CONFERINȚA "Viitorul pieței de capital românești" - Ediția a VI-a
BURSA 14.09.2017

Mina Irina
 
mărește imaginea
     * ACTUALIZARE 13:45
     Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat astăzi, în ședință, participarea Armatei României, cu o capabilitate navală, la o misiune sub conducerea NATO, în semestrul al II-lea al acestui an, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale.
     În document se arată: "Această capabilitate este inclusă în Pachetul de forțe, aprobat pentru anul în curs, fiind pusă la dispoziție în cadrul rezervei naționale de forțe, pentru a răspunde unor solicitări suplimentare din partea organizațiilor internaționale de creștere a contribuției României la misiuni și operații externe".
     Totodată, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a discutat despre securitatea energetică, fiind analizate riscurile și oportunitățile asociate acestui domeniu, context în care membrii Consiliului au decis eficientizarea cadrului legislativ și întărirea atribuțiilor unor organisme de stat cu competențe în domeniu.
     În comunicat se mai arată: "Resursele energetice constituie un fundament al dezvoltării economico-sociale, având inclusiv potențialul de a aduce contribuții importante la promovarea intereselor naționale. În acest context, membrii CSAT au hotărât ca, în perspectiva valorificării viabile a resurselor energetice ale României, să se aibă în vedere mai multe aspecte precum: eficientizarea cadrului legislativ și întărirea atribuțiilor unor organisme de stat cu competențe în domeniu; consolidarea managementului și eficientizarea activității unor operatori din portofoliul statului; promovarea proiectelor de valorificare a potențialului energetic al României pe segmentele de producție și transport".
     Conform acesteia, Summitul "Inițiativa celor Trei Mări", eveniment care tratează cu prioritate domeniul energetic, este preconizat a se desfășura în 2018 la București.
     În finalul ședinței, membrii CSAT au aprobat propunerile directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale referitoare la numirea prim-adjunctului și a adjuncților directorului.
     De asemenea, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a analizat și avizat Strategia națională în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă.
     În document se precizează: "Obiectivul Strategiei este dezvoltarea și consolidarea cadrului de cooperare și coordonare a acțiunilor autorităților române, precum și a mecanismelor și instrumentelor necesare acestora pentru prevenirea și combaterea amenințărilor la adresa securității naționale reprezentate de proliferarea armelor de distrugere în masa și a vectorilor purtători. Strategia va fi implementată în perioada 2017-2019 și va viza, în principal: întărirea capacității de reacție rapidă; asumarea unui rol activ în susținerea eforturilor comunității internaționale în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă, consolidarea cooperării inter-instituționale, în vederea creării unor mecanisme eficiente și flexibile, care să asigure prevenirea și contracararea proliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor purtători".
     * Proiectul de HG privind organigrama structurilor centrale ale MApN, avizat de CSAT
     Consiliul Suprem de Apărare a Țării a analizat și avizat proiectul de HG pentru aprobarea organigramei structurilor centrale ale MApN și a numărului total de posturi aferent acestora.
     Sursa citată menționează: "Necesitatea acestui act normativ este determinată de contracararea riscurilor și amenințărilor noi la adresa României, generate de evoluția mediului de securitate și de îndeplinirea misiunilor care revin organismului militar. În acest context, prin actul normativ avizat de Consiliu, se va realiza o redistribuire a responsabilităților în cadrul ministerului, în limitele prevăzute de Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei Române până în anul 2026 și în perspectivă, care a fost aprobat anul trecut de către CSAT, fără a se depăși numărul total de posturi bugetate pe anul în curs".
     (M.I.)
     -------
     CSAT se reunește, astăzi, ședința fiind convocată de către președintele Klaus Iohannis pe tema participării Armatei la o misiune NATO cu capabilități navale, dar și a strategiei naționale de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă.
     Ședința va avea loc de la ora 11:00, la Palatul Cotroceni, potrivit News.ro.
     Pe agenda întâlnirii se află participarea armatei cu o capabilitate navală la o misiune sub conducerea NATO în semestrul al doilea al anului 2017, dar și strategia națională de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă.
     La ședința CSAT ar urma să participe și noul ministrul al Apărării, Mihai Fifor. El a fost propus de PSD pentru această funcție marți, iar trei ore mai târziu a depus jurământul la Palatul Cotroceni. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Politica)
MINISTRUL JUSTIȚIEI, ÎNTREBAT DESPRE ÎNLOCUIREA SA:
ÎN DOSARUL INSULA BELINA ȘI BRAȚUL PAVEL,
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Companii-Afaceri, 12:00
ANUL TRECUT,
     Angajatorii au cheltuit, în medie, într-o lună 3.493 lei pe salariat în 2016, în creștere cu 9,5%, comparativ cu 2015, iar câștigul salarial mediu lunar brut pe total economie a fost de 2.809 lei, cu 9,9% mai mare, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS).  detalii
Strategia Naţională Anticorupţie, 11:58
     Deputatul Partidului Social Democrat (PSD) Andreea Cosma s-a prezentat astăzi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din Ploiești, unde a fost citată ca martor într-un dosar care îl vizează pe fostul procuror al acestei structuri Mircea Negulescu, suspendat după ce în spațiul public au apărut înregistrări în care el discuta despre dosare cu soția unui inculpat.  detalii
Strategia Naţională Anticorupţie, 11:35
     Un avocat din Baroul Timiș a fost ridicat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din Timișoara, după ce acesta a fost prins în flagrant în timp ce primea mită în valoare de 2.000 de euro pentru a opri o executare silită.  detalii
Companii-Afaceri, 11:35
     Directorul general al companiei qatareze Power International Holding, Moutaz Al-Khayyat, a afirmat, într-o întâlnire cu ministrul român al Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, că intenționează să înceapă o investiție mijlocie în România, existând posibilitatea ca, ulterior, să poată coopta drept co-investitor cel mai mare fond de investiții din țara sa, Qatar Investment Authority, informează ministerul de resort.  detalii
Bănci-Asigurări, 11:16
EUROINSOL:
     Prospecțiuni își va achita datoriile către creditori, în valoare de 93 de milioane de lei, în decursul următorilor trei ani, în toată această perioadă societatea mizând pe venituri de 747 milioane de lei și pe un profit brut de peste 80 de milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
26.09.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs mixt ieri, după ce, în alegerile de duminică, cancelarul german Angela Merkel a câștigat cel de-al patrulea mandat în fruntea țării, însă și-a redus majoritatea...  detalii
26.09.2017
BVB
     * Titlurile FP, cele mai lichide
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 83,83 milioane de lei (18,23 milioane de euro), în contextul în care opt...  detalii
25.09.2017
BVB
     * Acțiunile "Fondul Proprietatea" au scăzut cu 1,41%
       Ședința de tranzacționare de vineri a ieșit în evidență prin scăderea tuturor indicilor Bursei de Valori București (BVB), BET coborând cu 0,48%, aceasta fiind cea de-a șaptea ședință consecutivă în...  detalii
25.09.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene au urmat un curs mixt vineri, în urma unui discurs al premierului britanic Theresa May privind ieșirea țării sale din UE.  detalii
22.09.2017
BVB
     * Piața, dominată de raportarea tranzacției prin care FP a vândut 2,56% din SNP și de listarea obligațiunilor IIB
     * "SIF Banat-Crișana" și-a răscumpărat aproape 540.000 din acțiuni,...  detalii
22.09.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, sectorul bancar fiind în ascensiune după ce Federal Reserve (Fed) din SUA a indicat, în ziua precedentă, că va continua să majoreze costul...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 septembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0783
2,3502
3,1374
3,9747
0,1766
0,6178
0,2188
4,5965
5,2337
1,4807
3,4515
0,2175
0,4942
1,0767
0,0675
0,4818
1,0992
3,8670
0,2914
1,2374
0,5840
0,0595
0,3417
0,2173
2,8148
0,0385
0,1467
1,0528
0,6142
0,1168
161,0893
5,4848
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
25.09.2017
FINANCE MINISTRY LAYS GROUNDWORK FOR BUYING GOVERNMENT BONDS DIRECTLY THROUGH THE TREASURY
     The Ministry of Public Finance (MFP) has created the legal framework which will allow it to sell government bonds to the population directly through the State Treasury and intends to use that...  details
21.09.2017
ANDRE CAPPON, CBM GROUP:
     Andre Cappon, the president of the CBM, Inc. group of New York, comes with a different perspective on the future development of the Bucharest Stock Exchange than that of the current management of...  details
19.09.2017
     * Anghel continues to act illegally and puts Sobolewski on the list, even though he didn't submit his candidacy
       Three candidates have been included in the race for the CEO seat of the Bucharest Stoch Exchange (BVB), during the internal selection process initiated by the Board of Directors, namely, Paul...  details
13.09.2017
PSD LEADERS HAVE APPROVED THE CREATION OF A COMMISSION TO INVESTIGATE THE ANRE
     * Elections at the ANRE this autumn
       Social Democrat leaders have approved the request of PM Mihai Tudose to set up an investigation commission which would audit the activity of the National Authority for the Regulation of the Energy...  details
12.09.2017
THE MISSION OF BSE PRESIDENT LUCIAN ANGHEL
     * The press release about the results of the BSE has omitted mentioning the IPO of Nuclearelectrica
     * Even though it quotes PwC, the data posted by the BSE differs from that of the consulting firm
       In a promotional campaign that isn't justified by reality in any way, the Bucharest Stock Exchange (BVB) is being maneuvered by its president Lucian Anghel into posting wacky press releases...  details
11.09.2017
THE CONTRACT INCLUDES A NON-COMPETE CLAUSE
     Even though the Bucharest Stock Exchange has announced it is looking for a CEO, it is likely that Ludwik Sobolewski will remain on the payroll of the BSE for two more years, because his contract...  details
11.09.2017
FINANCE MINISTRY ONCE AGAIN CONFIRMS WHAT BURSA HAS REPORTED BEFORE:
     Hundreds of millions of Euros have gone from our banks to tax havens, Minister of Public Finance Ionuț Mișa states, in an interview with a financial newspaper. The official thus confirms what BURSA...  details
07.09.2017
     * "I hope that the government won't use the new fiscal regime of royalties as an intimidation tool against hydrocarbon producers"
     * Interview with PNL Lucian Bode, former minister of the economy
       Reporter: What is your opinion on the decision of the authorities to once again change the Energy Strategy?
     Lucian Bode: To me, the unreliability of the current government is...  details
05.09.2017
THE ONLY CANDIDATE FOR THE BOARD OF THE EXCHANGE, IN THE GENERAL SHAREHOLDER MEETING OF SEPTEMBER 14TH
     * Mr. Hanga hopes for a constructive approach and aimed at the future, and at the development of the BSE
       Radu Hanga, senior advisor for the Board of Directors of Banca Transilvania, is the only candidate proposed to fill out the Board of the Bucharest Stock Exchange, after the death of Cristian Micu,...  details
05.09.2017
ENERGY MINISTRY WANTS TO UPDATE THE ENERGY STRATEGY, BY MID-OCTOBER
     * State secretary Andrei Maioreanu: "The updating of the Strategy was necessary, because the existing draft was predominantly focused on the objectives expressed by the EU and less on the objectives of the Romanian energy system"
     * Ion Lungu: "Each government devises a new strategy"
       The amendment of the Energy Strategy in one month is a bad joke, says Jack Cutișteanu, CEO of Petprod, reacting to the announcement made by the representatives of the Ministry of Energy, according...  details
30.08.2017
ISAR, ABOUT THE CONSTANT INCREASE OF THE EURO:
     * Senator Daniel Zamfir wants to call Mugur Isărescu in for hearings, next week
     * Isar: "The opening of the parliamentary session involves multiple negotiations"
     * The leu has weakened to 4.5985 lei against the Euro
       The leu yesterday weakened again, reaching the level of 4.5985 lei against the Euro, after on Monday it was quoted at 4.5958 lei.  details
29.08.2017
     * Dochia: "The pension fund management firms will close down on their own if the fee gets eliminated"
     * Aurelian Dochia: "The government's communication is a permanent blunder, and the result is that nobody is interested anymore in what the authorities are saying"
     * PFP: "The current government, starting with its own prime-minister, is characterized by a ferocious economic illiteracy"
       The 2nd pension pillar continues to be the focus of politicians, who come out with conflicting statements on the matter. After last week, PM Mihai Tudose and deputy prime-minister Marcel have...  details
25.08.2017
THE BSE CRISIS
     The embarrassing situation generated at the Bucharest Stock Exchange (BSE) by its former CEO Ludwik Sobolewski, who, with the complicity of BSE president Lucian Anghel, has tried, against the will...  details
24.08.2017
IF THE CONTRIBUTION IS REDUCED
     * "If the state pension system is the only one that gets kept, eventually the state may be unable to pay the pensions", says Dochia
       The 2nd pension pillar is once again grabs the attention of the public, after information from sources surfaced yesterday that the Ministry of Public Finances intends to cut by half the...  details
23.08.2017
     Ludwik Sobolewski announced, on Monday night, that he has decided not to exercise his mandate as CEO of the Bucharest Stock Exchange, "even though he could", invoking an alleged difference...  details
.