China impune o taxă specială pentru navele americane care intră în porturile sale, ca răspuns la măsurile lui Trump

A.B.
Internaţional / 10 octombrie, 15:19

China impune o taxă specială pentru navele americane care intră în porturile sale, ca răspuns la măsurile lui Trump

China a anunţat vineri introducerea unei taxe speciale pentru navele americane care acostează în porturile sale, ca măsură de represalii faţă de decizia similară adoptată de Statele Unite în luna aprilie, potrivit agenţiei AFP.

Taxele se vor aplica începând de marţea viitoare navelor deţinute sau închiriate de companii americane, precum şi celor construite în Statele Unite, a anunţat Ministerul chinez al Transporturilor. Fiecare navă va plăti 400 de yuani (aproximativ 56 de dolari) pentru fiecare tonă netă, sumă care va creşte la 640 de yuani (circa 90 de dolari) în aprilie 2026, urmând apoi să se majoreze anual până în 2028.

Măsura va intra în vigoare în aceeaşi zi cu cea impusă de Washington, care prevede taxe similare pentru navele chineze ce acostează în porturile americane. Iniţiativa Statelor Unite a rezultat dintr-o anchetă lansată sub administraţia Biden şi finalizată după revenirea la Casa Albă a preşedintelui Donald Trump.

„Pe termen scurt, această decizie va duce la o creştere a costurilor pentru consumatorii americani, o scădere a profiturilor transportatorilor şi o reducere modestă a cererii pentru exporturile către SUA din anumite categorii”, a declarat Michael Hart, preşedintele Camerei de Comerţ Americane din China, pentru CNBC.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Transporturilor a calificat decizia drept „un pas legitim pentru protejarea drepturilor şi intereselor companiilor maritime chineze” şi a cerut Statelor Unite „să îşi rectifice imediat acţiunile şi să pună capăt constrângerilor nerezonabile asupra industriei maritime chineze”.

Potrivit analiştilor, impactul noilor taxe chineze va fi mai redus decât cel al măsurilor americane, întrucât şantierele navale chineze au construit peste 1.000 de nave comerciale anul trecut, în timp ce şantierele americane au produs mai puţin de zece.

Anunţul vine cu puţin timp înaintea unei întâlniri între Donald Trump şi Xi Jinping, programată la un summit regional din Coreea de Sud, prima de la revenirea liderului american la Casa Albă pe 20 ianuarie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0927
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3982
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4605
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8456
Gram de aur (XAU)Gram de aur565.9821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb