CONFERINŢA "BURSA" PENTRU PIAŢA DE CAPITALTehnologia blockchain - un tip special de contabilitate publică, descentralizată (I)

Gheorghe Piperea, avocat
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Tehnologia blockchain - un tip special de contabilitate publică, descentralizată (I)

Conferinţa "BURSA" de astăzi a fost pregătită să răspundă problematicii particulare a pieţei noastre de capital, în condiţiile unei revoluţii tehnologice fără precedent, în pieţele dezvoltate de profil. Unul dintre subiectele propuse dezbaterii este evoluţia cryptomonedelor şi impactul tehnologiei blockchain. Urmând să dezbată pe larg asupra acestor subiecte, avocatul Gheorghe Piperea a avut amabilitatea să ne ofere posibilitatea să publicăm in extenso consideraţiile sale pe subiect, acestea fiind prezentate în ediţiile de astăzi şi de mâine ale publicaţiei noastre.

Ziarul "BURSA" organizează de opt ani conferinţe şi dezbateri pe teme de actualitate din piaţa de capital, în cadrul evenimentului de astăzi urmând să ia cuvântul specialişti importanţi din domeniu, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Gheorghe Piperea, avocat

Tehnologia blockchain este un tip special de contabilitate publică, descentralizată. Este un registru contabil ubicuu, nelocalizat în vreun server central şi nesupus intermedierii sau controlului vreunui administrator, în care se stochează şi se actualizează permanent toate tranzacţiile, informaţiile şi valorile asociate acestora, pentru a le face acccesibile, oricând şi de oriunde, utilizatorilor. Tranzacţiile efectuate pe platformele blockchain sunt dezintermediate, participanţii acţionând ca între egali (peer-to-peer). O tranzacţie odată efectuată, nu mai poate fi modificată retroactiv (block) şi se înregistreaza în lanţ într-o bază de date în continuă dezvoltare, care păstrează "lanţurile" de tranzacţii (chain). Dis­tribuirea şi stocarea acestui registru contabil în reţea, la dispoziţia utilizatorilor şi spre stocarea sa insularizată, descentralizată, este o bună metodă de prevenţie a erorilor de înregistrare şi a fraudelor. Se poate presupune că informaţiile şi tranzacţiile sunt mai sigure dacă sunt distribuite în întreaga comunitate, întrucât o persoană sau un grup de persoane nu pot avea monopolul sau controlul asupra informaţiilor stocate. Accesul (nelimitat) la informaţii înseamnă control, deci inechitate şi pierderea neutralităţii informaţiei, în timp ce descentralizarea înseamnă echitate şi diviziunea justă a muncii cognitive1.

O mare parte din caracteristicile cryptomonedelor si, mai ales, din îngrijorările care însoţesc punerea lor pe piaţă se pot translata şi la cryptoinstrumentele financiare.

Deşi nu sunt bani în sens fizic, cryptomonedele pot fi, totuşi, fracţionate sau multiplicate

Cryptomonedele create pe platformele blockchain sunt unităţi digitale de cont, dematerializate şi (presupus) securizate prin criptare, la ele având acces doar posesorul celor două "chei" (publică şi privată) cu care se poate pătrunde şi opera în sistemul digital des­centralizat care le găzduieşte.

În vederea schimbului de valori, participanţii interacţionează de la egal la egal (peer-to-peer), fără intermedierea unei bănci comerciale sau centrale. Cryptomonedele sunt informaţii stocate şi încriptate prin tehnologia blokchain. Circulaţia si tezaurizarea aces­tora se realizează doar prin transferul celor două chei de acces. Deşi nu sunt bani în sens fizic, cryptomonedele pot fi, totuşi, fracţionate sau multiplicate, punerea în circulaţie şi tezaurizarea putând viza toate sau doar o parte a unităţilor de cont deţinute (ori subdiviziuni ale acestora).

În legătură cu cryptomoneda s-a sus­ţinut că (pare a) răspunde tuturor criteriilor monedei sănătoase emise de şcoala austriacă2, întrucât: (i) cantitatea acestor monede virtuale este finită3, (ii) creaţia şi fluctuaţiile de valoare sunt independente de intervenţii exterioare4 şi (iii) nicio instituţie publică sau privată nu are capacitatea de a le crea ex nihilo, aşa cum se întâmplă cu banii - datorie. Cryptomonedele utilizate pentru plăţi sau împrumutate vor trece de la un "posesor" la altul fără dobândă şi fără intermediere bancară, prin operaţiuni criptate efectuate în interiorul reţelei descentralizate. Se sus­ţine5 că nimeni nu poate deturna sau distruge o cryptomonedă, întrucât fiecare participant la sistem deţine valoarea respectivă (exprimată în cryptomonede) sub forma unei chei private, fiind el însuşi propria bancă "depozitară" a acestei valori. Aşa-numitele "portofele virtuale" (wallet) permit deţinerea şi deplasarea acestei valori oriunde poate fi localizat la un moment dat titularul cheii private, ca şi când acesta ar avea asupra sa oricând lingouri de aur. Conform unei entuzias­te prezentări făcute bitcoin în presă franceză6, "dacă economiile monetar-bancare sunt simple jocuri de semnături bancare garantate de state insolvabile, bitcoin poate să reziste spolierii practicate de puterea centrală, falimentelor bancare, hiper-inflaţiei şi războiului. Astfel, moneda îşi regăseşte funcţia primară, originară - aceea de simplu mijloc de schimb neutru (fără valoare proprie, n.n.), independentă de hazardul frontierelor şi insensibilă la arbitrariul politic. [...] Bitcoin desenează o lume fluidă şi egalitară".

Cryptomonedele sunt reacţii ale particularilor şi ale pieţei la nenumăratele şi din ce în ce mai profundele crize financiare generate de bănci, dar suportate întotdeauna de contribuabili, de consumatori şi de deponenţi, crize care au slăbit sau aneantizat în­crederea în monedele tradiţionale.

Cryptomonedele se bazează exclusiv pe încrederea utilizatorilor în sistemul descentralizat, în participanţii de la egal la egal la sistem şi în capacitatea de a-şi menţine sau majora valoarea în timp. Statul sau băncile centrale nu au niciun rol în creaţia, circulaţia şi tezaurizarea cryptomonedelor, întrucât reţeaua care le găzduieşte şi tranzacţiile în care sunt utilizate sunt delocalizate în spaţiul virtual liber şi nemărginit al internetului.

Tranzacţiile în monede digitale sunt "atractive" pentru că dau aparenţă anonimatului. De fapt, spre deosebire de tranzacţiile cu cash, în cazul tranzacţiilor cu monedă digitală rămâne o înregistrare permanentă în contabilitatea publică, descentralizată, informaţie care poate fi recuperată de specialiştii în IT. După expresia lui Mervyn King, un fost guvernator al Băncii Angliei, aceste tranzacţii sunt mai degrabă pseudonime decât anonime7.

Oficial, cryptomonedele nu sunt considerate bani din punct de vedere juridic8. Băncile comerciale şi chiar băncile centrale se declară îngrijorate de potenţialul de fraudă pe care l-ar ascunde cryptomonedele9, dar ceea ce transpare, de fapt, de sub această aparent benignă rezervă faţă de cryptomonede este teama de a pierde monopolul creaţiei de bani - datorie, şi, implicit, a controlului asupra economiei şi a societăţii.

În raport de apariţia şi notorietatea crescândă a cryptomonedelor, Mervyn King se întreba recent10 dacă mai avem cu adevarat nevoie de bani pentru a cumpăra lucruri şi pentru a cuantifica valoric producţia, forţa de muncă, resursele şi averea şi dacă nu cumva inovaţiile tehnologice ar putea să facă de prisos banii si, implicit, băncile, în conditiile în care, oricum, foarte rar mai utilizăm bani fizici în prezent, aceştia fiind înlocuiţi aproape total cu transferurile electronice, intermediate de bănci şi, bineînţeles, purtătoare de costuri. Cryptomonedele şi extensia rapidă a tehnologiei de tip blokchain au făcut posibile transferurile bilaterale de valori, în care nu mai este nevoie de intermedierea bancară. Mai mult chiar, din punct de vedere fis­cal, aceste tranzacţii sunt, practic, nelocalizabile, ceea ce poate face colectarea impozitelor şi a taxelor pe circulaţia mărfurilor cvasi-imposibilă.

O problemă reală a cryptomonedelor este faptul că nu reprezintă un etalon de valoare actuală, contemporană emiterii şi punerii în circulaţie, ci o valoare estimată, viitoare. Ca într-un joc cu mărgele de sticlă, cei ce fac tranzacţii cu cryptomonede au încredere în menţinerea sau majorarea viitoare a acestei valori. Din această perspectivă, cryptomonedele chiar par a fi un fel de "aur digital", atrăgător pentru cei care cred că guvernele sau băncile centrale nu ar trebui să controleze masa monetară, dar extrem de volatil11 şi în mare parte iluzoriu.

O altă problemă reală a acestui tip de monedă este riscul de piratare şi de furt de indentitate pe internet (phishing). Tranzacţiile cu cryptomonede pot fi la fel de uşor de atacat de hackeri ca orice alte tranzacţii sau informaţii de pe internet. Ca si alte feluri de bani, şi monedele digitale pot fi "pierdute" în adâncimea web-ului, din neglijenţă sau lipsă de prevedere.

Alte probleme care pot fi cauzate sau ocazionate de tranzacţiile cu cryptomonede sunt suspiciunile de terorism, de spălare de bani şi de trafic de droguri sau de fiinţe umane. Aceste tranzacţii sunt deja supuse "scanării" de către serviciile secrete şi de către autorităţile de anchetă penală.

În plus, cryptomonedele antrenează riscul unor operaţiuni efectuate de algoritmi cu putere mare de calcul, la intervale de nano-secunde şi cu frecvenţă uriaşă (High Frequency Transactions). Maşinile de calcul sunt în prezent capabile să anticipeze, chiar şi cu fracţiuni de secundă, toate operaţiunile care se efectuează pe pieţele financiare sau de capital cu mijloacele obişnuite şi să "fure" startul, pentru a obţine avantaje non-etice în faţa "competitorilor". Acest tip non-etic de afacere se numeşte front running întrucât, la fel ca în competiţiile sportive, când cineva fură startul, are un avantaj neonest faţă de urmăritori. De aceea, tranzacţiile peer-to-peer cu valori digitale ar putea fi riscante, dacă ar fi efectuate de maşini de calcul (sau, previzibil deja, de inteligenţele artificiale).

Dar toate aceste inconveniente pot fi depăşite în timp real, în aşa fel încât în viitorul apropiat tranzacţiile cu cryptomonede (deja posibile în prezent) să fie şi sigure şi la adapost de suspiciuni.

Tehnologia de tip blockchain permite înlăturarea intermedierii

Tranzacţiile comerciale sau financiare de tip peer-to-peer (de la egal la egal) sunt tranzactii descentralizate, directe, dar virtuale şi anonime, care nu mai presupun intermedierea bancară şi nici măcar a unei alte scheme de plată electronică (paypal, visa, virtual wallet etc.). În măsură în care participanţii au sau îşi consolidează încrederea în sistem, există un potenţial mare de dezintermediere totală a schimburilor. Condiţia este ca sistemul să permită stocarea şi transmiterea informaţiilor directe în maniera sigură şi descentralizată12. În caz contrar, încrederea (care defineşte banii şi, mai ales, dă una dintre caracteristicile esenţiale ale comerţului şi ale economiei în ansamblu), ar fi neutralizată şi, odată cu ea, însăşi noţiunea de monedă virtuală, criptică.   

Tehnologia de tip blockchain permite, cel puţin teoretic, înlăturarea intermedierii, iar acest lucru este riscant, întrucât intermedierea este însuşi comerţul. Dacă am trece la sistemul tranzacţiilor bilaterale în care toţi am cumpăra şi vinde bunuri, servicii şi active prin transferuri de (fracţiuni) avere, fără intermedierea comercianţilor sau a băncilor, atunci nici banii, nici băncile nu ar mai fi necesari în forma lor actuală13. Chiar dacă banii, aşa cum îi ştim, vor dispărea ca mijloace de plată, vom avea în continuare nevoie de o unitate stabilă de cont (un criteriu de referinţă, o unitate de măsură, ca în cazul etaloanelor folosite pentru lungimi, greutăţi, temperatură) pentru a stabili preţul bunurilor şi al serviciilor şi pentru a tezauriza averea.

Paşi către acest nou sistem de uni­tăţi de măsură a valorii au fost deja făcuţi. Tehnologia de tip wallet virtual este un exemplu al acestei evoluţii. În acest buzunar virtual se acumulează şi se păstrează unităţi de cont, fracţiuni ale averii proprii, în loc de bani (inclusiv bani digitali). Din acest portofel virtual se efectuează plăţi, dar nu prin mutarea banilor dintr-un cont în altul, aşa cum se procedează în prezent utilizând conturi sau carduri bancare, ci prin trecerea prin intermediul dispozitivelor electronice (computer, telefoane mobile, tablete sau alte aparate) care sunt conectate la internet sau care, pur si simplu, comunică între ele, direct, în timp real, a unei fracţiuni din averea cumpărătorului pe cardul vânzătorului, în schimbul bunului sau produsului achiziţionat.

Acest tip de plăţi este foarte popular în China. Mai mult de 90% din totalul plăţilor din comerţul chinez (circa 14,5 trilioane de dolari pe an) sunt astfel efectuate.

Orice interdicţie sau reglementare protecţionistă a inovaţiilor tehnologice în materie de achiziţii şi servicii accesibile on-line va ostiliza publicul

Pe valul uberizării, toţi sau aproape toţi vom avea tendinţa de a ne crea propriile micro-întreprinderi, propriile buticuri din care să putem vinde sau presta un serviciu oarecare unui simplu particular, un egal al nostru de dincolo de oceanul virtual care va face acelaşi lucru fără ca vreunul dintre noi să capete, automat, calitatea de comerciant. Cum legislaţia protecţiei consumatorilor presupune prezenţa celor două categorii de persoane care întrunesc caracteristicile noţiunilor antinomice de "comerciant" şi "consumator", iar simplul particular nu are calitatea de comerciant, s-ar putea spune, cu destul de mult temei, că în prezent acest tip de contract "scapă" domeniului protecţiei consumatorilor (şi chiar domeniului concurenţei).

Utilizarea pe scară largă a unor platforme electronice şi virtuale de interacţiune între persoane a căror identitate este reciproc (şi, de regulă, intenţionat) ignorată sau a unor metode de anonimizare şi ascundere a identităţii celor care interacţionează concentrându-şi atenţia pe obiectul comerţului şi nu pe identitatea participanţilor, delocalizarea şi depersonalizarea comerţului, tipice tehnologiei informaţiei, interpunerea din ce în ce mai frecventă a unor algoritmi informatici care încep să semene din ce în ce mai mult cu inteligenţele artificiale din filmele şi romanele SF sau distopice, toate acestea fac cvasi-imposibilă identificarea unui contract şi, deci, a unor stipulaţii contractuale care să poa­tă fi analizate sub raportul caracterului lor abuziv ori a unor practici comerciale incorecte care să îşi găsească expresia în astfel de contracte.

Caracteristicile acestui nou tip de comerţ frânează un demers esenţial pentru integritatea şi echilibrul pieţei, anume identificarea unei persoane căreia să îi incumbe responsabilitatea abuzului de putere economică, a practicilor comerciale incorecte, a răs­punderii pentru produse şi a concurenţei patologice sau neloiale. Mai mult decât atât, de regulă platformele virtuale pun în conexiune electronică ofertanţii şi solicitanţii unor servicii sau bunuri care nu sunt comercianţi. Aceşti potenţiali contractanţi sau achizitori puşi în conexiune electronică prin aplicaţii "inteligente" (de cele mai multe ori, prin telefoane sau tablete inteligente, ceea ce înseamnă o uşurinţă şi o rapiditate a "comerţului" care fac imposibile informarea, avertizarea şi consilierea ori auto-protecţia faţă de practicile incorecte ale vânzătorilor sau ale prestatorilor) sunt, de regulă, simpli particulari care ocazional produc, vând sau închiriază bunuri şi presteaza servicii altor simpli particulari, ceea ce înseamnă că legislaţia protecţiei consumatorilor este irelevantă, de vreme ce nu se regăsesc, în cadrul operaţiunii juridice vizate sau perfectate, cele două noţiuni antinomice cu care operează această legislaţie, recte, comerciantul şi consumatorul. Desigur, cel care vinde sau închiriază bunuri ori prestează servicii poate "părăsi" zona ocazionalului, caz în care devine persoană fizică autorizată sau întreprinzător individual, asimilată comerciantului. De asemenea, titularul platformei on - line este indubitabil un comerciant. Numai că ideea fundamentală a acestor domenii de frontieră a afacerilor este punerea în conexiune directă a particularilor, pentru a interacţiona de la egal la egal, cu excluderea sau evitarea intermedierii comercianţilor "clasici", iar platformele on - line se promovează ca simpli intermediari, care nu vând bunuri şi nu contractează servicii cu achizitorul sau, respectiv, cu beneficiarul serviciului. Garanţia bunului sau a serviciului, calitatea acestuia, asigurarea integrităţii obiectului raportului juridic sau chiar a integrităţii fizice sau morale a achizitorului ori a beneficiarului serviciului sunt exterioare platformei on-line, care îşi clamează calitatea de "simplu" facilitator al interacţiunii, de agora virtuală în care oricine s-ar putea manifesta în mod mercantil sau doar în scop de socializare. De aici concluzia că metoda tehnologiei informaţiei de a pune în conexiune virtuală permanentă simpli particulari care au ceva de vândut, schimbat sau prestat, cu alţi simpli particulari care au nevoia de a cumpăra, schimba sau beneficia de un serviciu, neutralizează ideea de con­tract comercial, care presupune con­tinuitate, încredere şi asumarea riscului, punând probleme ontologice le­gislaţiei protecţiei consumatorilor relative, mai ales la combaterea şi sancţionarea clauzelor abuzive şi a practicilor incorecte ale comercianţilor.

Pentru aplicabilitatea legislaţiei protecţiei consumatorilor şi a investitorilor, trebuie identificate atât contractul, cât şi părţile, în aşa fel încât să poată fi identificate sursa eventualului abuz de putere economică şi responsabilii de practicile comerciale incorecte sau de manipularea pieţei. Dilema este şi mai adâncă în cazul în care ambii "egali" ai contractului de împrumut sunt simpli particulari care nu fac din actul juridic al imprumutului o afacere, păstrând caracterul ocazional al acestuia.

Acest inconvenient nu poate, totuşi, să determine legiuitorii şi instanţele de judecată la a rejecta în bloc astfel de tranzacţii directe, bilaterale şi anonimizate, mai ales pentru că s-ar crea falsa impresie că în acest fel s-ar asigura protecţia (declarată sau insidios urmărită) unor monopoluri sau a unor cutume învechite, criticabile şi chiar detes­tabile de către marea masă a particularilor care, în plus, au făcut deja din tehnologia informaţiei un mod de a fi şi de a avea. Nu există obstacole juridice care să poată opri "setea" de consum, de inovaţie, de socializare şi de inter-conectare a omului post-modern. Orice interdicţie sau reglementare protecţionistă a inovaţiilor tehnologice în materie de achiziţii şi servicii accesibile on-line va ostiliza publicul, care consumă masiv IT şi îşi creează permanent aşteptări de extindere a societăţii informaţionale, de extindere a plajei şi diversităţii bunurilor şi serviciilor, de inovaţie şi de scădere a costurilor achiziţiilor şi serviciilor, tocmai în baza oportunităţilor create de tehnologia informaţiei. Publicul, pur şi simplu, nu poate fi privat de inovaţie. Dreptul este menit să evite haosul, dar şi să se adapteze timpului sau şi să nu frâneze progresul, cu toate im­perfecţiunile lui.

NOTE

1.Steven Sloman, Philip Fernbach, Iluzia cunoaşterii. De ce nu gândim niciodată singuri, Editura Publică, Bucureşti, 2017, p.181.

2.Sub această denumire se includ, de regulă, economiştii austrieci din perioada interbelică, Ludwig von Mises, Joseph Schumpeter şi Friedrich Hayek.

3.Se spune că pot fi create doar 21 de milioane de bitcoin şi că ultimul bitcoin va fi creat doar în anul 2040.

4.Bitcoin este "căutat" în spaţiul virtual al internetului de către (viitorii) utilizatori, care se comportă ca un fel de mineri căutători de aur. Mining-ul de bitcoin chiar este similar cu ceea ce făceau căutătorii de aur în era industrială.

5.Gaspard Koenig, Le bitcoin, c'est mieux que l'euro, în Les Echos, 14 februarie 2018.

6.Ibidem. Autorul afirmă că, în 2018, Japonia ar fi oficializat bitcoin ca mijloc de plată.

7.Mervyn King, Sfârşitul alchimiei, op.cit., p. 408, nota 38 subs., unde îi citează pe Jerry Brito şi Andreea Castillo, Bitcoin: A Primer for Policymakers, 2013.

8.Este ceea ce se susţine aici: https://www.ecb.europa.eu/explainers/tell-me-more/html/what_is_money.ro.html. Totuşi, comercianţii sau simplii particulari pot accepta crytomonedele sau monedele locale, de vreme ce se stabileşte, în contract, pe platformele electronice de plăţi sau în statutele profesionale la care adera, o paritate cu o monedă cu putere circulatorie şi de schimb.

9.Pentru evocarea unor astfel de "ingrijorări", a se vedea Călin Rechea, Un creator al banilor din nimic acuza criptomonedele că sunt bani din nimic, în BURSA, numărul din 19.09.2017, vizibil aici: http://www.bursa.ro/un-creator-al-banilor-din-nimic-acuza-criptomonedele-ca-sunt-bani-din-nimic-331319&s=international&articol=331319.html. În opinia analistului financiar Michael Krieger (expusă pe blogul Liberty Blitzkrieg şi evocată de autorul citat), "Bitcoin nu este nici pe departe o fraudă, ci un mijloc de luptă împotriva fraudei", deoarece "codul său este deschis, iar furnizarea sa este limitată, în timp ce distribuirea este transparentă". Krieger sustine chiar că şefii sistemului financiar actual sunt conştienţi de faptul că acesta este o fraudă în sine, atacând Bitcoin şi alte tehnologii similare întrucât par că ameninţă această paradigmă distructivă şi coruptă care grevează economia globală contemporană. Mai mult chiar, se susţine (Calin Rechea, art.cit.) că stăpânii şi creatorii banilor sunt foarte iritaţi de un potenţial competitor, dar este evident că fără bănci şi dezas­trele lor recente, cryptomonedele nici nu ar fi existat.

10.Mervyn King, op.cit., p. 408.

11.Mervyn King, op.cit., p. 294.

12.Un jurnalist francez susţinea recent că forţa tehnologiei de tip blockchain consistă în securizarea informaţiei, care "repune" încrederea în sistem. A se vedea Raphael Bloch, La blockchain, le nouvel Eldorado des entreprise, în Les Echos, 8 martie 2018.

13.Ibidem, p.298.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS