Cererea de ridicare a controlului judiciar formulată de Mazăre a fost respinsă

E.D.
Anticorupţie / 23 octombrie 2014

Cererea de ridicare a controlului judiciar formulată de primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost respinsă, joi seară, de un complet de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a menţinut decizia luată în 8 octombrie de aceeaşi instanţă, transmit sursele de presă.

Hotărârea completului de cinci judecători este definitivă.

În 8 octombrie, ICCJ a respins cererea lui Mazăre de de ridicare a măsurii controlului judiciar în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul "Henri Coandă" din Constanţa.

În dosarul locuinţelor sociale "Henri Coandă", primarul Constanţei este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul pentru construirea caselor. Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb