Primăria Câmpulung Moldovenesc ar putea intra în faliment, dacă nu plăteşte lucrările executate la pârtia din masivul Rarău, transmit sursele de presă.
Pârtia, care ar fi trebuit finalizată în vara anului trecut, nu va mai primi finanţare de la Guvern, arată sursele. Potrivit acestora, lucrările deja executate şi neplătite în valoare de peste şapte milioane de lei au fost trecute, printr-o decizie a Curţii de Conturi, în bugetul primăriei.
Până la sfârşitul anului, primăria Câmpulung Moldovenesc ar urma să achite 900.000 de lei în contul arieratelor, bani pe care nu îi are prevăzuţi în buget, şi nici nu pot fi obţinuţi din altă sursă, mai precizează sursele de presă.
Proiectul pentru construirea pârtiei de schi în masivul Rarău a fost aprobat în luna aprilie a anului 2009, printr-o hotărâre a Guvernului Boc, şi urma să fie finanţat din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin programul "Schi în România".