China şi UE au deschis formal negocierile pentru un acord de investiţii

F.A.
Internaţional / 21 noiembrie 2013

China şi Uniunea Europeană (UE) au deschis formal azi, la Beijing, negocierile pentru un acord de investiţii, care ar urma să asigure un acces mai bun la pieţele celor două puteri economice, arată sursele de presă.

"Am realizat un avans substanţial astăzi odată cu lansarea negocierilor pentru investiţii, acoperind totodată protecţia investiţiilor şi accesul la pieţe", a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la capătul celui de-al 16-lea summit UE-China.

Conform surselor, deputaţii europeni au aprobat, luna trecută, principiul unui astfel de acord, oferind mandat Comisiei pentru a negocia.

UE este primul partener comercial al Chinei, în timp ce China constituie al doilea partener al Uniunii. Schimburile comerciale bilaterale au totalizat 546 miliarde euro anul trecut, potrivit datelor Vamei din China.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb