Conducerea ASF va fi numită la 1 aprilie

A.C.
Companii / 25 martie 2014

Preşedintele şi Consiliul de Administraţie (CA) al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) vor fi anunţaţi pe 1 aprilie, în cadrul Parlamentului, la aceeaşi reuniune fiind programată şi numirea conducerii TVR, potrivit surselor din presă.

Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a declarat, după şedinţa Birourilor Permanente ale Parlamentului: "Plenul reunit de săptâmâna viitoare, marţi, va începe la 13:30 cu o şedinţă solemnă consacrată a 10 ani de la aderarea la NATO, după care va urma alegerea preşedintelui şi a CA la ASF. Pentru aceasta, liderii grupurilor parlamentare vor stabili până vineri propunerile, luni se convoacă comisiile de buget, finanţe reunite, iar luni seară se prezintă Birourilor Permanente reunite, raportul pe ASF. Următorul punct pe ordinea de zi a şedinţei comune va fi numirea preşedintelui şi a CA al TVR. Aceleaşi reguli, toate grupurile parlamentare vor avea reprezentant în CA, conform ponderii politice şi grupul minorităţii, conform legii".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb