CRISTINA POCORA:  Industria turismului pierde zilnic 700.000 euro în lipsa legii de acordare a voucherelor de vacanţă

Marius Constantin
Politică / 29 mai 2015

Deputata PNL Crina Pocora precizează că legea privind acordarea voucherelor de vacanţă nu a fost încă adoptată în plenul Camerei Deputaţilor deşi are raport de la comisie de două săptămâni, arată un comunicat transmis redacţiei.

De asemenea, Pocora menţionează că Guvernul nu a finalizat sistemul electronic de emitere a voucherelor de vacanţă, iar, în consecinţă, Pocora afirmă că industria turismului pierde zilnic 700.000 de euro, bani care pot fi cheltuiţi de români pentru odihnă, refacere şi distracţie în staţiunile din România.

O serie de amendamente propuse de deputaţii liberali au fost adoptate şi astfel textul legii a fost îmbunătăţit semnificativ. Amendamentele PNL vizează, printre altele, (1) includerea funcţionarilor publici în categoria beneficiarilor de vouchere de vacanţă, (2) posibilitatea emiterii voucherelor atât în sistem electronic, cât şi pe suport de hârtie sau (3) acordarea permisiunii de a emite vouchere şi instituţiilor de credit, pe lângă emitenţii de tichete, motivul fiind acela că aceste instituţii au costuri mult mai mici.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb