Ciamba a discutat cu ambasadorul Islandei despre creşterea investiţiilor în domeniul energiei

Andrei Stan
Internaţional / 5 noiembrie 2015

Interesul pentru creşterea investiţiilor islandeze în domeniul energiei, cu precădere al energiei regenerabile, în special din resurse geotermale, a fost evocat astăzi în cadrul întrevederii dintre secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba şi ambasadorul agreat al Republicii Islanda în România, Benedikt Jonsson, transmite un comunicat al MAE.

"Ambele părţi au evocat interesul pentru creşterea investiţiilor islandeze în domeniul energiei, cu precădere al energiei regenerabile, în special din resurse geotermale. De asemenea, au fost menţionate agricultura, turismul şi biotehnologia ca domenii în care această cooperare poate fi aprofundată, inclusiv prin intermediul Mecanismului Financiar SEE", precizează sursa citată.

George Ciamba, care l-a primit joi pe ambasadorul agreat al Republicii Islanda pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, a apreciat nivelul bun al relaţiilor bilaterale.

Conform MAE, cei doi oficiali şi-au exprimat interesul faţă de intensificarea dialogului politico-diplomatic, atât la nivel înalt, cât şi sectorial, în conformitate cu statutul celor două ţări, de aliaţi NATO şi parteneri în cadrul Spaţiului Economic European (SEE).

"Ciamba a reiterat importanţa fondurilor alocate de Islanda prin Mecanismul Financiar SEE, care contribuie atât la reducerea decalajelor economice şi sociale, cât şi la dezvoltarea şi consolidarea unor relaţii de durată cu România", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb