OTP Bank este ultima bancă care a acceptat să participe la întâlnirile cu reprezentanţii Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) privind problema creditelor în CHF, instituţia financiară fiind reprezentată la întâlnirea ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute de directorul general (CEO), Laszlo Diosi, potrivit reprezentanţilor băncii.
Toate cele şapte bănci care au oferit credite în franci elveţieni (CHF) au acceptat să participe la întâlnirile cu AURSF.
La finele lunii aprilie, AURSF anunţa, printr-un comunicat, că OTP Bank este singura instituţie care a refuzat să poarte negocieri, după ce alte două bănci care se arătaseră reticente faţă de negocierile cu AURSF, Bancpost şi Banca Românească, au acceptat până la urmă să aibă întâlniri cu reprezentanţii ONG-ului.
1. otp va schimba cursul la creditele din2007-2008
(mesaj trimis de ceo otp în data de 25.05.2015, 13:09)
da, dom'le, cum sa accepte cei de la otp ca is vinovati cu ceva... ei doar au prostit populatia sa ia credite de la ei in franci elvetieni, apoi s-a spalat pe maini si a vandut creditele fara stirea clientilor, iar acum se uita cat de fraieri pot fi unii amarati.