul zonei euro, iar potrivit responsabilului citat acest mecanism "nu se va concretiza înainte de prima jumătate a anului 2013".

În consecinţă, deşi MES va deveni operaţional în cursul acestei veri, orice ajutor financiar oferit Spaniei va trebui să treacă prin fondul provizoriu de salvare, Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF), care va împrumuta Fondul spaniol pentru ajutorarea sistemului bancar (FROB). Cum acesta din urmă este un organism public, orice împrumut pe care îl va primi va creşte datoria statului spaniol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb