Codrin Ştefănescu: PSD pregăteşte un document privind situaţia reală a bursei din ţara noastră

F.A.
Piaţa de Capital / 5 august 2012

Secretarul Consiliului Naţional (CN) al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat astăzi că departamentele de resort din cadrul Consiliului pregătesc, pentru săptămâna viitoare, un document privind situaţia reală a bursei din ţara noastră, potrivit unui comunicat.

În acest sens, va fi organizată o masă rotundă la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai Asociaţiei Brokerilor, ai Asociaţiei investitorilor pe piaţa de capital, precum şi cei ai Bursei de Valori, iar forma finală a documentului va fi înaintată primului-ministru Victor Ponta, ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, şi ministrului Finanţelor, Florin Georgescu.

"Un capitol distinct în acest document va prezenta o analiză privind situaţia reală a listării pe piaţa de capital a unor active la societăţi aflate în patrimoniul statului, conform angajamentelor asumate de România cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, rolul CNVM, precum şi motivele reale ale blocajului şi a lipsei de lichiditate de pe piaţă, din ultimii ani", se arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Decat sa pregatiti documente, mai bine uitati-va ce jalnica este actuala lege a pietei de capital. Pana la modificarea legii, pana la numirea comisarilor din CNVM pe alte criterii decat politice, ma indoiesc ca bursa din Bucuresti va atrage mult capital. Nu cred ca in ziua de azi, cand oricum situatia pe burse in general este destul de dificila, investitorii straini se vor inghesui la ofertele statului... Numai cu capital local, bursa de la Bucuresti nu are cum sa se dezvolte. Deci, decat documente, mai bine trece-ti la treaba! Pana acum nu ati facut mai nimic...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb