China înăspreşte controalele asupra exporturilor de pământuri rare, amplificând tensiunile comerciale cu Statele Unite şi folosind aceste resurse esenţiale ca instrument strategic în competiţia pentru dominaţie tehnologică, arată o analiză semnată de Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.
Noile reglementări, care vor intra în vigoare la 1 decembrie 2025, impun obţinerea unor licenţe speciale de export chiar şi pentru produsele care conţin cantităţi minime de metale rare. Beijingul justifică măsura prin „protejarea securităţii naţionale”, însă efectul imediat este presiunea suplimentară asupra lanţurilor globale de aprovizionare.
Metalele rare - un grup de 17 elemente chimice esenţiale pentru fabricarea semiconductorilor, a magneţilor pentru motoare electrice şi a bateriilor pentru vehicule electrice - au devenit o resursă strategică globală. China controlează aproximativ 70% din producţia minieră şi 90% din capacitatea mondială de prelucrare, fapt care îi conferă o poziţie dominantă.
„Măsurile Beijingului vizează direct industria tehnologică americană, inclusiv companii precum Nvidia, AMD şi TSMC, care depind de pământurile rare pentru producţia de cipuri şi componente avansate”, explică Radu Puiu.
Restricţiile riscă să provoace creşteri de costuri şi întârzieri în sectoare strategice precum cel auto şi energetic, afectând producţia de vehicule electrice, turbine eoliene şi echipamente de înaltă tehnologie.
Decizia Chinei reprezintă „o manevră strategică în rivalitatea globală”, subliniază analistul XTB. Prin limitarea exporturilor, Beijingul transmite că poate răspunde simetric sancţiunilor impuse de SUA industriei de semiconductori.
„Controlul asupra pământurilor rare a devenit un element central al războiului comercial şi al competiţiei geopolitice. Ţările occidentale trebuie să accelereze investiţiile în diversificarea surselor şi în dezvoltarea capacităţilor proprii de procesare”, conchide Radu Puiu.
Potrivit analizei, obţinerea independenţei faţă de monopolul Chinei va necesita timp, investiţii majore şi cooperare internaţională, în timp ce riscul perturbărilor de aprovizionare rămâne ridicat pe termen scurt.
Opinia Cititorului