Daimler şi-a transferat participaţia de 3,1% pe care o deţine la Renault-Nissan

Mina Irina
Companii / 29 iunie 2016

Grupul auto german Daimler a anunţat astăzi că a suplimentat activele fondului său de pensii prin transferul participaţiei de 3,1% pe care o deţine la alianţa Renault-Nissan, în valoare de 1,8 miliarde euro, dar a asigurat că acest transfer nu va avea niciun efect asupra cooperării strategice dintre cele trei companii, transmite Reuters.

Daimler a precizat că în contextul actual de dobânzi reduse, nivelul de finanţare al fondurilor de pensii este în scădere. Pentru a creşte activele fondului său de pensii, Daimler a decis să transfere acţiunile pe care le deţine la Renault şi Nissan.

"Prin această contribuţie, ne-am consolidat încă odată activele de pensii. Obiectivul nostru strategic este garantarea pe termen lung a pensiilor angajaţilor", a declarat directorul general de la Daimler, Dieter Zetsche, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb