BURSA 01.10.2017

ALEXANDRA CISMARU
 
mărește imaginea
     Mecanismul de tarifare a apei utilizate pentru producerea energiei nu este transparent și permite intervenția arbitrară asupra nivelului contribuției plătită de operatori, ceea ce conduce la impredictibilitate, a constatat Consiliul Concurenței în urma anchetei sectoriale privind gestionarea resurselor de apă de suprafață, potrivit unui comunicat de presă.
      Conform sursei, la ora actuală, toti producătorii de energie din surse hidro plătesc aceeași contribuție (tarif), neținându-se seama de factorii tehnici determinanți: tipul hidrocentralei (cu acumulare sau amplasată pe firul apei), înălțimea căderii de apă, poziționarea pe firul apei (spre izvoare sau spre vărsare). Ca urmare, nivelul contribuției (tarifului), pe care o plătesc producătorii de energie din surse hidro, de 1,1 lei/1000mc, are un impact diferit în costuri, în funcție de tipul de hidrocentrală.
      Astfel, la nivelul anului 2015, Hidroelectrica cheltuia pentru producerea energiei, în medie, 20,28 lei/MWh, ceea ce reprezenta aproximativ 16,88% din prețul energiei pe piața reglementată și 12,17% din prețul de pe piața concurențială. Comparativ, în 2009, costul apei pentru producerea energiei era de 4,38 lei/MWh, adică 5,24% din prețul pe piața reglementată și 3,94% din prețul de pe piața concurențială. În ceea ce privește cea mai mare hidrocentrală aflată pe firul apei și care are cea mai mică cădere de apă, Porțile de Fier, în 2015, ponderea apei în prețul de producție al energiei era de 21,4% din prețul pentru piața reglementată și 15,4 % din prețul de pe piața concurențială, față de 2009, când era de 6,8% și, respectiv 2,1%, informează sursa.
      În comunicatse menționează: "În același timp, tariful plătit de termocentrale și de centrala nucleară pentru apa de răcire (24 lei/1000 mc) este de 22 de ori mai mare decât cel plătit de centralele hidro, chiar dacă această apă provine din aceeași sursă. În cazul termocentralelor aprox. 95% din apa brută este folosită pentru răcire și integral returnată în sistem, restul de doar 5% fiind apă "consumată" efectiv în procesul tehnologic pentru abur. Cu toate acestea, tarifele nu sunt diferențiate în funcție de modul de utilizare a apei, termocentralele plătind ca și cum aceasta ar fi integral consumată pentru abur. Astfel, producătorii de energie termo ar trebui să plătească același preț ca Hidroelectrica pentru apa care recirculă și doar apa consumată să fie plătită la un preț diferit, mai mare".
      Pentru centrala nuclearelectrică, costul cu apa este comparabil cu cel al combustibilului nuclear, care reprezintă 7% din cheltuielile totale de exploatare. Spre deosebire de producătorii de energie care folosesc apa, după care aceasta revine în cursul de apă, irigațiile și piscicultura consumă efectiv apa, informează sursa.
      Potrivit sursei menționate anterior, contribuția plătită pentru irigații este de 3 lei/1000 mc, iar pentru piscicultură, nivelul acesteia este semnificativ mai mic, respectiv 0,5 lei/1000 mc. Ca urmare, în 2015, fermele piscicole au consumat un volum aproape dublu față de 2010, ceea ce înseamnă mai multă apă decât au folosit toate termocentralele în același an.
      De asemenea, volumul de apă folosit pentru irigații este de 2,5 ori mai mic decât cel consumat în piscicultură și păstrăvării. De altfel, România folosește pentru irigarea culturilor agricole doar 5,4% din apa captată, mult sub media Europei care este de 14%. Administratorul apelor ce fac parte din domeniul public este Administrația Naționala Apele Române (ANAR), instituție ce are printre atribuții și alocarea dreptului de utilizare a resurselor de apă de suprafață pe bază de contract (abonament). De asemenea, propune reglementări (inclusiv prețul/tariful) și încasează sumele facturate (inclusiv creanțele), poate acorda bonificații, aplica penalități atât pentru depășirea cantităților de apă utilizate, acestea reprezentând venituri ale ANAR, se mai arată în comunicat.
      În comunicat se mai precizează: "La ora actuală, apa se tranzacționează în baza unui contract, numit abonament. Plata utlizării apei, exprimată în lei/1000 mc, se numește "contribuție" și nu este avizată de Ministerul Finanțelor Publice. Ca urmare, Consiliul Concurenței recomandă adaptarea legislației în vigoare pentru a se clarifica statutul economic și juridic al apei, respectiv "resursă naturală", astfel încât să poată fi concesionată contra unei redevențe. De asemenea, Autoritatea de Concurență recomadă elaborarea unui mecanism de tarifare a utilizării apei, transparent, bazat pe analiză economică, care poate acoperi costurile de funcționare al ANAR și de respectare a legislatiei de Mediu, dar să fie avizat de Ministerul Finanțelor".
      Potrivit sursei citate, Consiliul Concurenței propune ca tariful plătit de producătorii de energie să fie corelat cu caracteristicile tehnologice ale capacitătilor și cu cantitatea de energi electrică vândută. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 20:56
     Liderul PSD, Liviu Dragnea, neagă, într-un mesaj transmis Digi24, că Guvernul ar intenționa să adopte în ședința de marți o Ordonanță de Urgență privind amnistia și grațierea, scrie News.ro.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 20:22
Putin
     Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, la Helsinki, că a conveit împreună cu omologul său american Donald Trump să continue discuții aprofundate cu privire la problema controlului armamentului, relatează The Associated Press.  click să citești tot articolul
Internaţional, 19:52
Trump:
     Statele Unite și Rusia este necesar să găsească căi de "cooperare în urmărirea intereselor comune", a îndemnat luni, la Helsinki, președintele american Donald Trump, relatează The Associated Press.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 19:19
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au închis în teritoriu pozitiv în prima ședință de tranzacționare a săptămânii, lichiditatea totală fiind de 15,42 milioane de lei (3,31 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Miscellanea, 18:51
     Ministrul Transporturilor, Lucian Șova a participat, luni 16 iulie a.c., la Londra la ceremonia de semnare a contractului prin care TAROM achiziționează cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru operatorul nostru național, conform unui comunicat de presă remis Redacției noastre.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
16.07.2018
BVB
     * Avans de 0,27% pentru BET-NG
     
     Ultima ședință de tranzacționare a săptămânii de la Bursa de Valori București (BVB) s-a încheiat în teritoriul pozitiv din punctul de vedere al cotațiilor, opt...  click să citești tot articolul
16.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs pozitiv vineri, în condițiile în care investitorii și-au îndreptat atenția către rezultatele financiare anunțate de băncile din SUA.  click să citești tot articolul
13.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile societăților listate la bursele europene au înregistrat, ieri, o ușoară redresare față de ziua anterioară, când investitorii aveau temeri legate de escaladarea războiului comercial dintre...  click să citești tot articolul
13.07.2018
BVB
     * BET-BK, singurul indice în scădere
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat, în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii, a fost de 16,19 milioane de lei, atât sub cel din ședința...  click să citești tot articolul
12.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut semnificativ ieri, pe fondul escaladării războiului comercial dintre SUA și China.  click să citești tot articolul
12.07.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat un volum de tranzacționare de 64,27 milioane de lei, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, peste cel din ședința...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 16 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9583
2.3800
3.0258
3.9781
0.1800
0.6244
0.2223
4.6550
5.2757
1.4457
3.5378
0.2400
0.4913
1.0811
0.0640
0.4500
0.8220
3.9774
0.3013
1.0331
0.5960
0.0579
0.3530
0.2115
2.6971
0.0394
0.1518
1.0828
0.6294
0.1195
159.1016
5.5979
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.