Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, la Europa FM, că se gândeşte la mai multe variante pentru "a fi de folos" în România, inclusiv intrarea într-un partid sau înfiinţarea unuia nou, însă îi este "teamă că lumea se plictiseşte repede" de noile formaţiuni, astfel încât analizează şi alte forme de implicare, potrivit News.ro.
Întrebat dacă ia în calcul înfiinţarea unui nou partid, Cioloş a răspuns afirmativ. "Mă gândesc şi la asta. Mă gândesc la toate soluţiile", a spus el, adăugând că doreşte să "valorifice" momentul actual din societatea românească şi doreşte "să fie de folos" în ţară.
Fostul premier a afirmat: "Analizând stadiul în care sunt, mă duce cu gândul că în ultimii ani au apărut partide noi în România, dar cam toate au rămas acolo, se zbat să intre în Parlament. Unele dintre ele nici nu au reuşit. Pe de altă parte, partidele mai vechi pe care le avem şi-au pierdut încrederea. Mă întreb dacă soluţia e ca de fiecare dată să faci un partid nou, rămânând în aceeaşi politică, sau să găseşti modalitatea prin care să schimbi modul în care se face politică, indiferent de partid".
Dacian Cioloş spune că ia în calcul trei variante: să stea "în afara partidelor" şi să îşi aducă contribuţia în alte feluri de organizare, să intre într-un partid şi de a încerca "prin propriul exemplu" să arate că se poate face şi altfel de politică, dar şi "soluţia de a face un alt partid". El a precizat însă că, faţă de această ultimă soluţie, are rezerve.
"Teama mea e că lumea se plictiseşte repede de un partid şi iar se întoarce la ideea că, până la urmă, toţi sunt la fel", a spus fostul premier.
Întrebat însă dacă nu exclude această variantă, Cioloş a confirmat: "Nu exclud".
La începutul lunii ianuarie, Dacian Cioloş spunea că ia în calcul şi înfiinţarea unei asociaţii, construite pe baza Platformei România 100.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2017, 21:15)
Domnul Ciolos ar face bine daca ar gandi cu capul si ar accepta ideea ca apogeul sau s-a stins; este si el un pasager care a parasit gara.
S-au folosit de el, n-a fost sa fie mai mult; cam asta a fost si ar fi pacat sa ajunga in situatia unui "prostanac" de Geoana sau pe urmele lui Ponta & comp.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2017, 21:17)
Fostul premier Dacian Cioloş, ar face mai bine daca ar deveni actualul fermier, din moment ce este in domeniu;poate asa ar ajuta mai mult tarisoara.