COSTIN BORC:  "Aderarea României la Schengen ar da mesajul că zona de liberă circulaţie are viitor"

Ioana Dogaru
Politică / 26 ianuarie 2016

Vicepremierul român Costin Borc a declarat, într-un interviu pentru publicaţia franceză Les Echos, că dacă europenii ar accepta aderarea României la spaţiul Schengen ar transmite Europei mesajul că zona de liberă circulaţie "este în viaţă şi are un viitor", transmite Mediafax.

În contextul avertizărilor recente privind riscul destrămării Spaţiului Schengen, pe fondul crizei imigraţiei şi ameninţării teroriste, viceprim-ministrul Costin Borc, ministru al Economiei, a reconfirmat voinţa României de a adera la zona de liberă circulaţie fără paşaport, într-un interviu pentru cotidianul financiar francez Les Echos, publicat în ediţia online.

El a fost întrebat dacă faptul că nu face parte din Schengen nu este un avantaj pentru România, ţara fiind astfel ferită de valul de imigranţi.

"Da şi nu. Nici Serbia, Macedonia şi Bulgaria nu sunt în Schengen şi, cu toate acestea, ele nu au fost scutite de fluxul de migranţi", a răspuns vicepremierul român.

"Noi vrem în continuare să intrăm în Schengen. Noi dorim să participăm la lupta împotriva ameninţării teroriste şi la înfiinţarea corpului poliţiei de frontieră. Noi avem una dintre frontierele cele mai lungi din Europa, cu Dunărea la sud, Republica Moldova şi Ucraina la est. Dacă europenii acordă României dreptul de a adera la Schengen, acest lucru ar transmite Europei mesajul că zona Schengen este în viaţă şi are un viitor", a subliniat Costin Borc.

"Noi propunem integrarea în etape, începând cu frontierele aeroportuare, ceea ce ar facilita afacerile. Toate condiţiile sunt îndeplinite la nivel tehnic, astăzi este vorba doar despre adoptarea unei decizii politice, ceea ce ar fi o recunoaştere a eforturilor pe care le-am făcut. La zece ani după aderarea lor la Uniunea Europeană, românii rămân convinşi că aceasta le oferă un viitor mai bun", a adăugat ministrul.

Întrebat dacă după demisia premierului Victor Ponta au fost luate noi măsuri împotriva corupţiei, care rămâne una dintre plăgile economiei, Borc a menţionat că tentativele de corupţie împotriva întreprinderilor private aproape au dispărut.

"La manifestaţiile de la Bucureşti, după incendiul de la club care a provocat demisia Guvernului Ponta, am auzit un mesaj de disperare. Cele două mari blocuri politice au decis să facă un pas înapoi pentru a-şi reînnoi oferta politică. În privinţa corupţiei, promovăm transparenţa: legile sunt votate, dar nu întotdeauna respectate. Dar constat că, după numeroase arestări şi procese la cel mai înalt nivel, inclusiv în lumea fotbalului, tentativele de corupţie împotriva întreprinderilor private, sector din care provin şi eu, au dispărut aproape complet", a conchis Costin Borc.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb