CIOLOŞ LA ÎNTÂLNIREA CU BARNIER: "România doreşte să fie parte a nucleului de integrare europeană"

Laura Boico
Politică / 5 octombrie 2016

Prim-ministrul Dacian Cioloş s-a întâlnit astăzi cu Michel Barnier, negociatorul şef al Comisiei Europene pentru pregătirea şi derularea negocierilor cu Marea Britanie în raport cu prevederile articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Conform sursei citate, Michel Barnier se află într-un turneu de lucru ce va include cele 27 state membre ale Uniunii Europene, pentru a prezenta metodologia de lucru şi a evalua poziţiile acestora în vederea pregătirii procesului de negociere cu Marea Britanie. România este a patra ţară vizitată de Barnier, după Franţa, Germania şi Olanda.

De asemenea, guvernul precizează că accentul discuţiilor a fost pus pe paşii instituţionali pe care atât România, cât şi Uniunea Europeană, trebuie să-i parcurgă pentru pregătirea şi derularea negocierilor. În acest context, a fost subliniat şi rolul important al României, care va prelua Preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, perioadă în care se vor finaliza şi negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a subliniat faptul că: "Este important ca negocierile ce vor avea loc între Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii să fie organizate într-un format inclusiv ce asigură o viziune comună a statelor membre în format UE27 şi a instituţiilor europene cu privire la elementele negociate. Opţiunea României în ceea ce priveşte discuţiile privind viitorul Uniunii Europene este clară: ţara noastră doreşte să fie parte a nucleului de integrare europeană având mijloacele şi voinţa politică necesare pentru a aduce valoare adăugată în această dezbatere", potrivit aceleiaşi surse.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb