CONFLICTUL DIN SIRIA Mai mulţi consilieri militari iranieni au fost ucişi în regiunea Alep

Andrei Stan
Internaţional / 8 mai 2016

Treisprezece "consilieri militari" iranieni au fost ucişi şi 21 au fost răniţi în ultimele zile în luptele care au avut loc în regiunea Alep din nordul Siriei, potrivit presei iraniene, citate de AFP.

Aceşti "consilieri" erau membri ai Gardienilor Revoluţiei, a declarat Hossein Ali Rezayi, un purtător de cuvânt regional al acestei armate de elită, agenţiilor de presă Isna şi Fars.

Aceasta este ce mai mare pierdere anunţată de Teheran după angajamentul său în conflictul sirian, alături de trupele regimului Assad.

Agenţia de presă oficială Irna a precizat că, potrivit Gardienilor Revoluţiei din provincia Mazandaran (nord), iranienii au fost ucişi sau răniţi la Khan Tuman, localitate situată la circa zece kilometri la sud-vest de metropola Alep.

Anunţarea acestei noi pierderi în rândul iranienilor intervine în condiţiile în care Ali Akbar Velayati, consilier diplomatic al Ghidului Suprem ayatollahul Ali Khamenei, a avut ieri, la Damasc, o întrevedere cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, pe care l-a asigurat de susţinerea Teheranului.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb