Chiţoiu: "Băsescu a intervenit pentru Gheţea"

F.A.
Politică / 13 noiembrie 2013

Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, a declarat, astăzi, că preşedintele Traian Băsescu l-a sunat pentru a-l "ruga" să nu-l schimbe din funcţie pe preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea.

"Da, m-a sunat, dar nu acum, ci acum două-trei săptămâni", în condiţiile în care se discută procedura de schimbare a statutului CEC, a răspuns Daniel Chiţoiu.

"Cred că domnul preşedinte Gheţea a dat fuga la domnul preşedinte Băsescu să ceară sprijinul pentru a nu fi schimbat în eventualitatea în care se va schimba sistemul de conducere la CEC Bank", a afirmat ministrul.

"M-a rugat...", a completat Daniel Chiţoiu, care a precizat că i-a transmis şefului statului că, în momentul în care se va lua decizia de schimbare a statutului CEC, se va face o evaluare a activităţii conducerii acestei instituţii.

"Dacă a performat, rămâne pe funcţie, dacă nu a performat, nu", a mai spus ministrul.

Premierul Victor Ponta a declarat la rândul său că a fost informat despre această discuţie şi că preşedintele a sunat astfel la un ministru pentru a pune "o pilă" pentru un şef de bancă.

Fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. aveti aici dovada ""Migrarea de la standardele româneşti de contabilitate (RAS) la cele internaţionale (IFRS), care s-a produs la sfârşitul anului 2011 începutul anului 2012, ar putea avea un efect pozitiv asupra profitabilităţii băncilor, dar nu atât asupra profitabilităţii cât şi asupra solvabilităţii. Este de aşteptat ca acestă trecere la standardele internaţionale de contabilitate să dea o gură de oxigen sistemului bancar care să poată dispune, din punct de vedere al indicatorilor de prudenţă, de un reviriment în sensul că vor avea o forţă de creditare mai bună, iar acţionarii vor respira un pic mai uşuraţi, poate numai pentru câteva luni şi nu vor mai fi presaţi să aducă noi capitaluri", a spus Radu Graţian Gheţea, în cadrul conferinţei "România în 2012 – perspective economice", organizată de Medien Conferences." Ce ar face saracul domn Treichl, de unde ar mai lua el argumente sa micsoreze gudwilul cu aproape dublul sumei pe care BCR la avut ca venituri in 2012?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb