Clienţii împrumutaţi în CHF pregătesc un nou miting

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 26 mai 2015

Clienţii împrumutaţi în CHF pregătesc un nou miting

Cătălin Voivozeanu, unul dintre iniţiatorii Grupului clienţilor cu credite în CHF, anunţă că are în vedere organizarea unui nou miting, în Capitală, în data de 14 iunie.

Potrivit domniei sale, "această acţiune se va întâmpla numai dacă participarea va fi masivă". "Aveţi exemplul - Croaţia, o ţară cu 4,2 milioane de locuitori şi 100.000 de împrumutaţi în CHF, au ieşit în stradă 10.000 de oameni. Noi suntem mult mai mulţi. Avem aceleaşi probleme şi un ţel comun", a precizat Cătălin Voivozeanu.

Domnia sa i-a îndemnat pe membrii grupului să se gândească "foarte serios la importanţa acestei acţiuni" şi să aducă susţinători.

Câteva mii de croaţi care au luat împrumuturi în franci elveţieni au manifestat în data de 25 aprilie pe străzile capitalei Zagreb, solicitând băncilor locale restructurarea datoriilor şi, de asemenea, cerând demisia guvernatorului băncii centrale, deoarece nu au fost protejaţi împotriva creşterii cursului acestei monede.

În ţara noastră, tot în aprilie, câteva sute de oameni cu credite în valută s-au adunat în faţa Palatului Parlamentului, pentru un miting de protest în care au cerut demisia guvernatorului BNR Mugur Isărescu şi a premierului Victor Ponta pentru indiferenţa cu care aceştia tratează problema debitorilor cu credite în franci elveţieni (CHF). "Isărescu dictator, avocatul băncilor!", "Jos Isărescu!" sau "Mugur Isărescu, mai rău ca Ceauşescu" au fost doar câteva dintre scandările manifestanţilor.

Aceştia au cerut, de asemenea, demisia purtătorului de cuvânt al BNR Dan Suciu şi pensionarea consilierului guvernatorului Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb