Clădiri înalte şi chelneriţe urâte

     Imaginea este formidabilă. Clădirea are 828 de metri, spulberând astfel precedentul record cu circa 300 de metri. A costat aproape 2 miliarde de dolari. Are 160 de etaje şi cele mai rapide lifturi din lume. Este vorba despre Burj Dubai (mai nou, Burj Khalifa), o construcţie titanică recent inaugurată.
     Ar fi multe lucruri de admirat la această realizare. Însă scopul meu este de a prezenta câteva corelaţii economice. A doua zi după inaugurare, un ziar britanic afirma despre Burj Dubai: "monument înspăimântător, fără sens... Marea Piramidă a crizei financiare... fantezie retro-kitsch... mahmureala după o aruncare dementă cu bani".
     Puţină teorie, acum. Ce indicatori folosim pentru a ne da seama cum merge economia? Veţi spune că aceia clasici: deficit, inflaţie, evoluţia PIB-ului, şomaj etc. Însă, dacă aceşti indicatori ar spune întreaga poveste, atunci cum să ne explicăm crizele şi falimentele? Incompetenţa Guvernului, veţi spune. Posibil. Dar priviţi spre sectorul privat. Firme, bănci, investitori, companii. Unele dintre acestea au în slujba lor departamente de analiză unde lucrează economişti străluciţi.
     Şi totuşi... dau faliment. Sau se zbat în datorii. Ori ajung să fie cumpărate pe preţul unui bilet de metrou. Azi vezi câte un "guru" economic vorbind, cu suficienţă, despre cum a călcat în picioare competiţia. Mâine îl vezi cu pălăria în mână şi cu actele firmei în servietă, umblând prin târg după "finanţare".
     Indicatorii economici nu sunt niciodată atât de uşor de citit pe cât par. Firme de audit, bănci internaţionale, experţi guvernamentali, companii multinaţionale: care dintre aceştia nu s-a făcut de râs în ultimii doi-trei ani?
     Nu pretind că nu ar trebui să ne mai bazăm pe indicatorii clasici. Nu propun moduri "băbeşti" de interpretare a evoluţiilor economice. Ce doresc să spun este că uneori trebuie să privim şi spre alţi indicatori, mai puţin convenţionali.
     Cum ar fi Indexul Zgârie-Norilor. Propus acum 10 ani de Andrew Lawrence, acest index exprimă relaţia dintre înălţimea clădirilor şi evoluţia economică. Cele mai înalte clădiri din lumea modernă au fost construite exact înaintea crah-urilor economice.
     Burj Dubai este un asemenea exemplu. A fost inaugurată exact când Dubai a ajuns în pragul falimentului. În New York, Crysler Building (1930) şi Empire State Building (1931) şi-au deschis porţile la începutul Marii Crize. Fostul World Trade Center, în New York, şi Sears Tower, în Chicago, s-au ridicat pe măsură ce se apropia recesiunea din 1973-1975. Petronas Tower, în 1997, a fost inaugurată în proximitatea crizei financiare din Asia.
     Drept este că există şi excepţii. Însă, pe ansamblu, un studiu recent de specialitate consideră Indexul Zgârie-Norilor un predictor bun al evoluţiilor economice. Înălţimea extremă a clădirilor trădează o anume exuberanţă economică ce va duce, mai devreme sau mai târziu, la o aterizare dură.
     Nu este primul indicator care, elaborat parcă în glumă, se dovedeşte a fi foarte solid. Un alt exemplu este Indexul Big-Mac, calculat anual de revista The Economist. Ideea e simplă: iei un produs standard, vândut de acelaşi lanţ de magazine, şi vezi cum variază preţul în diferite ţări, pentru a trage concluzii despre costul vieţii.
     Să ne întoarcem la clădirile noas-tre. De data asta, chiar cele din aceas-tă ţară. În ultimii ani, Capitala a fost cuprinsă de o frenezie imobiliară. În Centru au apărut diferite turnuri, unele în jur de 100 de metri. Pare puţin, dar nu este. Solul aici este prost şi aşezat într-o zonă seismică. Cu toate acestea, unele turnuri de birouri au apărut în locul unor case vechi, chiar magherniţe. A crescut atât de susţinut valoarea acelui teren? Sau aveam de-a face, din start, cu speculaţie imobiliară? Avem indicii cu privire la răspunsul corect. Câte locuri de parcare sunt în clădire? Nici unul. Câte restaurante, necesare atâtor oameni? Zero.
     Ceva similar s-a petrecut în perioa-da comunistă. Înălţarea Casei Poporului a coincis cu deraierea totală a finanţelor României şi ale românilor, în 1989. Casa Scânteii a fost terminată în 1956, când stalinismul începea să fie pus în cauză în URSS.
     O explicaţie a fenomenului este propusă de un istoric englez pe care l-am mai citat în această pagină: Cyril Northcote Parkinson. El a observat că organizaţiile în declin au cartiere generale somptuoase pentru că doar acestea găsesc timpul şi voinţa de a deturna resursele necesare acestor sedii extravagante.
     Să observăm, aşadar, lucrurile mai mici şi mai mari din jurul nostru. Şi pentru a vă da o nouă idee, vă propun Indexul Chelneriţelor Urâte. Nu e glumă. Economiştii au realizat că, în perioade de expansiune economică, fetele drăguţe găsesc foarte uşor slujbe sau ocupaţii care aduc mulţi bani. Ceea ce înseamnă că ele pleacă primele din slujbele mărunte, prost plătite, cum sunt cele de la bar sau restaurant. Când vă duceţi la un local şi comandaţi o porţie de spaghetti, rugaţi-vă să vină să vă servească la masă Baba-Cloanţa în persoană... 

     Notă: Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.