Cel puţin două persoane au fost ucise într-o serie de atacuri palestiniene în Israel

Ioana Dogaru
Internaţional / 13 octombrie 2015

Cel puţin două persoane au fost ucise şi câteva rănite într-o serie de atacuri comise de palestinieni înarmaţi, marţi, la Ierusalim şi într-o suburbie a oraşului Tel Aviv, într-o "Zi a furiei" declarată de grupări palestiniene, a anunţat poliţia, potrivit Reuters.

Doi palestinieni au împuşcat şi au înjunghiat pasageri într-un autobuz din Ierusalim, omorându-l pe unul dintre aceştia şi rănind cinci, au anunţat media israeliene, în timp ce Israelul şi teritoriile palestiniene se confruntă cu cea mai gravă perioadă de revoltă din ultimii ani. Unul dintre atacatori a fost ucis, iar celălalt a fost reţinut, informează sursa citată.

Câteva minute mai târziu, un alt palestinian a intrat în forţă cu maşina într-o staţie de autobuz, în centrul Ierusalimului, apoi a coborât şi a început să-i atace pe trecători cu cuţitul, omorând cel puţin unul dintre aceştia şi rănind alţi câţiva, a anunţat poliţia. Atacatorul a fost "neutralizat", au adăugat ofiţeri de poliţie, fără a da detalii.

În cursul dimineţii, un alt palestinian a înjunghiat şi a rănit uşor un israelian pe o stradă comercială din Raanana, la nord de Tel Aviv, au anunţat oficiali şi martori. Într-o înregistrare video făcută de un amator şi difuzată de poliţie apar câţiva bărbaţi care îl lovesc pe presupusul atacator în timp ce acesta se afla întins pe jos. Potrivit serviciului de ambulanţă, palestinianul a fost grav rănit, informează BBC. La o oră de la acest incident, un alt palestinian a atacat din nou la Raanana, rănind cu cuţitul patru persoane, au anunţat poliţia şi surse media.

Cel puţin şase israelieni şi 27 de palestinieni, între care nouă presupuşi atacatori şi opt copii, au murit în aproape două săptămâni de atacuri de stradă şi în operaţiuni ale forţelor de securitate.

Violenţele au fost declanşate în parte de nemulţumirea musulmanilor faţă de vizitele evreilor, din ce în ce mai numeroase, la moscheea al-Aqsa, al treilea loc sfânt al musulmanilor, din Ierusalim.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3275
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4484
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8916
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.6381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb