BURSA 08.12.2017

ADELINA TOADER
 
mărește imaginea
     *  Grecia, Turcia și Spania - cele mai vândute destinații
       Cifra de vânzări a Grupului Eurolines, alcătuit din 22 de companii, a crescut anul acesta cu 20 % și a ajuns la 150 milioane euro, 2017 fiind "cel mai bun an de până acum", după cum a declarat președintele grupului, Dragoș Anastasiu.
     Domnia sa a precizat: "Grupul Eurolines a înregistrat, în 2017, cifre semnificative pe piața din România. Rețeaua de agenții TUI TravelCenter/Eurolines a depășit, anul acesta, cifra de vânzări de 100 de milioane de euro, mai mult cu 30% față de anul trecut, iar în 2018 estimăm că vom depăși această cifră. Ne consolidăm poziția de lider".
     Dragoș Anastasiu consideră că piața se maturizează încet, încet, iar oamenii încep să pună preț pe încredere și siguranță.
     Totodată, domnia sa a adăugat: "Într-un an în care am crescut atât de bine și în contextul unei creșteri economice la nivel național există o îngrijorare pentru anii viitori (...). Eu sunt optimist, cred că ne-am poziționat pe piață astfel încât să rezistăm la turbulențele naționale".
     Vânzările de pachete turistice ale rețelelor TUI TravelCenter și Eurolines s-au majorat cu 50 %, față de 2016, potrivit datelor companiei.
     Datele companiei arată că cele mai vândute destinații și în acest an au fost Grecia, Turcia și Spania, iar în ceea ce privește destinațiile exotice, pe primele locuri s-au situat Thailanda, Maldive, Republica Dominicană, Mexic, Sri Lanka, Tanzania și Zanzibar.
     Cosmin Marinof, directorul de vânzări al Grupului Eurolines, a precizat că pentru TUI TravelCenter, creșterea vine în special din majorarea vânzărilor pentru destinațiile din zona mediteraneană (Grecia, Turcia, Spania, Cipru, Malta) și pentru cele exotice.
     Datele companiei arată că destinațiile exotice, precum Thailanda (cu un avans al vânzărilor de peste 100%), Maldive, Republica Dominicană, Mexic, Sri Lanka și Tanzania sunt tot mai căutate de către români pentru că sunt din ce în ce mai accesibile. Prețurile au scăzut față de acum 7-8 ani, iar puterea de cumpărare și disponibilitatea românilor de a călători tot mai departe sunt mai mari. De exemplu, prețul pachetelor pentru Krabi, Thailanda, pornește de la 559 euro/persoană și include avion, cazare la hotel 3 stele, mic dejun și transfer, fiind un tarif comparabil cu cel pentru o vacanță în Grecia.
     Tarifele medii, pentru pachetele vândute de Grupul Eurolines ce include șapte nopți de cazare și avion se încadrează între 550 de euro și 1.500 de euro. Astfel, pentru Grecia, șapte nopți de cazare/persoană costă 550 de euro, în Turcia, care a fost într-o ușoară scădere, un astfel de pachet costă 690 de euro, dar Cosmin Marinof estimează că prețurile vor mai crește în 2018. Pentru Spania, costul mediu a șapte nopți de cazare este 800 de euro, Thailanda - 800 de euro, Republica Dominicană - 1.100 de euro, Mexic - 1.200 de euro, Maldive - 1.500 de euro.
     Pentru vacanțele de șapte nopți individuale, tarifele medii sunt între 300 și 350 de euro, astfel un pachet în Bulgaria începe de la 300 de euro, în Grecia de la 350, iar în țara noastră tariful mediu este de 320 de euro.
     Dragoș Anastasiu a precizat că țara noastră se bazează, în momentul de față, pe un turism de week-end, lucru care ar trebui să se schimbe.
     Cea mai scumpă vacanță vândută de Grupul Eurolines, în acest an, a fost un Revelion în Maldive la prețul de 84.000 de euro. Pachetul pentru două persoane cuprindea 10 nopți de cazare cu mic dejun la un hotel de 6 stele, transportul cu avionul și taxele de aeroport.
     TUI TravelCenter va finaliza anul 2017 cu o creștere de 30% a cifrei de vânzări, ajungând la nivelul de 100 de milioane de euro, potrivit companiei.
     O noua agenție TUI TravelCenter a fost inaugurată, ieri, în Centrul Comercial Shopping City din Râmnicu Valcea, după o investiție de aproximativ 50.000 de euro. Cele 80 agenții TUI TravelCenter și Eurolines alcătuiesc cea mai mare rețea din România.
     În ceea ce privește parteneriatul cu FlixBus, demarat în septembrie 2017, acesta a condus la creșterea până la 2.000 a numărului de destinații accesibile, în fiecare zi, din România către Europa.
     Nova Travel, tour-operatorul Grupului Eurolines, a avut în 2017 o cifră de vânzări de 12 milioane de euro, în creștere cu 14 % față de nivelul din 2016. Nova Travel a organizat în sezonul estival 2017 curse charter marca TUI către cele mai iubite destinații estivale, respectiv către Grecia (insulele Creta, Rodos, Corfu, Santorini și Zakynthos), Turcia (Antalya) și Spania (insulele Tenerife, Mallorca). A organizat până la 23 de plecări pe săptămână din București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. În luna mai 2017, Nova Travel a încheiat o poliță de asigurare în caz de insolvență/faliment în valoare de 150.000 dolari, triplând benevol suma minimă prevăzută de lege.
     Danubius Travel, tour-operatorul Grupului Eurolines din Constanța, a avut o creștere de aproximativ 45% a cifrei de vânzări în anul 2017, comparativ cu anul 2016, depășind nivelul de 20 milioane euro.
     Green Village Resort din Sfântu Gheorghe, Delta Dunării va încheia anul 2017 cu o cifră de vânzări de aproximativ 2,2 milioane euro, cu 22 % mai mare față de anul precedent. Numărul de turiști români și străini care au vizitat Green Village Resort a crescut în 2017 cu 10 % comparativ cu 2016, la peste 11.000 persoane.
     În 2018, Grupul Eurolines își dorește să își păstreze focusul pe investițiile în tehnologie și digitalizare prin dezvoltarea platformelor sistemelor de rezervări, investiții într-un sistem CRM, automatizarea proceselor interne și, nu în ultimul rând, continuarea investițiilor masive în platforma online.
     TUI TravelCenter are ca obiectiv creșterea calității serviciilor de consultanță în agenții prin implementarea unui nou sistem de gestiune a relației cu clienții care să permită o mai bună analiză a datelor despre turiști și preferințele lor de vacanță.
     De asemenea, și-a propus creșterea ponderii vânzărilor online, care reprezintă sub 10% din total în acest moment. În următorii 5 ani, ținta agenției este ca vânzările online să atingă 40% din vânzările totale.
     Dragoș Anastasiu a mai subliniat: "Automatizarea și online-ul reprezintă un focus pentru noi, nu doar pentru că spre asta se îndreaptă industria, dar și pentru că suntem într-o criză a forței de muncă".
     Președintele Grupului consideră că în loc să se ocupe de dezvoltare, antreprenorii trebuie să renegocieze și să refacă contracte de muncă.
     Pentru 2018, TUI TravelCenter și-a bugetat o creștere de 12% a vânzărilor.
     Green Village Resort și-a propus, pentru anul viitor, o cifră de vânzări mai mare cu 15% față de nivelul din 2017 și continuarea investițiilor în valoare de 300.000 euro.
     Nova Travel estimează, pentru 2018, o cifră de vânzări de 13,1 milioane de euro, plus 6 % comparativ cu nivelul din acest an. În 2018, Nova are în plan să introducă în oferta sa o cursă charter nouă către Cipru, să crească numărul total de locuri disponibile cu 30% față de 2017 și să inaugureze noul parteneriat cu SUNEXPRESS (charter Lufthansa - Turkish Airlines) pe ruta București-Antalya. Pentru cursele charter din 2018, Nova Travel își propune un grad de ocupare de minimum 95%.
     Danubius Travel se așteaptă la o majorare de 40 % a cifrei de vânzări în 2018, până la nivelul de 29 milioane de euro, obținută din creșterea vânzărilor pe cele 2 platforme: hotel-link.ro și cruise-link.ro. Grupul Eurolines vizează o creștere de 15% a cifrei de vânzări, comparativ cu 2017. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de Bnu în data de 08.12.2017, ora 08:57)  
 Ca tot se plange de angajati si randamentul lor! Ce ipocrit care da salarii de doi lei si plange ca nu gaseste oameni.


 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.07.2018
BET-FI, SINGURUL INDICE ÎN SCĂDERE
     Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au cunoscut aprecieri moderate, în ședința de tranzacționare de ieri, pe fondul unui volum de numai 26,2 milioane de lei, sub valoarea...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut o evoluție mixtă ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele anunțate de corporațiile listate.  click să citești tot articolul
17.07.2018
BVB
     * Volum de numai 15 milioane de lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut debut slab de săptămână din punctul de vedere al valorii tranzacționate, rulajul consemnat,...  click să citești tot articolul
17.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, cu pierderi importante în sectorul minier, după ce publicarea unor date privind economia Chinei a evidențiat efectele războiului comercial global.  click să citești tot articolul
16.07.2018
BVB
     * Avans de 0,27% pentru BET-NG
     
     Ultima ședință de tranzacționare a săptămânii de la Bursa de Valori București (BVB) s-a încheiat în teritoriul pozitiv din punctul de vedere al cotațiilor, opt...  click să citești tot articolul
16.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs pozitiv vineri, în condițiile în care investitorii și-au îndreptat atenția către rezultatele financiare anunțate de băncile din SUA.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 17 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9464
2.3812
3.0243
3.9935
0.1801
0.6248
0.2218
4.6572
5.2603
1.4421
3.5318
0.2380
0.4909
1.0829
0.0635
0.4519
0.8198
3.9685
0.2994
1.0283
0.5940
0.0581
0.3523
0.2096
2.7109
0.0395
0.1514
1.0804
0.6300
0.1193
158.6692
5.5894
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.