Companiile din domeniul sănătăţii şi wellnessului adoptă rapid medicamentele pentru slăbit, precum Wegovy (Novo Nordisk) şi Zepbound (Eli Lilly), în încercarea de a evita declinul suferit de WeightWatchers, care a intrat în faliment în această săptămână, transmite Reuters.
WeightWatchers a recunoscut că interesul consumatorilor s-a mutat către tratamentele GLP-1, capabile să reducă greutatea corporală cu 15-20%, ceea ce a făcut ca modelul său tradiţional, bazat pe puncte şi întâlniri fizice, să-şi piardă atractivitatea.
Platforme de telemedicină precum Eden şi Noom au integrat în serviciile lor atât tratamente medicamentoase, cât şi consiliere pentru stilul de viaţă. Noom susţine că jumătate din veniturile sale provin din abonamentele clinice, care includ acces la medici şi prescripţii.
Hims & Hers a anunţat că medicamentele compuse pentru pierderea în greutate au reprezentat 20% din veniturile din 2023. Totuşi, succesul acestor companii ar putea fi afectat de măsurile autorităţilor americane, care blochează vânzarea versiunilor necertificate ale acestor medicamente, acum că penuria a fost depăşită. Potrivit analiştilor, pierderea acestor vânzări poate afecta serios veniturile.
Retailerii din segmentul sănătăţii, precum The Vitamin Shoppe şi GNC, încearcă să capitalizeze popularitatea medicamentelor GLP-1 oferind suplimente destinate utilizatorilor acestor tratamente - proteine, fibre şi vitamine care să reducă efectele secundare, potrivit Reuters.
Chiar şi WeightWatchers îşi reconfigurează modelul. Compania a anunţat că medicamentele GLP-1 vor fi o parte centrală a strategiei sale, invocând un studiu intern conform căruia pacienţii trataţi au slăbit, în medie, 21%, urmat de un adaos de 2% prin programul comportamental.
Analiştii consideră că viitorul companiilor de wellness va depinde de parteneriate directe cu producătorii de medicamente, însă avertizează că aceste colaborări sunt dificile şi implică un parcurs incert.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2025, 14:46)
Nicio pilula sau va c cin nu te poate scapa de obezitate. Doar deficitul caloric pe o perioada lunga de timp o poate face, actionanda precum dobanda compusa negativa.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2025, 19:47)
Post si rugaciune, fiule! Domnul fie tine!
Dobinda, simpla sau compusa, e unealta diavoleasca.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2025, 15:06)
Votam Calin Georgescu, ii facem casuta pe buletinul de vot. Obezitatea, la fel ca si pristia si sorosismul antiromanesc si stramosesc se trateaza cu apa curata fara h2o si aer curat de munte plin de ozon curat si steamosesc, neaos romanesc nu chinezesc, rusesc sau frsntuzesc.