Premierul Dacian Cioloş a declarat astăzi că proiectul legii salarizării întocmit de fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb, este ''irealizabil'' din punct de vedere bugetar, transmit surse din presă.
''Nu există încă un proiect de lege a salarizării finalizat. Ministerul Muncii a lucrat pe mai multe variante, nu s-a consultat cu Ministerul de Finanţe ca să vedem care sunt posibilităţile. Proiectul promovat de doamna Rovana Plumb este irealizabil din punct de vedere bugetar'', a afirmat premierul Dacian Cioloş, prezent la Palatul Parlamentului.
Întrebat ce are de reproşat proiectului anterior, Cioloş a afirmat că vrea un proiect care să ţină cont de posibilităţile bugetare ale României. ''Vreau un proiect care să ţină cont de posibilităţile bugetare ale Românie, altfel vindem iluzii oamenilor'', a mai afirmat premierul.
La rândul său, fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a declarat că actualul Guvern greşeşte.
''Impactul bugetar pe care eu l-am lăsat a fost de 29 de miliarde, prin implementarea efectivă şi totală a întregii legi, ceea ce ar fi însemnat că acest impact de 29 de miliarde să se fi aplicat sau implementat în patru ani de zi. Şi, da, este sustenabil'', a afirmat Rovana Plumb.
Aceasta a mai explicat că, în varianta gândită de PSD, prevederile legii ar fi urmat să se implementeze gradual.