Începând de astăzi, la ora 12:00, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) informează, printr-un comunicat remis redacţiei, că se restricţionează traficul rutier pe ambele sensuri de circulaţie pentru toate categoriile de vehicule, prin următoarele puncte de trecere a frontierei de la graniţa cu Republica Moldova:
- P.T.F. Galaţi - jud. Galaţi;
- P.T.F. Oancea - jud. Oancea;
- P.T.F. Albiţa - jud. Vaslui.
Restricţia de circulaţie se impune din cauza fenomenelor meteo nefavorabile asociate cu ninsoare şi viscol.
Ca urmare a acestui fapt, până la reluarea traficului, toate autovehiculele sunt dirijate în parcările adiacente punctelor de trecere a frontierei.
Poliţiştii de frontieră asigură în permanenţă sprijin participanţilor la trafic şi împreună cu autorităţile competente acţionează în comun în vederea îndrumării acestora şi a intervenţiei în caz de urgenţă.