CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
BURSA 14.09.2017

Andrei Stan
 
mărește imaginea
     Executivul comunitar a prezentat astăzi propuneri de creare a unui cadru european de examinare a investițiilor străine directe în Uniunea Europeană, informează un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în țara noastră.
     În paralel, Comisia va demara o analiză detaliată a fluxurilor de investiții străine directe în UE și va institui un grup de coordonare cu statele membre, pentru a contribui la identificarea preocupărilor și soluțiilor strategice comune în domeniul acestor investiții.
     În discursul său anual privind starea Uniunii, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a subliniat: "Permiteți-mi să spun, o dată pentru totdeauna: nu suntem naivi în ceea ce privește politica noastră de liber schimb. Europa trebuie să își apere întotdeauna interesele strategice și de aceea, astăzi, propunem un nou cadru al UE de examinare a investițiilor. În cazul în care o întreprindere străină, de stat, dorește să achiziționeze un port european, o parte din infrastructura noastră energetică sau o firmă care produce tehnologii de apărare, ar trebui să poată efectua achiziția numai dacă există transparență și în urma unui control și a unei dezbateri. Este o responsabilitate politică să știm ce se întâmplă în ograda proprie, astfel încât să ne putem proteja securitatea colectivă, dacă este necesar".
     Potrivit sursei citate, Comisia propune un nou cadru legal care să permită Europei să își păstreze interesele esențiale. Acesta include:
     "- un cadru european de examinare a investițiilor străine directe de către statele membre din considerente de siguranță sau de ordine publică;
     - un mecanism de cooperare între statele membre și Comisie, ce poate fi activat atunci când o anume investiție străină în unul sau mai multe state membre poate aduce atingere siguranței sau ordinii publice dintr-un alt stat membru;
     - o examinare efectuată de Comisia Europeană din considerente de siguranță sau de ordine publică pentru cazurile în care investițiile străine directe în statele membre pot afecta proiecte sau programe de interes pentru Uniune, cum ar fi cele din domeniul cercetării (Orizont 2020), din domeniul spațial (Galileo), al transporturilor (Rețele transeuropene de transport - TEN-T), energiei (TEN-E) și telecomunicațiilor".
     Noul cadru de examinare a investițiilor la nivelul UE va garanta transparența și previzibilitatea pentru investitori și pentru guvernele naționale, precizează Executivul comunitar. El se va baza pe mecanisme naționale de revizuire deja existente în douăsprezece state membre (Austria, Danemarca, Germania, Finlanda, Franța, Letonia, Lituania, Italia, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Spania) și nu va afecta capacitatea lor de a adopta noi mecanisme de revizuire sau de a rămâne fără astfel de mecanisme naționale. În ceea ce privește deciziile privind investițiile străine directe, cadrul european va menține flexibilitatea necesară la nivel național. Statele membre au ultimul cuvânt în ceea ce privește examinarea investițiilor.
     Comisia Europeană a propus, în paralel, adoptarea imediată a două măsuri suplimentare:
     "(i) instituirea unui grup de coordonare privind investițiile străine directe, care va acoperi toate aspectele incluse în domeniul de aplicare al propunerii de regulament privind examinarea, dar care va constitui, de asemenea, un forum pentru dezbateri mai ample;
     (ii) efectuarea unei analize aprofundate a fluxurilor de investiții străine directe din UE, concentrându-se pe sectoare (energie, spațiu, transporturi) și active (tehnologii-cheie, infrastructură critică, date sensibile) strategice, al căror control poate suscita preocupări din punctul de vedere al siguranței sau al ordinii publice".
     Propunerea de regulament are nevoie de aprobarea Parlamentului European și a statelor membre în cadrul Consiliului (procedură legislativă ordinară).
     "UE are unul dintre cele mai deschise regimuri de investiții din lume, iar statele membre ale UE impun, în mod colectiv, cele mai puține restricții din lume în ceea ce privește investițiile străine directe (ISD)", se mai arată în comunicatul citat. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (International)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Miscellanea, 11:23
     Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate, astăzi, 31.419 locuri de muncă, se arată într-un comunicat al instituției, remis Redacției.  click să citești tot articolul
Politică, 11:13
DUMITRU OPREA, PNL:
     Deputatul PNL Dumitru Oprea îi solicită Ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Petru Bogdan Cojocaru, să prezinte o analiză privind situația infrastructurii IT din sistemul public, se arată într-un comunicat al partidului, remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 11:10
     Carlsberg, brandul de bere aflat în portofoliul United Romanian Breweries Bereprod (URBB), a înregistrat o rată de creștere a vânzărilor din România de 21% în 2017 față de 2016, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări, 11:03
     Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat astăzi la 2,09%, valoare înregistrată și în ședința anterioară, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 10:54
RAPORT COLLIERS INTERNATIONAL:
     În contextul unei creșteri economice care a depășit performanțele celorlalte țări din regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), țara noastră a înregistrat un an 2017 foarte bun din punct de vedere al pieței imobiliare, în special pentru segmentele de birouri, investiții și terenuri.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
22.02.2018
BVB
     * Piața a înregistrat a treia scădere consecutivă
     * Titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%
       Piața a înregistrat în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, cea de a treia zi de scădere consecutivă, majoritatea cotațiilor emitenților listați la Bursa de Valori București (BVB)...  click să citești tot articolul
22.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în special în sectorul tehnologic, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
21.02.2018
BVB
     * George Brande, Interfinbrok: "Investitorii stau într­-o stare de expectativă, ceea ce poate explica rulajul redus"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de ieri preponderent în scădere, singurul indice ce a cunoscut o creștere fiind BET-FI, al celor cinci...  click să citești tot articolul
21.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în a doua parte a zilei, datorită rezultator financiare peste așteptări anunțate de unele companii.  click să citești tot articolul
20.02.2018
BVB
     * BET­-FI, singurul indice în creștere
       Volumul înregistrat în prima zi de tranzacționare a săptămânii a fost de doar 25,5 milioane de lei (5,47 milioane de euro), cu mult sub nivelul înregistrat în ședința anterioară, de circa 66...  click să citești tot articolul
20.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs mixt ieri, în contextul unui volum redus, dat fiind că au fost închise atât piețele americane, cât și unele din Asia.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 22 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9612
2.3795
2.9864
4.0377
0.1838
0.6249
0.2143
4.6539
5.2607
1.4903
3.5285
0.2269
0.4799
1.1137
0.0667
0.4656
0.9950
3.7867
0.3237
1.1583
0.5952
0.0583
0.3500
0.2017
2.7767
0.0395
0.1399
1.0309
0.6249
0.1200
161.1363
5.4832
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
21.02.2018
LIBERAL SENATOR STRIKES AGAIN
     * Senators have voted for the annual effective rate to be at most 2.5% higher than the policy rate when it comes to mortgage
     * The law will go to the Chamber of Deputies - the decision making forum
     * Senator Zamfir: "Today, we have become European as far as the manner in which loans are granted as well"
       PNL senator Daniel Cătălin Zamfir does not disappoint. His draft law concerning the capping of interest rates was the first that appeared on the agenda yesterday, in the common meeting of the specialized commissions and despite the controversies between him and a few other party colleagues, including the president of the Economic Commission Florin Cîțu, the liberal got more than he had made his objective initially - not just the capping of compensatory and penalty interest rates, but also the capping of the annual effective interest rate charged by banks and Non-Financial Banking Institutions (IFNs).  click here to read the entire article
20.02.2018
UPON REQUEST FROM ONE SHAREHOLDER,
     * The investigation concerns the deliberate reporting of inaccurate financial statements or untrue information
     * Sebastian Vlădescu: "An investigation is the only solution which would show where the money went, I know I've done my job"
       The DIICOT prosecutors have begun prosecution in rem of the actions, in the "Romcab" (MCAB) case, according to a response sent by the prosecutors to Valentin Stănescu, a shareholder in the company.  click here to read the entire article
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
.