BURSA 24.03.2014

ADRIAN DRĂGHICI
 
mărește imaginea
     Fiecare decide când este momentul oportun să investească pe piața de capital, dar, de obicei, se începe cu banii de la nuntă, le-a spus Grigore Chiș, directorul general al SSIF Broker, mai în glumă, mai în serios, studenților din Cluj care au participat, săptămâna trecută, la evenimentul "Academia Broker".
     Domnia sa a spus; "Prin proiectul < Academia Broker >, ne propunem integrarea studenților printr-un program de internship, dar și atragerea de noi investitori pe piața de capital".
     Potrivit lui Andrei Rădulescu, senior analyst "SSIF Broker", economia României, din perspectiva indicatorilor macroeconomici, este la cel mai bun nivel de după 1990. "Asta ne dă încredere că și piața de capital va progresa", a spus domnia sa.
     *  Ludwik Sobolewski BVB: "Avem nevoie de educație financiară"
     Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori București (BVB), consideră că este nevoie de reformă la nivelul Bursei, care trebuie să fie transparentă și integră.
     "Dacă ne dorim o schimbare, ne trebuie determinare și educație financiară. Dacă vom înțelege cum funcționează piața, atunci vom ajunge unde ne dorim", a spus domnia sa.
     Ludwik Sobolewski: "Ingredientul fundamental al unei piețe de capital este informația. Printre politicile BVB-ului, se numără atragerea investitorilor străini, care în acest moment, sunt o necesitate pentru România".
     SSIF Broker a organizat, în februarie, la București, primul eveniment din proiectul "Academia Broker", un roadshow de educație bursieră.
     Proiectul va continua în peste zece centre universitare din țară, în orașe precum Timișoara, Craiova, Iași sau Constanța. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  mis mireasa 2009
    (mesaj trimis de mariuca de pe deal în data de 24.03.2014, ora 00:10)  
 are dreptate dir gen chis. si eu am luat banii de la nunta in vara lui 2009 si toti i-am investit in BRK. azi mai am jumate din ei si cam tot jumatate de activ net are si societatea SSIF Broker. mai in gluma mai in serios pariati pe kiss. impostura e greu de dovedit dar are efecte cuantificabile.


 
  1.1.   Gresit!  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de daniel , in data de 24.03.2014, ora 15:36)
 
 Investitiile la bursa se incep doar dupa un studiu al functionarii si mecanismelor bursiere. Investitiile la bursa NU se fac din banii de economii! Imi pare rau de clientii dvs. dle.Grigore Chiș dar niciodata nu investesti "banii de paine" la bursa. Banii de nunta sint "viitorul" noii familii create. Nu-ti risti niciodata viitorul financiar pe povesti "de succes".


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 24.03.2014, ora 00:11)  
 Prostu apare in media...maine vine dl profesor prunea?...bursa de [...]


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 24.03.2014, ora 08:40)
 
 Prunea a vindut toate actiunile BRK in 2009 si a prezis ca nu are viitor societatea. A avut dreptate.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 24.03.2014, ora 00:14)  
 De maine vom cuantifica bet dupa nr casatoriilor....la divort ce facem? Chis, duten [...] de [...]


 
  3.1.   huooooooooooo baaaaaaaaaaa  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 24.03.2014, ora 00:21)
 
 tepar si jepkar de prima mina. fura asta si zaharul din ceai de la actionarii baraka. auzi la el. bani de nunta.


 
4.  chis diletantul
    (mesaj trimis de anonim în data de 24.03.2014, ora 06:11)  
 habar n ai de piata de capital ai platit 800000 euro pe o platforma de tranzactionare care mai mult nu merge stai in fruntea brokerului sprijinit de o gasca de infractori n ai si n ai avut niciodata coloana vertebrala ,din punctul meu de vedere esti un nevertebrat


 
5.  Performanta de invidiat ;-)
    (mesaj trimis de anonim în data de 24.03.2014, ora 07:11)  
 Si eu am cumparat actiuni in 2009 o parte le-am vandut atunci pe scadere iar partea de actiuni care le-am pastrat am reusit performanta de a avea acum o scadere de - 91 %.Cred ca santeti putini care va puteti lauda cu asemenea performanta ;-)


 
  5.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 24.03.2014, ora 08:27)
 
 cind mai vrei sa cumperi suna pe dna Chis Luana Maria. dinsa stie cind e de cumparat CEON. A vorbit si doamna la facultate cu studentii din Cluj?


 
6.  Chis sa aibe dreptul la vorbitor ....
    (mesaj trimis de doru stoian în data de 24.03.2014, ora 08:48)  
 
 ..... la Facultatea de la Tichilesti !


 
7.  Educatia financiara inseamna sa bagi mana ...
    (mesaj trimis de doru stoian în data de 24.03.2014, ora 08:52)  
 
 .... in porto_foliul-contul clientilor fara avertiZment ...... adica: DISCRETionar ?


 
8.  Target : piata nuntilor
    (mesaj trimis de Nickname în data de 24.03.2014, ora 11:49)  
 Sugeram vanzarea feliilor ramase din tortul miresei, recliclarea servetelelor si valorificarea a doua zi a florilor ....in privinta buchetului miresei, neaparat la nunta sa participe toate brokeritele de la SSIF, intercalate printre rudele mirilor, pentru ca valoarea acestuia este suficienta pentru limita de suma necesara deschiderii de cont. Pentru ca suma ramasa dupa nunta sa fie cat mai consistenta, se poate pune la dispozitia mirilor Corul Brokerilor si Ansamblul Instrumental de Analisti Financiari, iar ceremonia religioasa ar putea fi tinuta de Controlul Intern. Mirii ar putea sa inregistreze video noaptea nuntii si sa o publice in sectiunea 'news' a SSIF, conenctata la Google Adwords, care sa genereze venituri constante contului de investitii. Noapte buna, Grigore!


 
9.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 24.03.2014, ora 15:36)  
 chis va merge curand sub acoperire la nunti, botezuri si inmormantari...numa' sa aduca un client nou...cred ca e cam mare salariul...


 
  9.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 9 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 24.03.2014, ora 19:24)
 
 sunt e acord cu toti antevorbitorii,acest J.E.G.apare ca Bula in presa sa dea lectii.Sunt un ACTIONAR la brk,pierdere=98% din 2008-2009,ce incredere sa ai in mafioti,am ramas captiv cu act,asteptam................ru sine jegului.


 
Aceeasi sectiune (Piata De Capital)
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
25.05.2018
BVB
     * BRD - Societe Generale, cel mai lichid emitent
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii, o nouă scădere a...  click să citești tot articolul
25.05.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, în condițiile în care persistă temerile legate de un război comercial SUA-China.  click să citești tot articolul
24.05.2018
BVB
     * Depreciere de aproape 1% pentru BET
     
     Rulajul consemnat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 24,9 milioane de lei (5,37 milioane de euro), peste cel...  click să citești tot articolul
24.05.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs negativ ieri, pe fondul revenirii temerilor generate de tensiunile dintre SUA și China, după ce președintele american Donald Trump a declarat că "nu e chiar...  click să citești tot articolul
23.05.2018
BVB
     Volumul consemnat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de numai 21,2 milioane de lei, sub valoarea medie acestui an, de circa 50,3 milioane de lei, în contextul în care nu...  click să citești tot articolul
23.05.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, după ce Giuseppe Conte a fost propus prim-ministru în Italia de coaliția populistă formată din Mișcarea 5 Stele și...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 mai 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9996
2.3667
3.0615
3.9799
0.1793
0.6214
0.2206
4.6288
5.2780
1.4479
3.6100
0.2348
0.4876
1.0752
0.0641
0.4537
0.8331
3.9524
0.3170
1.0830
0.6187
0.0583
0.3668
0.2020
2.7406
0.0392
0.1511
1.0760
0.6259
0.1238
165.7899
5.6050
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
03.05.2018
     President Klaus Iohannis has announced that he has decided to send to the Constitutional Court the laws on the judicial system, but also to the Venice Commission. The president has issued a call to the CCR not to hurry and to work with the European entity, saying that after the Constitutional Court gets to issue an opinion on the new laws, a new analysis of the laws will be conducted and it will be decided then if a new reexamination of the three laws in the Parliament will be needed.  click here to read the entire article
27.04.2018
     The dystopia of 2169 seems to be 151 years away from us, if we were to watch the American sci-fi movie "In Time", in which New Zealand screenwriter, director and producer New Zealand Andrew M. Niccol has imagined a world in which money has been replaced by the lifespan left and each individual over 25 years old (when they stop aging), are wearing a counter on their arm, displaying how much they have left to live; the economic system relies on transactions paid in lifespan - banks, loans, interest rates - the rich are storing billions of years, while the poor only have hours, minutes or seconds left and when their time is up they die suddenly, as if struck by a mace.  click here to read the entire article
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
02.04.2018
FOR THE FIRST TIME AFTER THE LOSS OF 2.6 BILLION LEI OF 2014
     The Romanian Commercial Bank (BCR) has proposed to shareholders the distribution of dividends of 228.12 million lei, out of the profit of 570 million lei, for last year, this being the first year with such an item on the agenda of the General Shareholder Meeting, after the huge loss of 2014, of 2.6 billion lei, caused by the high provisions and the sale of non-performing loans.  click here to read the entire article
30.03.2018
     The website of the National Bank of Romania still includes the statement that its monetary policy strategy is the direct targeting of inflation.  click here to read the entire article
28.03.2018
     No investor has expressed interest in the privatization of the "Sanevit 2003" disposable syringes factory of Arad, as part of the last procedure initiated by the Ministry of the Economy, which took over the company in 2012 to save ut from bankruptcy, but since then, several attempts at privatization have failed, and since 2013 the plant hasn't manufactured anything, according to News.ro.  click here to read the entire article
.