BURSA 27.11.2017

CRISTIAN PÎRVULESCU
 
CRISTIAN PÎRVULESCU      La sfârșitul săptămânii în care așa numita "lege ONG" - care urmărește să modifice într-un sens iliberal condițiile în care funcționează organizațiile neguvernamentale - a trecut tacit de Senat, în Rusia, țara model a iliberalismului dezlănțuit, Vladimir Putin a promulgat legea care permite guvernului de la Moscova să declare anumite media occidentale ca "agenți străini". Să fie România lui Liviu Dragnea pe aceeași lungime de undă politică cu Rusia lui Vladimir Putin? La prima aparență, așa s-ar părea! Deși același Liviu Dragnea era prezent pe 20 ianuarie 2017 la inaugurarea președinției lui Donald Trump! Să-și fi schimbat poziția? În fond, diferențele ideologice dintre Donald Trump și Vladimir Putin nu sunt chiar atât de mari, în schimb reziliența democratică, atât la nivel instituțional, cât și societal, face distincția între Rusia și SUA. Și, dacă Liviu Dragnea spera să primească o "carte verde" pentru o guvernare iliberală în România, lucrurile nu s-au întâmplat astfel.
     Nici în România, nici în Rusia (ca de altfel, nici în Polonia, Ungaria sau Turcia) nu putem vorbi de accidente de parcurs, ci de acțiuni coordonate urmărind eliminarea surselor alternative de informații și a limitării activității - dacă se poate până la dispariția lor - a organizațiilor care militează pentru susținerea drepturilor. Și nu ar fi vorba doar despre drepturile omului - pe care iliberalismul le descrie ca pe niște excese ale politicii corecte - deși acestea sunt primele vizate, ci și de drepturi sociale, ecologice, economice sau culturale. Așa numita lege ONG, propusă la noi de cuplul Pleșoianu-Nicolae, urmărește, în numele transparenței, îngreunarea activității organizațiilor neguvernamentale și crearea unor condiții legale pentru desființarea acestora. De altfel, aceste "schimbări" ale statului ONG-urilor nu sunt izolate, ele venind la pachet cu adoptarea încă din iulie 2017 a unei ordonanțe de urgență (OUG 60/2017) privind desființarea avantajelor fiscale referitoare la angajarea persoanelor cu deficiențe în Unitățile Protejate Autorizate (UPA). Intrarea în vigoare a acestei ordonanțe la 1 septembrie care a dus în șomaj mii de persoane cu dizabilități și a condus la dispariția unor servicii prestate de organizații neguvernamentale adresate acestora.
     În fața protestelor conjugate ale societății civile liberale și a reprezentanților unor ambasade occidentale la București privind atacul frontal împotriva ONG-urilor, PSD a activat aceeași strategie ca în cazul "legilor justiției". Vineri, ca un răspuns indirect la aceste proteste, un ministru mai degrabă invizibil, Gabriel Petrea, a anunțat, pe de o parte, că există un punct de vedere negativ privind proiectul de lege al celor doi pesediști (care fusese elaborat încă din vremea precedentului guvern Grindeanu) și că ar exista, în schimb, un alt proiect de act normativ care să modifice în "totalitate" legislația privind ONG-urile, care ar fi prea veche, fiind din anul 2000. Ce să mai zică francezii cu legea lor privind asociațiile și fundațiile din 1905? Oricum, despre discuțiile avute deja cu ONG-urile în această direcție nu știe nimeni. Cu excepția ONG-urilor satelite. Între timp, cealaltă lege, cea a binomului antioccidental Pleșoianu-Nicolae, își urmează cursul parlamentar. Ca și legile justiției, de altfel! Iar parlamentarii sunt suverani în ceea ce privește legislația!
     În Rusia, alături de "kompromat", eliminarea presei independente, inclusiv a celei occidentale, și a organizațiilor neguvernamentale sunt priorități ale autoritarismului putinist. În România, știrea a prezentat legea rusească ca pe o reacție la o măsură luată de Departamentul Justiției din SUA. Spre exemplu, Mediafax a prelucrat o informație venită pe fluxul de știri al Reuters, prin care se afirma că proiectul de lege "a fost aprobat de către Duma de Stat, la mai puțin de o săptămână după ce Washingtonul a obligat RT, instituție media controlată de Moscova, cunoscută anterior drept Russia Today, să se înregistreze ca agent străin în SUA". Fără alte comentarii, știrea acreditează ideea că Rusia a acționat în contrapartidă la o acțiune ostilă a administrației americane. În ceea ce privește știrea, agenția de presă Reuters constata că: "U.S. intelligence officials have accused the Kremlin of using Russian media organizations it finances to influence U.S. voters, and Washington has since required Russian state broadcaster RT to register a U.S.- based affiliate company as a «foreign agent»". ("oficiali ai serviciilor de informații americane au acuzat Kremlinul ca a utilizat organizații media ruse pe care le finanțează ca să influențeze votanții din SUA și Washingtonul a cerut postului de televiziune rus RT să se înregistreze în S.U.A. ca o companie afiliată statului de «agent străin»"). Dar legea americană a "agenților străini", FARA (The Foreign Agents Registration Act) există încă din 1938 și a apărut în condițiile în care propaganda totalitară, sovietică și fascistă, devenise foarte influentă în SUA. Această lege prevede ca agenții reprezentând interesele unei puteri străine având o "calitate politică sau cvasi-politică" să informeze asupra activităților și finanțărilor lor pentru a putea evalua impactul asupra societății americane. În aceste condiții, în cadrul Departamentului Justeței există o Unitate pentru înregistrarea "agenților străini", iar în 2007 erau înregistrați cam 1700 de lobbiști în acel registru.
     Că legea promulgată de Vladimir Putin sâmbătă nu a apărut ca urmare a cererii Departamentul de Justiție american apare evident dacă avem în vedere că Duma de Stat lansase deja la începutul anului o anchetă pentru a stabili dacă CNN, Vocea Americii sau Radio Europa Liberă și alte mass-media americane funcționează conform legislației ruse. Faptul că o organizație mass-media clasificată "agent străin" va trebui să îndeplinească aceleași cerințe precum cele aplicate începând cu anul iulie 2012 organizațiilor neguvernamentale cu finanțare străină și "activitate politică", demonstrează cât se poate de clar demersul iliberal și antidemocratic al acțiunii Moscovei. Să fie doar o simplă coincidență că aceleași tipuri de limitări ale funcționării organizațiilor neguvernamentale sunt propuse acum și în România? 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  Pîrvulescu=Radio Erevan
    (mesaj trimis de anonim în data de 27.11.2017, ora 00:14)  
 Russia's RT America registers as 'foreign agent' in U.S.
 De ce își afirmă Pîrvulescu temerea că se vor desființa ONG-uri și televiziuni securiste care trăiesc din bani la pungă?
 Nu are încredere Pîrvulescu în capacitatea ONG-urilor securisto-sorosiste și televiziunilor pur și simplu securiste de a rezista în condiții de transparență a surselor financiare?
 Dacă a ajuns Pîrvulescu să confunde SUA cu Rusia, de ce m-aș mai mira eu că idealurile "societății civile" din România sunt reprezentatea de Securitatea stalinistă?


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 27.11.2017, ora 07:59)
 
 România este pe cale să reglementeze transparența ONG-urilor după modelul din SUA.
 Unii propagandiști de la SNSPA, cunoscuți în trecut drept absolvenți de Ștefan Gheorghiu, vorbesc în articol despre iliberalismul Rusiei în condițiile în care un post media din USA s-a declarat agent străin. :))))
 Manipularea de doi lei îi aparține lui Pîrvulescu.


 
2.  Articol
    (mesaj trimis de o PARERE în data de 27.11.2017, ora 08:16)  
 Autorul scrie articole care nu au nimic comun cu nivelul profesionist al acestei publicatii.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 27.11.2017, ora 09:28)  
 D-le PÎRVULESCU,
 Marea Loja Nationala a Romaniei va raporta si ea , ca doar e ong de interes national?


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de Cristi C în data de 27.11.2017, ora 13:27)  
 Acesta este cel mai odios articol scris de Pârvulescu. False argumentații, minciuni pur și simplu. Bursa nu ar trebui să îi limiteze dreptul la exprimare dar autorul ar trebui să înțeleagă că a apus era Pravdei, la care ar fi fost scriitor fruntaș și numit editor șef. Am mai comentat cu mare surpriză când am văzut că un alt autor de editoriale, Avramescu, a început să folosească un cuvânt pe care doar eu îl foloseam de vreo doi ani pe forumul Bursa: propagandă, propagandist, cu referire la Bruxelles. Pârvulescu își merită această etichetă.
 
 Să desființăm doar un singur element din textul lui. Poate mai avem timp și mâine.
 
 Pârvulescu: "Că legea promulgată de Vladimir Putin sâmbătă nu a apărut ca urmare a cererii Departamentul de Justiție american apare evident dacă avem în vedere că Duma de Stat lansase deja la începutul anului o anchetă pentru a stabili dacă CNN, Vocea Americii sau Radio Europa Liberă și alte mass-media americane funcționează conform legislației ruse."
 
 Ce ne spune autorul? Că la începutul anului, Duma rusească se lansase o anchetă. Ce nu știe sau ascunde în mod ticălos publicului? Faptul că pe 6 ianuarie 2017, comunitatea serviciilor de informații din SUA a finalizat un raport în care incrimina interferența rușilor în campania electorală americană.
 
 Documentul se numește:
 "Background to “Assessing Russian Activities and Intentions in Recent US Elections”: The Analytic Process and Cyber
 Incident Attribution"
 Data apariție: 6 January 2017
 
 Acest raport american e o aberație cam din cap până în picioare, care incriminează RT pentru faptul că dă timp de emisie unora precum Wikileaks sau Snowden, sau multor democrați americani foarte radicali (de tipul Bernie Sanders) .... da, da, ați citit bine, securiștii americani sunt supărați că RT a găzduit o dezbatere electorală și cu candidații mai jos clasați în sondaje și mai sunt supărați că RT a preluat mesajele lui Bernie Sanders despre corupția din mass-media sau că a preluat documentare despre Occupy Wall Street.
 
 Acest raport american a fost elementul care a declanșat acțiunea Dumei rusești. Afirmația lui Pârvulescu a fost demonstrată ca minciună.


 
  4.1.   Aberatie  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de Mihai D , in data de 27.11.2017, ora 13:46)
 
 Mey, nu ti-e rusine sa faci copy paste la aberatii?


 
  4.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 27.11.2017, ora 14:33)
 
 Hey, am dat copy paste din articolul lui Pârvulescu la o afirmație care m-a intrigat. La asta te referi ca aberație? Nu te-aș putea contrazice dar eu am spus că este o minciună.
 
 Alt copy-paste am dat din titlul raportului american ce poate fi găsit pe site-ul Office of the Director of National Intelligence. Ce poate fi mai serios, mai adevărat, mai puțin aberant decât acest raport?


 
  4.3.   Aberatie recunoscuta  (răspuns la opinia nr. 4.2 )
    (mesaj trimis de Mihai D , in data de 27.11.2017, ora 15:21)
 
 Mey, ma bucur ca recunosti ca dai copy-paste ca poate mai ai o speranta sa te vindeci desi nu cred.


 
  4.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.3 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 27.11.2017, ora 15:58)
 
 Cam începi să aberezi. Semnele de ghilimele indică citarea prin metoda copy-paste. Când folosesc ghilimele, înseamnă că citez copy-paste dintr-un material terț. Când nu pun ghilimele, textul îmi aparține. Îți este clar?


 
  4.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.4 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 27.11.2017, ora 16:02)
 
 Mihai D, te avertizez că intri sub incidența regulamentului Bursei privind mesajele de rea credință. Îți va fi interzis să mai postezi pe aici dacă nu te conformezi.
 
 Ca să cităm prin metoda copy-paste din regulament:
 "Redacția își rezervă dreptul să șteargă mesaje și să interzică accesul unora la postarea de comentarii, atunci cînd apreciază că sunt de rea credință."


 
5.  Avramescu=Radio Erevan
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.11.2017, ora 08:39)  
 Secțiunea Rado Erevan continuă cu articolul lui Avramescu de astăzi.
 Să refacă articolul cu cifrele guvernărilor lui pedeliste.
 Ciracii lui Avramescu au îngropat România în datorii și sărăcie.


 
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.07.2018
BVB
     * Prime Transaction: "Indicii - în creștere, după ce Ministerul Finanțelor a retras proiectul privind plafonarea prețului gazelor"
     
     Ultima ședință de tranzacționare a Bursei de Valori...  click să citești tot articolul
23.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs descendent vineri, după ce președintele american Donald Trump a amenințat China cu noi taxe vamale.  click să citești tot articolul
20.07.2018
BVB
     * Circa 64% din rulaj, dat de transferurile cu acțiunile Romgaz
     
     Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat scăderi, în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii,...  click să citești tot articolul
20.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza evoluțiilor sectorului minier, afectat de declinul cotațiilor metalelor.
     Titlurile grupului minier global "Anglo American" Plc s-au depreciat...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul negativ, majoritatea cotațiilor terminând ziua în scădere, pe fondul...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv, ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.
     Titlurile producătorului suedez de echipamente de rețea "Ericsson" AB s-au...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9463
2.3807
3.0169
4.0019
0.1800
0.6248
0.2232
4.6562
5.2019
1.4298
3.5534
0.2409
0.4865
1.0765
0.0630
0.4491
0.8319
3.9954
0.2967
1.0432
0.5894
0.0580
0.3522
0.2098
2.7025
0.0395
0.1511
1.0877
0.6297
0.1195
157.3290
5.5975
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.