Consiliul Concurenţei a elaborat două ghiduri pentru eficientizarea serviciilor de utilităţi publice şi a transportului local de persoane

Vlad Dobrea
Miscellanea / 24 ianuarie 2018

Consiliul Concurenţei a elaborat două ghiduri pentru eficientizarea serviciilor de utilităţi publice şi a transportului local de persoane

Consiliul Concurenţei a lansat, astăzi, în consultare publică două ghiduri care conţin elementele esenţiale pe care trebuie să le conţină contractul prin care se încredinţează prestarea serviciului public de alimentare a populaţiei cu energie termică şi a serviciului public de transport local de persoane, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Cele două ghiduri conţin o serie de recomandări pentru a veni în sprijinul activităţii autorităţilor administraţiei publice locale în gestionarea celor două servicii publice. Recomandările au fost redactate din perspectiva legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniul concurenţei şi a ajutorului de stat.

Consiliul Concurenţei precizează că pe pagina sa de Internet pot fi consultate: ghidul privind conţinutul actului de încredinţare a serviciului public de alimentare a populaţiei cu energie termică din punct de vedere al regulilor de concurenţă şi ajutor de stat; precum şi ghidul privind conţinutul actului de încredinţare a serviciului comunitar de utilitate publică de transport local de persoane.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb