Conpet a demarat procedura de recrutare a directorului general

V.D.
Companii / 5 septembrie 2018

Conpet a demarat procedura de recrutare a directorului general

Consiliul de Administraţie al transportatorului naţional de ţiţei Conpet Ploieşti a aprobat declanşarea procedurii de recrutare şi selecţie a directorului general şi a directorului financiar, pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 109/ 2011, "aceasta urmând a se efectua fără expert independent şi exclusiv de către Comitetul de Nominalizare şi Remunerare".

Candidaturile se depun între 6 septembrie şi 8 octombrie, potrivit calendarului aprobat în şedinţa de marţi. Lista lungă de candidaţi se va stabili între 9 şi 11 octombrie, iar cea scurtă pe 16 octombrie.

Prezentarea declaraţiei de intenţie a candidaţilor din lista scurtă, derularea interviurilor, aplicarea punctajelor, prezentarea raportului cu propunerile de nominalizare vor avea loc între 17 octombrie şi 6 noiembrie.

Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deţine 58,71% din acţiuni.

Societatea are o capitalizare de 753,2 milioane lei.

Conpet are aproape 1.700 de angajaţi. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 376,68 milioane lei şi un profit net în sumă de 74,38 milioane lei.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb