CONFERINȚA Viitorul bursier al SIF-urilor și FP - Ediția a III-a
DACĂ SITUAȚIA DIN UCRAINA SE VA ÎNRĂUTĂȚI
BURSA 07.08.2014

EMILIA OLESCU
 
mărește imaginea
     *  "Cred că decizia Lukoil de a vinde benzinării din Cehia, Ungaria și Slovacia este legată de conflictul politic"
     *  "Rusia nu poate șantaja România"
       Lukoil ar putea fi obligată să-și vândă activele din țara noastră, în condițiile în care conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina se va înrăutăți, consideră Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România.
     Afirmația vine în contextul în care Lukoil, a doua companie producătoare de produse petroliere din Rusia, a anunțat, zilele trecute, că s-a înțeles cu MOL, din Ungaria, să-i vândă 44 de benzinării pe care le deține în Cehia, subliniind că urmează să mai înstrăineze 75 de benzinării din Ungaria și 19 din Slovacia, către Norm Benzinkut Kft.
     Deși rușii de la Lukoil au anunțat că decizia face parte din strategia de optimizare a afacerilor, Constantin Tampiza consideră că aceste mișcări au loc în urma conflictului din Ucraina.
     Domnia sa ne-a declarat: "Orice companie care are expunere într-o țară unde există riscuri, trebuie să-și optimizeze business-ul. Cred că societățile din țările europene care au dispus sancțiuni împotriva Rusiei au anumite riscuri, pentru că UE a abordat o politică anume față de Rusia. În aceste țări, investițiile rusești se devalorizează și societățile trebuie să înainteze în fața companiei mamă o soluție. Cred că decizia Lukoil de a vinde benzinăriile din cele trei țări este mai mult legată de ceea ce se întâmplă pe scena politică, nu de optimizarea business-ului. În condițiile în care acest conflict va escalada, cred că și în alte țări din UE, printre care și Moldova și România, se va întâmpla același lucru, respectiv Lukoil va fi obligată să ia decizia să-și vândă activele. Valoarea acțiunilor de pe bursă se va deprecia, iar managementul companiei va trebui să ia măsuri corespunzătoare".
     Conducerea Lukoil, grup care operează rafinării de petrol în România și Bulgaria, a spus, săptămâna trecută, că sancțiunile occidentale impuse Rusiei vor forța societatea să reducă programul de investiții ca urmare a accesului limitat la fonduri. Vagit Alekperov, șeful corporației rusești, a declarat că Lukoil ar putea vinde o parte din activele sale din Europa de Est cu scopul de a se concentra pe proiectele din Rusia.
     "Sancțiunile sunt asupra țării, dar noi suntem o companie din Rusia. Acest lucru ne va afecta la fel ca pe toți ceilalți", a menționat domnia sa.
     În ultimii ani, Lukoil a investit masiv în străinate.
     De la 1 august, au intrat în vigoare sancțiunile pe care Uniunea Europeană le-a impus Rusiei, ca urmare a situației din Ucraina, acestea vizând sectorul bancar, domeniul energetic și exporturile de arme.
     * Băsescu nu crede în "amenințarea" tăierii gazulului rusesc, la iarnă
     Constantin Tampiza consideră că Rusia nu poate șantaja România, întrucât țara noastră are cea mai mică dependență energetică față de Federația Rusă, iar cooperarea dintre cele două state este destul de redusă.
     Cu toate acestea, în opinia președintelui Traian Băsescu, România este văzută ca o potențială țintă pentru Rusia. Oficialul a declarat, marți seara, într-o emisiune de televiziune, că așteaptă la summitul NATO consolidarea flancului estic.
     Potrivit șefului statului, consolidarea flancului estic "poate însemna foarte multe", dar "cel mai important lucru ar fi amplasarea logistii, depozite de muniții, de armanent, pentru că trupele vor veni imediat".
     Băsescu este de părere că această consolidare ar putea aduce și "ceva venituri".
     Traian Băsescu se declară "mulțumit" de cel de-al treilea val de sancțiuni aplicate Rusiei, întrucât acesteia din urmă i se închide accesul pe piețele de capital pentru finanțare proprie, băncile rusești încep să nu mai aibă acces pe piețele de capital, iar sectorul apărării și cel energetic încep să aibă probleme. Președintele țării nu crede în "amenințarea" tăierii gazulului rusesc la iarnă, deoarece rușii ar pierde "enorm".
     Recent, premierul Marii Britanii, David Cameron, a afirmat că Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii sunt nevoite să adopte o poziție fermă împotriva Rusiei pe fondul crizei din Ucraina, pentru că, în caz contrar, în viitor Moscova ar putea destabiliza state UE precum România.
     * Tampiza: "Moldova se va convinge că sistemul democratic este mult mai bun decât cel fost sovietic"
     În urma conflictului dintre Republica Moldova și Federația Rusă, Moldova poate câștiga pași către aderarea la UE și poate atrage noi finanțări europene, este de părere Constantin Tampiza.
     "Moldova se va convinge că sistemul democratic este mult mai bun decât sistemul fost sovietic", ne-a spus domnia sa, apreciind că sancțiunile aplicate de ruși moldovenilor au un impact negativ în primul rând asupra cultivatorilor.
     "În Moldova, unde urmează să aibă loc alegeri parlamentare, rușii vor lua tot felul de măsuri pentru a influența alegerile și pentru a susține partidele pro-ruse, acționând împotriva partidelor pro-europene. Rușii introduc diferite măsuri pentru devalorizarea politică a celor de la conducere, care sunt pro-europeni", ne-a declarat fostul director al Lukoil România.
     Domnia sa consideră că alegerile vor fi câștigate tot de partidele aflate acum la guvernare, respectiv Partidul Democrat, Partidul Liberal din Moldova și Partidul Liberal Reformator.
     Republica Moldova a semnat, în data de 27 iunie, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și Acordul de Liber Schimb, criticate de Rusia, care a avertizat, la vremea respectivă, că va lua "măsuri de protecție" dacă se va dovedi că acordurile afectează economia rusă.
     Rusia a interzis, recent, importurile de conserve de fructe și legume din Republica Moldova, după ce a decis să impună un embargo asupra fructelor moldovenești, din cauza unei "insecte periculoase" și după ce au refuzat să mai cumpere vin și carne procesată de pe piața moldovenească.
     Autoritățile de la Chișinău consideră că decizia rușilor de a impune aceste embargouri este generată de interese geopolitice.
     Restricțiile pe care Federația Rusă le-a impus asupra importurilor din Republica Moldova vor aduce sărăcie în rândul moldovenilor, Rusia tăind fără milă toate canalele prin care aceștia ar fi putut prospera, sunt de părere unii analiști, care consideră că miza acestor restricții este una foarte mare, avându-se în vedere alegerile parlamentare din toamnă.
     În cadrul unui interviu acordat în această vară Ziarului BURSA, Doru Lionăchescu, președintele Capital Partners, a declarat: "Nu văd bine alegerile din Republica Moldova, întrucât locuitorii acestei țări, după ce vor rămâne fără hrană, vor vota cu comuniștii. Fără exporturi, moldovenii sunt terminați. Miza este una foarte mare, întrucât moldovenii sunt puși în situația să aleagă între Europa și Rusia. Dacă îi vor vota pe comuniști, tratatul de aderare la UE nu va mai putea fi ratificat".
     Premierul Victor Ponta a spus, recent, că țara noastră va sprijini Republica Moldova în fața sancțiunilor economice la care este supusă din partea Rusiei, referindu-se inclusiv la ridicarea cotelor de export pe piața europeană a produselor agro-alimentare moldovenești. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE ROMÂNO-GERMANĂ:
ANUNȚÂND ACȚIUNI DE PROTEST PENTRU MAJORAREA SALARIILOR
DIRECTORUL AGENȚIEI JUDEȚENE PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ:
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Companii-Afaceri, 14:51
CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE ROMÂNO-GERMANĂ:
     Pentru economia germană, țara noastră este un partener economic strategic. Relațiile economice bilaterale au crescut și în 2016, după cum indică actualele cifre publicate de Institutul Național de Statistică (INS), Germania rămânând astfel partenerul economic nr. 1 al României, potrivit unui comunicat de presă al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (CCIRG) remis Redacției.  detalii
Internaţional, 14:13
     Patru din principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  detalii
Politică, 13:57
PONTA:
     Deputatul PSD Victor Ponta a declarat astăzi, la Parlament, că a observat faptul că Liviu Dragnea este prieten cu Bogdan Diaconu, exprimându-și speranța că liderul social-democraților nu va dispărea precum Sebastian Ghiță.  detalii
Bănci-Asigurări, 13:08
     * Dolarul a câștigat 0,42 bani în fața monedei naționale
     * Francul a urcat la 4,2536 lei
       Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,5514 lei pentru moneda europeană, în creștere cu 0,14 bani, comparativ cu ședința de ieri, când euro a fost cotat la 4,55 lei.  detalii
Strategia Naţională Anticorupţie, 12:50
     Polițiștii de frontieră au descoperit și reținut în vederea confiscării peste 414.000 pachete cu țigări marca "Marble" provenite din contrabandă, în valoare de aproximativ un milion de euro, în urma a zeci de percheziții desfășurate la membrii unei grupări infracționale care avea ramificații la nivel internațional, informează un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
28.03.2017
SIBEX
     După ce săptămâna trecută lichiditatea derivatelor a scăzut, așteptările pentru prima zi a săptămânii curente nu puteau fi foarte generoase.  detalii
28.03.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 17,5 milioane de lei...  detalii
28.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate pe piețele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, după ce, vineri, Congresul american nu a adoptat normele din sectorul îngrijirii sănătății, alimentând temerile...  detalii
27.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, în majoritate, investitorii punând sub semnul întrebării politicile de creștere economică ale administrației...  detalii
27.03.2017
BVB
     * Indicii au urcat, pe un rulaj de 10,4 milioane euro
     * Mai mult de jumătate din lichiditate, realizată cu acțiuni EL, SIF1 și BRD
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii trecute, de încheierea a trei transferuri de tip "deal", realizate cu...  detalii
27.03.2017
SIBEX
     Analiza evoluției pieței futures de la Sibiu din ultima zi a săptămânii trecute nu lasă prea mult teren de manevră, în condițiile în care participanții au tranzacționat un singur produs: derivatul...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,1887
2,3271
3,1289
4,2536
0,1684
0,6118
0,2307
4,5514
5,2663
1,4718
3,7868
0,2145
0,4929
1,0715
0,0734
0,4774
1,1593
4,1912
0,3257
1,3405
0,6088
0,0645
0,3765
0,2219
2,9422
0,0367
0,1545
1,1410
0,6124
168,8541
5,7241
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
27.03.2017
     Greece's national motto is "Freedom or death", and the title of the state hymn is "Hymn to Freedom". On March 25th, the Greek republic celebrates its National Day, which marks...  details
23.03.2017
     The survival of empires, and even that of countries that do not harbor such ambitions, depends on the existence of at least two fundamental conditions: a functional economy, that ensures its...  details
22.03.2017
AS THE PROPRIETATEA FUND POSTED LOSSES UNDER THE IFRS SYSTEM,
     * The offer by which the Proprietatea Fund bought back 640 million of its own shares, at a price of 0.91 lei per share, oversubscribed almost tenfold
     * The Proprietatea Fund is waiting for the approval of the ASF for a new capital reduction
       An issue raised by lawyer Gheorghe Piperea, last year - the fact that the Proprietatea Fund has reduced its share capital, even though it was posting losses in 2015, a fact which is prohibited by...  details
21.03.2017
GABRIEL PURICE, BRM:
     * "Our opinion is that approximately 20-25% of the Romanian population really needs the price of natural gas to be subsidized, while the rest can bear its liberalization", according to the Romanian Commodities Exchange (BRM) CEO
      * Purice: "The BRM has never supported or agreed to making it mandatory to trade all the natural gas contracts on the exchange"
     * (Interview with Mr. Gabriel Purice, President And CEO of the Romanian Commodities Exchange)
       The recent debates on the Emergency Government Ordinance 64/2016 concerning the liberalization of the natural gas market starting with April 1st have caused arguments in the Industries Commission...  details
20.03.2017
     * Interview with H.E. Mr. Kisaburo Ishii, The Ambassador of Japan to Bucharest
     * "I don't think that Japanese banks would be interested in opening branches in Romania at the moment"
     * "At present, JICA does not have the right to offer financial aid to new projects in Romania any longer"
     * "Bucharest is missing the big picture in what regards urban planning"
       His Excellency, Kisaburo Ishii, the Ambassador of Japan to Bucharest, arrived in Romania in October 2015.  details
20.03.2017
     * There are market rumors that the Banca Transilvania group, as well as Swiss Capital are the most important players in the elections
     * The ASF can use sanctions for acting in concert to tilt the scales in favor of one side or the other
       The elections for new elections at the SIF are causing tumult on the stock market. What's at stake are the assets of 1.69 billion Euros of the five companies.  details
17.03.2017
     * Bankruptcy trustee RTZ & PARTNERS SPRL has rejected their request of an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting March 27th
       A group of "Romcab" (MCAB) shareholders, who together hold more than 5% of the company, has asked for an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting of March 27th: the...  details
16.03.2017
AFTER IOHANNIS SENT THE LAW BACK TO THE PARLIAMENT
     The governor of the NBR will not have criminal and civil immunity for his position of president of the National Committee for Macroprudential Oversight, according to the new form of the law which...  details
15.03.2017
CRISTINA CHIRIAC:
     WTCB was created in 1994, as a joint Romanian-French company, in which the Romanian party held 55% of the shares. The World Trade Center București complex also includes the 4-star Pullman hotel,...  details
14.03.2017
     The signals on the domestic market, as well as the ones from the international markets, increasingly show us that the budget "fantasy" of the new government will be very costly for Romania,...  details
13.03.2017
FINANCE MINISTRY SAYS THAT THE LIKELIHOOD OF DEFAULTS ON FIRST HOME LOANS IS LOW:
     * MFP: "The fact that the ANAF will foreclose on the debtors discourages them from defaulting on their First Home loan payments"
     * Piperea: "The ANAF not only forecloses on the debtors, but it also charges penalties of 18% per annum"
     * Ministry of Public Finance: "The program stipulates the total loan cost to be equal to the 3-month ROBOR plus a margin of a maximum of 2% a year"
     * Analysts estimate that the ROBOR will rise in the coming years
     * Ciprian Dascălu, chief-economist at ING Bank: "In the second half of the year we expect upwards adjustments of the interest rate, amid inflation growth forecasts"
       The amounts paid to banks by the National Fund for the Guarantee and Counterguarantee of Small and Medium Enterprises Loans (FNGCIMM) for the First Home Program get recouped from debtors, through...  details
10.03.2017
     * The four big international audit and consulting firms - Ernst&Young (EY), Deloitte, KPMG and PricewaterhouseCoopers (PWC) - have drawn up the most important bailout banking programs
       Nongovernmental organization Transnational Institute (TNI) of Holland recently published an analysis of the costs and losses borne by the European taxpayers for the rescue of some of the important...  details
08.03.2017
FOLLOWING THE POLISH MODEL
     * BVB: "We are confident that such non-refundable loans could represent a sufficient stimulus for Romanian businesspeople to consider using the Bucharest Stock Exchange for financing"
       The management of the Bucharest Stock Exchange (BSE) wants the Romanian state to subsidize the listing costs for small and medium companies in Romania, following the Polish model, according to...  details
07.03.2017
SOURCES:
     * "Banks don't pay taxes unless they want to; between 2011-2015, out of the 46 banks, 19 paid a profit tax in some of those years, and the other banks never paid anything"
     * "The competent institutions should check whether banks with foreign companies are doing hostile takeovers of Romanian companies"
     * "Expenses with the sale of non-performing loans are fully deductible"
     * "Since 95% of the banking system is owned by foreign capital, banks could freeze the financing of Romania's economy"
       Romanian banks only pay taxes if they want to, as they have a very complicated profit reporting system, according to official, very reliable sources.  details
07.03.2017
     The Romanian gambling sector has the best regulations in Europe, which has been admitted in the meetings which the National Gambling Office (ONJN) had at the level of the European Commission and...  details
.