Informaţiile privind numărul pacienţilor decedaţi, infectaţi cu bacterii la Institutul Marius Nasta arată de ce este nevoie de construirea spitalelor regionale, a explicat Cristian Buşoi, într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Acesta a declarat: "Faptul că inclusiv managerul Institutului Nasta a atras atenţia că pacienţii riscă infectarea cu bacterii din cauză că spitalul, cu peste 100 de ani vechime, are nevoie de investiţii în refacerea canalizării ar trebui să fie un grav semnal de alarmă!"
Buşoi mai explică faptul că un rol important în aceste infecţii, îl reprezintă vechimea clădirilor şi de aceea nu trebuiesc amânate construcţia spitalelor: "Guvernul şi Ministerul Sănătăţii nu trebuie să amâne construirea spitalelor regionale pentru 2027. Acestea pot fi începute până în 2020.", mai informează comunicatul citat.
În acest moment nu au fost terminate nici măcar studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale,IaşI, Cluj şI Craiova.
1. Spaga din spitale
(mesaj trimis de Hipocrate în data de 06.03.2019, 20:57)
Spaga din spitale nu reprezinta cazuri punctuale, cum spune ministrul sanatatii, se mentine la nivel general, desi salariile medicilor din spitale au crescut mult: cum se face: inainte de operatie, apartinatorii sunt chemati in cabinetul medicului pentru "a stabili detalii tehnice", unde li se comunica suma pe care o au de platit.....asa ca oamenii se conformeaza pentru ca ruda ce urmeaza sa fie operata sa nu aiba de suferit....
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.03.2019, 21:00)
probabil cu controale drastice, camere de luat vederi si pedepse exemplare