Compania ABB deschide primul centru de robotică din ţara noastră

Vlad Dobrea
Companii / 13 decembrie 2017

Compania ABB deschide primul centru de robotică din ţara noastră

ABB deschide primul centru de robotică din ţara noastră, premierea acestui eveniment va avea loc in cadrul Universităţii "Politechnica" din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis Redacţiei.

Centrul de instruire complet echipat va fi utilizat atât de către clienţii şi partenerii ABB, cât şi de către studenţii universităţii. Beneficiarii acestui program vor avea posibilitate de a vedea soluţii de robotizare ABB cu aplicabilitate directă, însă pasul inainte este dat de faptul că aceştia vor putea fi la curent cu cele mai recente inovaţii ABB in domeniu.

Echipamentele ABB integrate în cadrul Centrului de Instruire constau în doi roboţi cu arhitectură generală de tip braţ articulat, unul IRB 120 şi respectiv unul IRB 140 precum şi robotul colaborativ YuMi. ABB are o bază instalată de peste 300,000 roboţi în întreaga lume şi de peste 900 roboţi industriali numai în ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb