Procedura insolvenţei

     Insolvenţa reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.
     Corelativ noţiunii de insolvenţă, falimentul este o procedură de încetare a existenţei unei societăţi comerciale care se aplică comercianţilor care nu mai pot face faţă datoriilor lor comerciale, numiţi şi debitori, cheltuielile aferente procedurii urmând a fi suportate de către debitor.
     Procedura insolvenţei este reglementată prin Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2006, publicată în M.O. nr 359 din 21.04.2006 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 86/ 2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, publicată în M.O. nr 944 din 22.11.2007.
     Prin procedura falimentului se înţelege procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
     Procedura se aplică societăţilor comerciale, societăţilor cooperative, organizaţiilor cooperatiste, societăţilor agricole, grupurilor de interes economic şi oricărei alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară activităţi economice, comercianţi care sunt în categoria debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă sau în insolvenţă iminentă.
     Există şi comercianţi, ce fac parte din categoriile de mai sus, dar care sunt exceptaţi de la această procedură, şi anume cei care îndeplinesc una din următoarele condiţii: comercianţi care nu deţin nici un bun în patrimoniul lor, actele constitutive sau documentele contabile ale societăţii nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului, ori debitorii nu au prezentat anumite documente.
     Participanţii la procedura insolvenţei sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul. Instanţele judecătoreşti competente sunt tribunalele în a căror rază teritorială îşi au sediul debitorii, iar în cadrul acestor instituţii se distinge judecătorul sindic a cărui atribuţii sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii falimentului (insolvenţa).
     Deschiderea procedurii falimentului are loc printr-o sentinţă de deschidere a procedurii, în care judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să efectueze notificarea celorlalţi creditori şi va desemna un administrator judiciar sau un lichidator provizoriu în cazul deschiderii procedurii simplificate.
     În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile pe baza cărora să se poată verifica situaţia firmei, cum ar fi bilanţul, lista creditorilor, lista completă a bunurilor debitorului, toate conturile şi băncile prin care rulează fonduri, o listă a transferurilor patrimoniale făcute în ultimele 120 de zile, o listă a activităţilor curente pe care urmează să le desfăşoare etc.
     Procedura insolvenţei se finalizează prin sentinţa de închidere a procedurii. După închiderea acesteia, atât judecătorul sindic, cât şi administratorul judiciar sau lichidatorul de dezinvestesc de întreaga procedură a insolvenţei faţă de debitorul respectiv, ei nemaiavând niciuna dintre competenţele, respectiv atribuţiile prevăzute de Legea insolvenţei.
     Av. Laura Scutaru
     Casa de avocatură Coltuc 

 link: www.coltuc.ro